Peer Gynt (7 noiembrie 2008)

Este imposibil ca iubitorii de muzica clasica sa nu recunoasca urmatoarea piesa…

“Morning” face parte din suitele muzicale Peer Gynt, compuse de Edvard Grieg special pentru a acompania muzical poemul cu acelasi nume, scris de Henrik Ibsen. Spectacolul i-a strans pe scena pe Florin Piersic, pentru care rolul lui Gynt are un loc aparte, special, in sufletul sau (cum probabil au foarte multe roluri jucate), fiind rolul jucat, in urma cu 50 de ani, in sustinerea “lucrarii de diploma”, pe soprana Diana Tugui, jucand rolul lui Solveig, si, bineinteles, Orchestra Filarmonica Muntenia. Cunosteam dinainte suitele muzicale ale lui Grieg, in special Morning pe care am ascultat-o inca de cand eram mica, de atatea ori, in dferite desene animate marca Disney. Surpriza frumoasa a venit datorita prestatiei actoricesti a lui Florin Piersic, si in urma aparitiei tulburatoare, la final, a sopranei Diana Tugui. Piersic a reusit sa ne taie respiratia printr-o interpretare plina de vana, intensa, asa cum il si prinde bine, trecand cu usurinta de la vocile pline de entuziasm ale tineretii, la cele pline de durere, regret, resemnare ale batranetii. Un rol important in punerea in scena a acestui spectacol (de fapt, nu important, vital) a fost mana celui (al carui nume l-am uitat, din pacate) a sintetizat povestea lui Peer Gynt, astfel incat sa-i pastreze esenta, fara sa  piarda din vedere momentele cheie, si asta pentru ca noi, spectatorii, sa reusim sa-i patrundem talcul si frumusetea fara a simti ca suntem grabiti pe scari spre o destinatie incerta. Nu stiu cum au simtit cei care stiau poemul aceasta dramatizare ce a durat in jur de o ora, dar eu, cea care nu-l cunoasteam, am simtit ca mi-a fost daruit exact atat cat am putut duce.

In aventurile sale, tanarul (si… risipitorul de viata,) Peer Gynt, lasa in urma o dragoste, o promisiune, un potential viitor, o femeie pe nume Solveig. Scena finala, in care ne este dezvaluita Solveig, cea care a asteptat cuminte si plina de intelegere, reintoarcerea lui pe meleagurile parintesti, rapus si invins de modul in care a decis sa arda anii tineretii, mi-a adus aminte de o carte pe care am citit-o in adolescenta, “Fiul Risipitor” de Radu Tudoran. Din acea carte mi-a ramas vie in minte o imagine sugerata: o femeie sta pe un delusor din fata casei strajuita si protejata de copaci, si asteapta ca iubitul ei (risipitor de dragoste) sa se intoarca de prin meleagurile pe unde si-a pierdut pasii, acceptand cu resemnare si blandete ca anotimpurile sa treaca peste ea, unul cate unul, pana cand se asterne tacuta iarna si totul ingheata. Aparitia Dianei Tugui a fost fermecatoare, o contrapondere delicata, suava si plina de blandete a tonurilor grave care cuprinsesera deznodamantul piesei.

Cantecul lui Solveig

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s