Cum sa prinzi pestele cel mare (David Lynch)

Daca vrei sa prinzi pesti mici, poti sa stai in apa mica. Dar daca vrei sa prinzi pestii cei mari, trebuie sa plonjezi mai adanc.

La adancime, pestii sunt mai puternici si mai puri. Sunt imensi si abstracti. Si sunt cei mai frumosi.

Parcurgand cartea pe nerasuflate m-a izbit inca de la inceput asemenarea deloc intamplatoare intre stilul de exprimare a lui Lynch si interesantele intro-uri ale fiecarui episod din Twin Peaks, apartinand “Femeii cu Busteanul”. Am regasit aceeasi coerenta, aceeasi limpezime si claritate, aceeasi usurinta in a folosi metafora pentru a transmite… ideea. Este o carte atat de simpla si sincera, lipsita de elitisme sau limbaj stereotip, incat este o placere reala sa descoperi unviersul interior al acestui om. Citind-o, am regasit glasul tuturor personajelor pe care le-am cunoscut prin intermediul filmelor lui.

cum-sa-prinzi-pestele-cel-mare

Este incadrata la colectia “Biblioteca de Film”, dar ea nu se astampara sa ramana cantonata in categorisirea asta, pentru ca Lynch vorbeste de lucruri atat de apropiate noua… cum ar fi intuitia, creativitatea, munca in echipa, determinarea, fericirea, pacea interioara, incat ar fi putut cu usurinta sa se incadreze atat la psihologie aplicata cat si la spiritualitate.  Ne dezvaluie sursa constantei lui inspiratii: meditatia transcedentala, ne invata cum sa “pescuim ideile”, faptul ca pentru a le captura, trebuie sa punem o momeala pe masura lor- anume dorinta- si pentru a le materializa trebuie mereu sa avem un cadru propice nasterii lor. M-am linistit cand am vazut ca nu-s chiar dezaxata atunci cand incerc sa “creez”, ca obsesia mea legata de “spatiu” si de “organizarea lui” nu este chiar o obsesesie patologica ci pe deplin justificata. Bine, nu ca Lynch ar fi o dovada de normalitate clasica, standardizata, insa intruchipeaza exact acel tip de normalitate pe care o apreciez la unii artisti: autenticitatea si curajul de a exprima pe deplin continutul mintii lor.

david_lynch1

Motivele pentru care filemele lui, destul de controversate, ma atrag sunt foarte multe si variate, pornind de la faptul ca sunt fascinata de usurinta cu care pare sa extirpeze direct din inconstient imagini, fantasme si simboluri, sa le inlantuie si sa creeze cu ele o noua forma de coerenta, incarcata de mister si necunoscut, si terminand cu inocenta cu care se foloseste de toate cliseele posibile, ca si cand ar fi o replica a arhetipurilor cinematografice din toate timpurile. Haosul pe care il creeaza in filmele lui reflecta subtil haosul care zace in propria noastra fiinta, pe care il starni pe parcurs ce ne afundam tot mai mult in procesul cunoasterii (asemuieste acest proces cu calatoria pe care o facem in strafundurile cladirii noastre, lunand un lift ce coboara tot mai mult, catre straturile unde nu credeam sa avem acces. Pe parcurs ce facem aceasta calatorie, starnim praful care s-a depozitat iar aceasta mica furtuna nu trebuie sa ne sperie. E semnul ca lucrurile, chiar si acolo “jos” incep sa se “miste”).

Sensurile pe care le descoperim in film sunt atat de maleabile, incat par sa oglindeasca fidel subconstientul fiecaruia dintre noi, astfel incat sa putem rescrie, la infinit, scenariile filmelor lui, facandu-le ca intr-o anumita masura sa ne apartina. Faptul ca ne antreneaza sa deslusim firul incalcit al enigmelor ne apropie de magia intunecata a vietii pe care o traim, din teama, doar la lumina felinarului. El spune ca nu-i place sa dezvaluie talcul filmelor sale, pentru a nu altera experienta vizionarii lor. Pe de alta parte, din cate am putut observa i-ar fi si greu sa sintetizeze satisfacator astfel de talcuri, care par sa se nasca natural unele din altele, ca un lant de intamplari fericite. Pune mare accent pe atmosfera. Nu poti viziona un film, nu poti intra in povestea lui, nu te poti identifica profund cu personajele si dramele lor, daca nu te lasi invadat de sunet si lumina. Sunetul, care acompaniaza perfect pelicula, conferindu-i profunzime, tonalitate afectiva si densitate, si lumina, care se joaca constant cu ceea ce e cunoscut,si ceea ce ascuns, care directioneaza atentia, o focalizeaza, dar o si pacaleste.

Intr-o zi, pe cand lucram la The Elephant Man, am auzit la radio piesa “Adagio for strings“, de Samuel Barber. M-am indragostit imediat de ea. Era exact ce imi trebuia pentru ultima scena din film.

(Este divina…)


Asa cum ma asteptam, multe dintre amprentele stilistice pe care le-a lasat prin filmele sale sunt extrase din viata si pasiunile lui: lemnul, cortina rosie, focul, scena de teatru. De asemenea, ne dezvaluie colaborarile cele mai fructuoase si ratiunea alegerii lor (Kyle McLaghlan, Naomi Watts, Frank Silva, Angelo Badalamenti), felul in care a lucrat la diferite filme pe care le-a facut (Eraserhead, Dune, Twin Peaks, Blue Velvet, A straight Story, Inland Empire), insa in principal cartea se centreaza pe latura spirituala, profunda, a actului de creatie, si mai putin pe produsul final. Este interesat de dezvaluirea procesului, si este fantastic felul in care reuseste sa ramana fidel unui proverb atat de vechi, care spune ca, daca ii dai unui flamand sa manance un peste, atunci ii stavilesti foamea pentru un timp, insa daca il inveti sa pescuiasca, ii oferi instrumentul prin care singur va pune capat foamei, si va deveni independent. Asta-mi place: practice what you preach!

davidlynchisabellarosellini

Intr-un final, cartea este structurata dupa modelul filmelor sale: ca o poveste, a carei continuare nu o stim, si al carei final nu-l putem intui. Pur si simplu ne lasam in voia ei, si vedem in ce directie ne duce.

Imi place sa intru in alta lume si iubesc misterele. Asa ca, nu imi place sa stiu multe in avans. Ador sentimentul de descoperire. Cred ca aceasta este una dintre cele mai fantastice caracteristici ale unei povesti ce se continua: ca poti patrunde, ca poti sa te adancesti din ce in ce mai mult.

david_lynch_photo1

4 thoughts on “Cum sa prinzi pestele cel mare (David Lynch)

  1. mie mi-au placut capitolele in care vorbea despre filmele lui si simbolurile folosite, mai putin cele despre meditatie, unele chiar mi s-au parut in plus

  2. feeria says:

    Si eu am simtit ca a cam marsat pe meditatie (la un moment dat, aveam senzatia ca incerca oarecum sa ne convinga de acest stil de viata), insa pana la urma, de acolo simte el ca isi trage intreaga forta de a crea, asa ca e un aspect central al existentei lui, imposibil de trecut cu vederea. Oricum, cartea mi s-a parut foarte densa- poate si pentru ca abia asteptam sa o citesc si sa devorez fieacare cuvintel al lui.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s