Jurnale din Twin Peaks

Dupa succesul pe care l-a avut serialul Twin Peaks (fac ce fac si tot in oraselul de munte ajung), s-au decis producatorii (David Lynch si Mark Frost) sa dea ceva mai mult fanilor, incurajand si ajutand  publicarea a doua carti, care prin nu stiu ce miracol au aparut si la noi, in ’93, la Editura Baricada (din cercetarile ulterioare, cartile nu au mai fost reeditate iar editura s-a desfiintat). Bineinteles, aceste doua carti, “Jurnalul Laurei Palmer” si “Viata mea, casetele mele- Jurnalul lui Dale Cooper” au fost scrise “in familie”, primul fiind opera fiicei lui David Lynch (Jennifer Lynch– care se pare ca incearca sa calce, ce-i drept timid, pe urmele lui taica-su) iarimg_1157737244_14820_1157740677_mod_273_3491 a doua de catre fratele lui Mark Frost, Scott Frost, care a colaborat cu fratele sau si cu Lynch la scrierea scenariului pentu doua episoade din serial (pacate ca nu am descoperrit si la care dintre ele). E important de mentionat ca cele doua carti au fost apreciate foarte mult in primul rand de fani- asa cum era si de asteptat, pentru ca special pentru ei au fost create. Pe de alta parte, impersonandu-l pe Dale Cooper in versiunea AudioBook (ce mi-ar placea sa dau de audiobookul asta!!!) a cartii, Kyle McLachlan a castigat premiul Emmy

untitled2Am citit ambele carti cred ca prin generala, si bineinteles ca mi-au cam dat fiori. De fapt, Jurnalul Laurei mi-a dat fiori iar cel al lui Dale m-a amuzat teribil. Aseara cand m-am apucat de jurnalul lui Dale am derulat rapid banda la un capitol pe care l-am tinut minte de-atunci ca fiind tare amuzant, cel in care Dale incearca sa faca doua experimente (fooooarte utile pentru umanitate). In primul voia sa descopere cat de mult rezista fara somn (si fara stimulente aditionale) iar al doilea cat de mult rezista fara sa faca pisu (cu stimulente lichide).  Si acum m-a amuzat. De fapt, toata carticica este scrisa exact in stilul comic pe care si personajul din film il avea (lucru bun si mai ales de asteptat, din moment ce a fost scrisa de chiar unul dintre colaboratorii la film). Cand am citit-o prima oara am acceptat fara echivoc istoria lui Dale ca facand parte din insusi trecutul personajului din film, insa acum, cred ca nu are prea mare legatura. Din pacate jurnalul nu surprinde multe dintre transformarile agentului, e destul de static si nici nu ofera mai multe detalii despre structura lui psihologica, despre toate lucrurile ala fascinante la personajul din film (intuitia, caracterul premonitoriu al viselor, tinuta morala impecabila, inteligenta extraordinara si talentul detectivist). Bine, sunt aruncate mici firimituri in jurnal (faptul ca aceasta capacitatea de a simti lucruri ce scapa simturilor imediate o avea de mic, calatorii nestiute de nimeni in locuri exotice, care, la nivelul inregistrarilor, echivalau cu un fel de blackout misterios si plin de secrete, etc.).  Pe de alta parte, structura jurnalului si secretele care invaluie multe momente importante de pe traseul lui Dale catre biroul federal sunt in ton cu nota enigmatica a serialului, deci, o mare parte din atmosfera care m-a sedus in film a fost redata si in carte. Cred ca mi-as fi dorit de la jurnal un pic mai multa psihologie si de ce nu spiritualitate (pentru ca in film personajul Dale exceleneaza tocmai in domeniile astea doua si mi s-ar fi parut de dorit ca jurnalul sa abunde de introspectii ceva mai profunde decat banala lupta dintre Bine si Rau) si mai putine trimiteri la preocuparile sexuale, chiar daca perfect normale pentru varstele la care a fost surprins Dale inregistrand casete. Per total, cel mai mult mi-au placut primii doi ani de inregistrari, cand Dale era micut si se prefigura deja formarea unui detectiv sherlokian de valoare. Felul in care baietelul e pasionat de ideea de a surprinde fragmente din realitate, modul in care se implica in tot felul de investigatii pe cont propriu, comentariile si gandurile lui atat de simpatice, la obiect, deductiile logice care aproape invariabil se sfarseau in “Nu inteleg prea bine ce inseamna asta”, te cucereste pe loc si nu te lasa sa abandonezi cartea, pentru cateva ore de somn.

Exista o anumita calitate intrinseca a jurnalului, pe care eu o asociez exclusiv cu umorul care reiese din fiecare pagina, dar cred ca nu poate fi apreciat decat de cei care au fost pasionati de serial (ceea ce e si normal), pentru ca altfel e o fituica. Mie mi-a facut placere sa il citesc, si sa ma intorc si putin in timp, la momentele in care pasam intre prieteni cartea, ca un fel de stafeta, astfel incat a ajuns sa se descompuna in foi (prima sarcina inainte de a citi cartea a fost de a ma asigura ca sunt toate foile, si eventual sa le pun si in ordine- un ritual destul de placut, care m-a ajutat sa intru mai bine in contact cu o particica din copilul de la 12 – 13 ani care a citit-o prima data).

De Jurnalul Laurei Palmer nu-mi mai amintesc la fel de clar; stiu doar ca era foarte sumbru, foarte infricosator, si pentru un timp am dormit cu jaluzelele trase si noaptea.😀 Si mai stiu ca l-am imprumutat cuiva dar nu mi l-a mai inapoiat. Am versiunea in engleza, in schimb, insa nu stiu daca ma voi sacrifica sa citesc de pe calculator (am incercat de atatea ori, nu pot, asta e).

2008_03_29_23_38_19_77850_0_1Ca sa compensez, m-am interesat mai mult de activitatea artistica a lui Jennifer Lynch, si am descoperit un film recent regizat de ea, care a luat si un premiu, in care a jucat Julia Ormond (care a jucat si in filmul lui David, Inland Empire– se pare ca si actorii se ruleaza tot in familie), Surveillance. Filmul incepete in stilul celor lui David- lumini violente, intermitente, sange, tipete stridente, fundal sonor tensionant si vibrant, insa se transforma apoi intr-nu semi-mystery-road movie. Destul de in regula, insa am vazut mai bune- mult mai bune.

03_400_01

(In cautarile mele am dat peste nu tablou al lui David Lynch- inainte de a fi regizor, a fost pictor- si inca mai este- si mi-a placut unul dintre comentariile lui: When it comes to painting, it´s the darker things I find really beautiful. All my paintings are organic, violent comedies. They have to be violently done, and primitive and crude, and to achieve that I try to let nature paint more than I paint and stay out of the way as much as I can. In fact, I don´t paint with a brush too much any more – I prefer to use my fingers. I´d bite them if I could “ (comentariu la expozitia lui din Tokio, sursa)Nu cred, insa, ca se refera doar la picturile lui… – sursa fotografie).

De la serialul lui Lynch, am ajuns la cartea lui Frost, la filmul fiicei lui Lynch si apoi la pictura. Mi se pare un traseu cat se poate de logic, coerent si natural.

3 thoughts on “Jurnale din Twin Peaks

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s