Cadouri (2) Aventura continua

Azi m-am plimbat iar pe la Sala Dalles ca sa mai iau una-alta, dar in mod special pentru ca voiam neaparat sa cumpar niste cutii de cadouri foarte foarte frumoase (chiar ma amuzam cu prietena cu care am fost, spunandu-i ca ar fi un cadou-zen fain, care sa-l invete pe fericitul posesor ca nimicul este la fel de, sau poate mai, pretios decat preaplinul. Am zis insa ca spiritul Craciunului, dominat de consumerism si valoarea mercantila a lucrurilor nu poate fi infrant asa usor de filosofia Zen. Las “revolutionarismul” pe alta data).

mielul-evangheliadupabifftovarasuldejoacaalluiiisus-3214

M-am oprit prima data, ca de obicei, la carti, pentru ca trebuie sa cred in acele cadouri pe care le daruiesc. Am gasit o carte destul de interesanta, care-si propune sa arunce o lumina comica asupra unui subiect tratat cu foarte mare seriozitate: religia. Este vorba desre “Mielul: Evanghelia dupa Biff, tovarasul de joaca al lui Iisus”, scrisa de Christopher Moore. Acuma, eu nu-mi fac probleme pentru acest cadou, pentru ca Doamne-Doamne sigur are un simt al umorului foarte bine dezvoltat, de s-a incumetat sa ne creeze pe noi, si ne-a oferit aceasta supapa extraordinara prin care ne putem elibera de frustrari si putem infrunta lucrurile de care ne temem. Cand am citit prima pagina, deja imi inflorise un zambet in coltul gurii.

Binecuvantarea Autorului:

De cautati rasul in aceste pagini,

ras veti gasi

De va aflati aici ca sa va simtiti jigniti,

mare sa va fie mania si clocoteasca

sangele vostru.

De cautati o aventura,

fie ca povestea asta sa va poarte in cant

intr-o preafericita evadare.

De vreti sa va puneti la incercare,

sa va confirmati convingerile,

la concluziile comode sa ajungeti.

Toate cartile sunt revelatii ale perfectiunii,

prin ceea ce sunt sau prin ceea ce nu sunt.

Fie sa gasiti ceea ce cautati,

in aceste pagini sau in afara lor.

Ma intreb daca este o coincidenta ca am dat peste aceasta carte tocmai in preajma sarbatorilor, dar cum nu cred in coincidente, raspunsul e unul singur.

Libraria Noi e plina de carti frumoase, atractive, iar cartile de arta sau care trateaza subiecte din arta sunt niste delicatesuri in sine. Un festin pentru ochi. De multe ori incerc sa imi infrang impulsul de a da iama in ele si de a cheltui o groaza de bani, pentru ca imi dau seama ca ceea ce imi ofera ele pot lua cu usurinta de pe internet, prin cautari serioase si minutioase. Legat de asta, de cautari, informatii, etc., in urma noii actualizari a Firefoxului m-am uitat si pe site, sa vad ce addonuri mai au, sau cum le-o zice si mi-am instalat o facilitate super super faina, care iti permite ca printr-un simplu ALT+click stanga sa obtii informatii succinte, generale, chiar in pagina pe care o citesti, despre orice ti-a starnit curiozitatea. Este vorba despre Aswers. Foarte faina idee, si, spre deosebire de alte addonuri pe care le am dar nu le-am folosit niciodata (cum e download all sau ceva de genul asta), de asta deja am abuzat.

Despre ce voiam sa vorbesc si unde am ajuns.

haha

Ziceam de cartile alea frumoase, scumpe, de care, la o privire mai atenta, nu am nevoie. Printre ele am gasit in seara asta o carte terfelita, la un pret derizoriu, numita: “Dictionarul Cinicului aproape perfect”. Este o carte care reuneste tot felul de maxime si cugetari, ale unor personalitati mai mult sau mai putin cunoscute, tratand cu umor negru tot felul de probleme ca avorturile, moartea, casatoria, etc. Cartea este insotita de niste ilustratii, unele mai inspirate, altele mai putin inspirate, si este destul de simpatica, gasindu-si deja destinatarul.๐Ÿ˜€ Trebuie sa recunosc ca uneori, la cat de nebuna sunt dupa facut cadouri, mai intai cumpar ceva, ca-mi place mult, si abia apoi ma gandesc cui sa i-l dau.๐Ÿ˜€ I’ve got issues.ย  Cartea a aparut la Editura HA, Ha & Ha.๐Ÿ˜€

img065

Si am ajuns intr-un final sa-mi iau si mie o carte, dar nu stiu cum Doamne iarta-ma am nimerit iar o traznaie.๐Ÿ˜€ “Toate familiile sunt psihotice” de Douglas Coupland. Din descriere:

Toti cei care au o familie ciudata- cu alte cuvinte toti cei care au o familie- vor rade in cunostinta de cauza. (People)

Mi s-a parut irezistibila ideea. E un adevar, sa nu ne incalzim la ideea ca e fictiune. Daca am avea toti talentul de a ne asterne pe foaie povestea familiei din care facem parte, am fi romancieri desavarsiti ai comicului negru.

fam-psiho1

Facand o mica recapitulare, observ ca spiritul Craciunului a trezit in mine acel umor macabru si cam sui (nu intamplator “Nightmare before Christmas” a lui Tim Burton este un desen animat pe care il vad in fiecare an, de cand a aparut), care-mi place mie atat de mult, si care ma elibereaza de atatea ori de angoase si alte lucruri negre, inerente vietii. Pornind si incheind cu prezumtia ca aceste sarbatori trebuie sa ne aduca pace si bucurie in suflet, consider acest obiectiv atins de pe-acum.๐Ÿ˜€ Pe de alta parte, parca niciodata in alti ani nu am mai fost asa aproape de latura asta mai intunecata a zambetului meu. In egala masura, cred ca am ceva bagaje de descarcat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s