Ultima Licorna (Peter Beagle)

Sunt unele lucruri carora daca incerci sa le dai forma, sfarsesc intr-o banalitate dureroasa, pe care nu o merita. Cum poti sa povestesti un basm fara sa rapesti din magia lui? Cum ai putea sa insiri intrega lui profunzime si intelepciune, fara sa stirbesti din placerea celuilalt de a descoperi el insusi aceste intelesuri? Cum poti sa devoalezi sensuri si invataminte fara sa le golesti de estenta lor- misterul? Cum ii poti spune cuiva sa se abandoneze imaginatiei lui, fara retineri, sa-si permita ca pentru cateva ore organul care il guverneaza sa nu mai fie partea rationala a creierului?

ultima-licorna-univers

Asa ca nu voi spune nimic despre frumusetea care se ascunde in aceasta carte- pentru copii, adolescenti, adulti, batrani, pentru toti cei care nu si-au pierdut o anumita inocenta sufleteasca- in schimb pot sa spun ca, daca mi-as dori in acest moment sa cunosc vreun scriitor, acela ar fi Peter Beagle. Si nu pentru talentul sau scriitoricesc, pe care nu as sti sa il evaluez, ci pentru ceea ce eu intuiesc a fi un om care iubeste oamenii, cu blandete, le intelege suferinta, ii priveste cu ochi plini de compasiune si scrie cu multa gentilete despre framantarile, iluziile, durerile, idealurile lor. Un spirit ludic, al unui povestitor desarvarsit, care stie sa imprime tensiune si dramatism naratiunii (exista un dialog amuzant in carte, intre licorna si un fluture cu mintile pierdute, plin de poezie, calambururi, glumite incoerente, care treptat capata gravitate si seriozitate, prevestind pericolul, dandu-ti fiori pe sira spinarii- si ce explicatie frumoasa pentru nebunia fluturelui- traieste atat de putin, incat incearca sa cuprinda cat myoung_photo2ai mult din ce viata ii poate oferi), impletit cu o intelepciune plina de candoare. Adevarurile lui nu sunt taioase, degetele lui nu sunt ascutite ca niste pumnale, care rascolesc in sufletul celui care isi citeste propriile sperante si vise iluzorii, ci sunt maini calde, intelegatoare, care te mangaie cu fiecare cuvant, insa nu lipsit de o anumita zvacnire, atunci cand aceste biete fiinte par a trai in inconstienta. Aceeasi senzatie am avut-o cand am citit “Un loc placut si numai al lor”– nu pot reda emotia cu care am inchis cartea, asa cum nu pot explica rational nici de ce mi-a impaienjenit ochii un basm de copii, pe care nu l-am citit la timpul lui- sau poate tocmai din cauza asta. De asemenea, m-a surprinsa placut sensibilitatea cu care Beagle trateaza un aspect atat de important pentru noi… identitatea, si felul profund in care o leaga de memorie. Uitarea, pierderea in fantasme si luzii sunt aspecte centrale ale cartii lui- centrale si in vietile noastre.

Ti-ai inchipui vreo singura clipa ca gagutii aia te-ar fi recunoscut drept ceea ce esti, daca nu le-as fi dat dinainte o mana de ajutor? Nu, a trebuit sa-ti dau eu o infatisare pe care s-o poata intelege, si chiar si un corn pe care sa fie in stare sa-l vada. In zilele noastre, tot mai e nevoie de o vrajitorie ieftina, de balci, ca sa-i faca pe oamenii din popor sa recunoasca o licorna adevarata.

Oricum, ce alta modalitate mai buna de a te pune in contact cu realitatea decat un basm care prin puterea metaforei te face mai constient de visul in care traiesti? Frumoasa contractie, deloc contradictie.

Nu pot, insa, sa inteleg ce anume a impiedicat editurile mari sa reediteze aceasta poveste, intr-o varianta ilustrata, pentru ca are atat de multe de oferit (aventura, filosofie, umor, poezie). Mi-ar placea ca la un moment dat sa vad in librarii “Ultima Licorna”, sa o rasfoiesc si sa descopar ilustratii bogate, in culori vii, realizate de o mana rabdatoare, in care ochii si mintea sa se piarda in detalii ascunse, si de-acolo sa inceapa urzeala unei alte povesti. Este o carte ofertanta, care aprinde imaginatia unui om talentat la desen, pentru ca imaginile care se desprind de la o pagina la alta sunt extrem de vii si palpabile (am fost surprinsa in nenumarate randuri pe parcursul povestii de metaforele… tactile, foarte “carnale”, pe care Beagle le folosea, care mi-au lasat sentimentul unei carti scrisa cu foarte multa pasiune si daruire. Constructiile lui atingeau un anumit prag al sinesteziei, care uneori te coplesea si starnea o asociere de senzatii surprinzatoare).

De un lucru ma bucur, si anume ca desenul animat, pe care eu il ador si este preferatul meu, nu a tradat cartea, pastrand finalul potrivit… asa cum l-a inchipuit autorul si asa cum era si firesc sa fie (cel putin dupa mine).

Am zambit, in sinea mea, cand inca din primul capitol m-am intalnit cu redarea fidela a legendei care invaluie licorna, asa cum am regasit-o in cartea lui Borges “Cartea fiintelor Imaginare”. Sunt multe lucruri surprinzatoare in aceasta carte… pentru care merita sa ne rapim din timpul care oricum fuge de noi cu repeziciune, pentru ca una dintre vrajile pe care ea o raspandeste in viata celui care a parcurs-o este aceea ca pare a te incetini din goana catre un viitor care oricum e acolo, si te asteapta, intorcandu-te intr-o dimensiune temporala care n-are nimic de-a face cu concretul cotidian.

Nu suntem intotdeauna ce parem, si aproape niciodata ceea ce visam. Si cu toate acestea, am citit sau am auzit un cantec, spunand ca licornele, pe cand timpul era tanar, stiau sa faca deosebirea intre falsa stralucire si cea adevarata, intre rasul buzelor si focul inimii.

Later Edit: acum imi explic eu de ce desenul animat mi-a parut fidel cartii, neinjosind-o sau bagatelizand-o; pentru ca Beagle a lucrat la scenariu!!

Si mai vad ca mai are multe carti!

2 thoughts on “Ultima Licorna (Peter Beagle)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s