Cum sa te vindeci cu o poveste (Paola Santagostino)

cum-sa-te-vindeci-cu-o-poveste

Fara un scop precis, fara sa stim foarte clar de ce, urmand parca o intuitie care scapa ratiunii (frumoasa eliberare!), uneori plonjam cu bucurie in diferite universuri ale fanteziei, iar basmul este unul dintre ele. Faptul ca basmul in sine are valente terapeutice nu este in definitiv o noutate pentru cei care si-au facut din decriptarea suferintelor oamenilor si din ajutarea lor de a le da sens si intelege, si in final de a le depasi, o profesie, insa cu siguranta si pentru ei, si mai alespentru cei care nu sunt obisnuiti sa patrunda semnificatiile mai profunde ale  povestilor (dincolo de talcul lor imediat), cartea “Cum sa te vindeci cu o poveste” va fi o mica revelatie.

Indiferent daca este vorba despre basmul preferat din copilarie, sau despre ultima poveste pe care am citit-o si a produs un ecou puternic in sufletul nostru sau, si mai incitant, daca este vorba despre o poveste pe care noi insine am inventat-o (dintr-o copilareala, sau mai mult?), aceste alegeri nu sunt intamplatoare, iar analiza structurii povestii respective, a personajelor ei, a relatiilor care apar, a specificului problemelor pe care eroii le intampina si a deznodamantului (daca exista un deznodamant), ne ofera ocazia de a ne cunoaste ceva mai mult decat ne permite Eul nostru constient. Ba dincolo de asta, este o ocazie de a intra intr-un contact mai intim cu nevoile pe care poate am uitat ca le avem, am uitat sa le comunicam, si de a gasi solutii la situatii aparent fara iesire, pentru ca in universul fantastic, totul este posibil, si, in principal, in asta rezida puterea transformatoare a basmelor- in faptul ca ne provoaca sa privim problemele curente, cotidient, dintr-o perspectiva complet diferita, ajutandu-ne sa declansam insight-uri bazate pe noi modalitati de rezolvare, iesind din schema mentala care, folosita in exces, pare acum sa nu mai dea rezultate (si devine chiar blocanta).

Basmele, povestile, nu sunt apanajul unei anumite varste- spre deosebire de alte tipuri de lecturi, pentru a caror parcurgere si intelegere sunt necesare tot felul de seturi de abilitati cognitive, de cunostinte. In cazul copiilor, basmele pot avea valente terapeutice in ceea ce priveste potentarea capacitatilor imaginative, creative, si de asemenea, sunt un instrument bun de a da glas temerilor si frustrarilor, pe care altfel ar trebui sa le innabuse (cum poate copilul sa-si exprime sentimentele de ostilitate fata de mama lui, relatia cu ea inscriindu-se in seria relatiilor tabu, apriori pozitive, altfel decat proiectand intr-un basm latura ei negativa (Vrajitoarea), care il face sa se simta nesigur, abandonat sau sufocat?- integrarea polaritatilor in imaginea mamei (care poate fi SI buna SI rea) este foarte importanta in dezvoltarea lui afectiva). Pe adulti, revenirea pe taramul magic al povestilor ii pune in contact cu perioada in care orice problema putea fi rezolvata prin aparitia unei Zane Bune, prin folosirea unei baghete fermecate, sau prin aliarea cu un animal puternic, care sa le dea forta si curaj- este o eliberare de mediul angoasant in care traiesc, care i-a invatat ca unele lucruri sunt pur si simplu asa cum sunt, si nu exista alta modalitate de a le privi. Dublata de o intelegere a simbolismului basmelor si povestilor, simpla inventarea a unui basm devine o cale prin care adultul incepe sa-si traga seva dintr-un rezervor nesecat de energie, explorandu-si laturi pe care le considera moarte, inerte, sterpe, imbogatindu-si lumea interioara. Ochii lui vor privi altfel viata. Batranii se simt impliniti cand li se ofera ocazia sa fie “conductele” prin care legendele, miturile, povestile de viata sunt transmise de la o generatie la alta (nu degeaba bunicii pareau expasperanti cu dorinta lor de a ne povesti momete de vitejie sau de tristete din vietile lor, nepotilor…). Rostul lor se contureaza in continuare, nesimtind ca se afla la capatul drumului. Prin rolul de povestitor, ei sunt punti de legatura intre universuri temporale ce altfel nu este posibil sa se intalneasca intr-un prezent (trecutul lor, prezentul adult, si viitorul, promisiunea care salasuieste in copil).

Ajungand aici cu firul analogiei, e interesant cum avem senzatia ca, scufunzandu-ne in lumea copilariei, facem un salt inapoi- dimpotriva, saltul este cel inainte, pentru ca un copil are “mult prea putin” trecut, si “foarte mult” viitor in fata. Prin acest salt “inapoi”, nu facem decat sa deschidem numeroase usi  “inainte”.  Capacitatea de a jongla cu starile (adult, copil, parinte), flexibilizarea acestor granite, ne ajuta sa ne adaptam mult mai usor situatiilor imprevizibile sau traseului evolutiv pe care il parcurgem.

Autoarea trece in revista cu multa rabdare si generozitate aspecte centrale ale unui basm, decodificandu-le treptat intelesul (astfel, aflam ca toate personajele pot fi o expresie a laturilor noastre psihice, mai mult sau mai putin asumate, acceptate, sau imagini ale unor oameni marcanti din viata noastra- Vrajitoarea cea rea poate fi mama abuziva sau latura noastra feminina negativa, oprimatoare si acaparatoare, pe care nu dorim sa o constientizam pentru ca altfel ar inseamna sa destabilizam serios imaginea de sine pe care cu atata atentie incercam sa o pastram intacta- eventual imaculata?, animalele care pot aparea in rolul de aliati sau de dusmani sunt simboluri ale laturii instinctuale, profund pulsionale, un izvor viu de energie ce trebuie convertit si exploatat cum trebuie, decorul ales- padurea- simbol al femininului, muntele- masculin, castel, casa- simbolul propriei interioritati, personalitati, etc.).

Dupa ce sunt trecute in revista toate aceste informatii, intr-o maniera echilibrata, penduland mereu intre polurile negativ si pozitiv al fiecarui aspect (lupul nu este doar simbolul instictului masculin agresiv, dominator, care imprima teroare, sau un simbol al singuratatii si neadaptarii, ci poate avea si sensul unui potential erotic foarte apropiat de acea energie sexuala transformatoare, pasionala), facand mici popasuri in filosofia chineza, cunoscand mai in detaliu principiul polaritatilor, al lanturilor generative si distrugatoare din natura, care guverneaza insusi organismul uman, autoarea prezinta cateva cazuri, extraordinar de frumoase, care fac deliciul acestei carti si care pe mine m-au impresionat destul de mult (si mi-au adus aminte cu cata inocenta si inconstienta acum o saptamana cred, eu insami faceam acelasi lucru- dadeam glas unor framantari, intr-o maniera imaginativa, descoperind singura o solutie- pe cat de infantila pe atat de eficace).

Ratiunea acestei carti a fost aceea ca, dincolo de a discuta despre efectele terapeutice ale basmelor (pe care clientii, oamenii in general le inventeaza), sa prezinte niste legaturi coerente intre specificul anumitor produse imaginative si afectiunile organice de care persoana sufera (autoarea descopera, de exemplu, ca persoanele ce sufera de hipertensiune sau tahicardie introduc frecvent imagini sugestive ale unor cai care alearga, care se zbat, sunetul galopului lor, uneori navalnic, alteori poticnit ducand cu gandul la bataile unei inimi suferinde). Nu a reusit pe deplin trasarea unei asemenea harti, insa cu siguranta a deschis o usita noua de explorare in aceasta directie.

Autoarea ne invita sa inventam noi insine, singuri, un basm, o poveste (sau mai multe). Ne da cateva indicii cu privire la timp (aproape nelimitat), la spatiu (linistit, calm, propice exprimarii de sine), si apoi ne atentioneaza bland: odata ce am dat viata unui basm, sa nu incercam sa-l interpretam, sa nu il macelarim cu produsele unei minti care minte, ci sa lasam ca intuitiile sa apara natural, fiind doar mai atenti in perioada care urmeaza basmului. Ati auzit, psihanalistilor?! Simpla parcurgere a acestui traseu creativ ne ajuta sa ne exprimam ceva mai profund pe noi insine.

O lectura frumoasa, as putea spune transformatoare, care da sens unor stari!

Dupa aceasta introducere in valentele terapeutice ale povestilor, putem sa citim cu mai multa intelegere si o alta carte “Povesti Orientale ca Instrumente de psihoterapie” de Nossrat Peseschkian, care, mai putin darnica cu subtilitatile, cuprinde o serie de povesti orientale incarcate de intelepciune, care pot fi utilizate intr-o maniera similara, in scopul deblocarii unor resurse de care uitasem sau pe care nu am avut ocazia sa le cunoastem pana acum.

2 thoughts on “Cum sa te vindeci cu o poveste (Paola Santagostino)

  1. Cred ca si Huizinga avea o astfel de lucrare si in mod sigur si clar Vladimir Propp. Asta pare a fi mai degraba o carte calda, decat o ”lucrare” din ce spui tu.

    La asa volum de carti o sa ai un nou blog de ”cititoare profi”.

  2. feeria says:

    De Vladimir Propp stiu din liceu, parca, atunci cand am studiat basmul… dar nu am citit. Dar e o idee!
    Intr-adevar, cartea aceasta este mult mai “calda”, cum bine ii zici. De fapt, este la granita dintre minitratat de psihologie- self-help/dezvoltare personala- carte de motivatie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s