Asfalt Tango (Nae Caranfil)

1091

Nu stiu de ce, dar despre Asfalt Tango aveam o amintire a unui film cam vulgar si deocheat asa, dar probabil asta era perceptia generala, cand a aparut in ‘93 / ’96, contrastant si destul de indraznet (si ca poveste si ca realizare). De fapt, e chiar asezat, inteligent, si fara exhibitionisme redundante.  Povestea este inca actuala, ba foarte actuala, singurele lucruri neverosimile (daca e s-o duc in panzele albe cu analiza) din acest film fiind prezenta fermecatoare a lui Charlote Rampling (care pe de o parte contrabalanseaza foarte elegant “vulgaritatea” situatiilor) si disperarea cu care sotul ranit incearca sa-si recastige sotia. Finalul, in schimb, este realitate si adevar pur! E cam aiurea sa te uiti la un film de acum mai mult de zece ani, si sa constati ca realitatea sociala este fix aceeasi- doar ca mai cosmetizata. Bineinteles, acelasi lucru il pot spune si despre “Filantropica” , care pe mine m-a lasat cu gura cascata cand l-am vazut prima oara, la cinema (de data asta la cinema, acolo unde trebuie).

Intorcandu-ma la Asfalt Tango, mi-au placut trei lucruri- in ordine cronologica:

1. Inceputul- adica “Corul Sclavilor” din opera Nabucco. Ge-ni-a-la bucata, superba, extraordinara. Am fost in perioada liceului la Nabucco, am motait ce-am motait dar cand s-a ajuns la aceasta parte, imi aduc foarte bine aminte ca pur si simplu am uitat sa respir, sa clipesc, sa ma misc, sa gandesc.

2. In sfarsit am descoperit sursa acelei injuraturi de mare clasa, care face ca replica “daca vreau te-njur cinci minute fara sa ma repet” sa capete sens. Foarte mult sens. M-a amuzat teribil pentru ca persoanjul feminin respectiv (NU tin minte numele!! N-am ce face!), inainte sa plece in calatorie, jura in fata familiei ca incepand din acel moment nu mai scoate nici un cuvant romanesc pe gura, ci va vorbi doar in franceza (intoarce spatele definitiv la tot ce inseamna Romania, renegand chiar propria limba). Cand e prinsa si inghesuita de matahala aia transpirata si pofticioasa, da drumul fata la graiul dulce romanesc… si mi-a adus aminte de ce spunea Tudor Gheorghe in spectacolul sau “Taina Cuvintelor”, despre ce-ar fi spus altcineva, cum ca suntem un neam de pacatosi, si de la limba ni se trage, ca in romana gasesti atatea  injuraturi de sfinti, cristelnite, patrafire, dumnezei, cristosi.

charlotte_rampling2

3. Teoriile despre amor, seductie, respingere, tinute de madam Rampling (frumoasa si distinsa actrita… desi atitudinea si infatisarea ei de frantuzoaica arhetipala nu-mi e pe plac mereu, doar in anumite momente) – care au ridicat filmul din banalitate (ma refer la banalitate din perspectiva omului din 2008- acum 2009, care s-ar uita la film, ca pentru inceputurile anilor ’90 nu era deloc, dar deloc banal). Iarasi Caranfil asta vrea sa dea si o alta dimensiune filmului, sa nu fie o simpla poveste amuzanta care sa reflecte niste timpuri, ci ceva mai mult.  N-ai cum sa nu-l apreciezi. Si o face foarte natural, elegant, nimic nu pare fortat.

4. Am zis trei, dar mai e un lucru care mi-a placut mult: dialogul dintre Rampling si Diaconu, despre tango (ma rog, mai degraba predica lui Rampling). Perfect! Imi pare rau ca nu am gasit acel fragment pe nicaieri, pentru ca este superb.

Off: Uaaaau, ce-am gasit!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s