Sincronicitati jungiene care duc la Freud

Asta-i prea de tot! Si e vorba despre carti.

Mi-a placut ideea lui Papini, despre istoria spusa de la prezent spre indepartatul trecut, asa ca incep de la primele randuri (citite acum 10 minutele) din romanul SF mult laudat si foarte cumparat de mine, “Poarta” de Frederik Pohl (alegerea a fost incurajata destul de mult de discutiile pe care le-am tot frunzarit pe blogul CititoruluiSF):

Ma numeste Robinette Broadhead, in ciuda faptului ca sunt barbat. Psihanalistul meu (caruia ii spun Sigfrid von Psiho, desi nu-l cheama asa; n-are nici un nume fiind o masina) se amuza in felul sau electronic pe chestia asta

Acum derulez putin la data de 5 ianuarie, data la care am citit in frumoasa carte “GOG” de Papini dialogul bogatului cu Freud, taticul psihanalizei (ca instrument psihologic de cunoastere a omului, caci de fapt ea…saraca are mai multi tati- mama e universala, nenumita, nedescoperita), de fapt, el se considera in primul rand un iubitor de literatura,  si mai putin un om de stiinta, asa cum a fost catalogat, intrucat inspiratia pentru multe dintre teorii psihanalitice de-acolo si-a extras-o (daca ne gandim la Complexul Oedip, e lesne de inteles asta), si pentru ca, marturiseste, si-ar fi dorit sa scrie romane in loc de tratate psihanalitice (studiile lui de caz, cum ar fi “Cazul Dora”, “Omul cu sobolani” sau “Omul cu lupi”, dupa modul in care au fost scrise, demonstreaza asta).

In psihanaliza se regasesc adunate si rezumate, transpuse in jargon stiintific, cele trei scoli literare mai importante din secolul XIX; Heine, Zola si Mallarme se intalnesc in mine, sub stapanirea batranului Goethe. Nimeni n-a observat acest mister invederat si eu nu l-as fi marturisit nimanui, daca n-ati fi avut excelenta idee de a-mi darui o statueta a lui Narcis.

Bun, acum si mai departe. In noiembrie anul trecut – ce ciudat suna cand sunt abia in inceput de ianuarie an prezent- am citit o carte, numita “Complexul lui Di” scrisa de Dai Sijie, despre un chinez psihanalist, care-si facuse din Freud un idol,  si din psihanaliza un crez ce trebuia propovaduit prin orice mijloace in china comunista.

In acea noapte, Freud pur si simplu aprinse o vapaie de fericire in spiritul viitorului sau discipol, care arunca deoparte sarmana plapuma, aprinse un bec deasupra capului, in ciuda protestelor confratilor sai si, in beatitudinea produsa de contactul cu acest zeu viu, citi cu voce tare, citi si reciti (n.m.”Interpretarea viselor”) lasandu-se transportat pana cand paznicul caminului, un chior rotofei, aparuse in prag, il amenintase, il injurase si pana la urma ii confiscase cartea. Din acea clipa, porecla de Freudmuo avea sa se tina scai de el.

Sarim peste toamna si ajungem direct la vara, mai precis prin august, luna in care terminam de citit cartea lui Irvin Yalom, “Plansul lui Nietzsche”, carte care mi-a starnit interestul printr-o singura fraza din descrierea de pe coperta (cu mentiunea ca a fost prima data cand am gasit o descriere perfecta, in atat de putine cuvinte, a unui roman, altfel, destul de greu de descris):

Un roman de idei transformat intr-o carte despre pasiune.

Mi-a placut cartea, pe alocuri a fost geniala in redarea unor adevaruri pe care in stare de veghe (a constiintei) le-am nega cu vehementa (cum ar fi inclinatia  omului de a-si alege un stapan- barbatul in femeie, femeia in barbat), insa pe Yalom l-am adorat in “Calaul dragostei”– acea carte mi s-a parut mult mai reusita decat precedenta, pentru simplul fapt ca acolo era el, omul, psihoterapeutul, si era multa realitate. Oo, si ce realitate! Astept si alte carti scrise de el, tot asa, la limita dintre literatura de specialitate si pur si simplu literatura.

Intr-un sfarsit, ajung si la inceputuri- “Interpretarea Crimei” de Jed Rubenfeld, carte pe care am ales-o pentru a o citi din doua motive principale:

  • voiam sa incerc un roman thriller/politist, cu multa actiune, crime, mistere si sange pe pereti;
  • ideea de a-i avea ca protagonisti pe Freud si Jung intr-un roman in care acestia, in urma unei vizite banale in America, ajung sa fie prinsi- mai mult Freud, pentru ca se pare ca Jung se tinea dupa curvistine – in rezolvarea unei crime (mai bine zis, in interpretarea acestei crime care ar fi dus la elucidarea ei- victima suferind de o amnezie puternica) mi se parea cu-adevarat sinucigasa si inconstienta. Chiar a fost o idee sinucigasa, insa, per total, romanul in sine e destul de dragut- adica ofera ceea ce isi propune. Nu lipseste indragosteala si nici interferenta hormonilor, nu destul de mult psihanalizati si ca atare nesterilizati, in ancheta politieneasca.

Cam de-aici a pornit totul- de la o curiozitate care-a atras, ca un magnet, alte curiozitati. Si-acum ma-ntreb: cum o fi sa fii nemuritor?

Sa fie coincidente sau chiar mysterium… dar cum ar zice el, maestrul, “Uneori o pipa e doar o pipa”.😀 Sunt tare intrigata de psihanalistul asta robot- sa vad despre ce e vorba.

2 thoughts on “Sincronicitati jungiene care duc la Freud

  1. feeria says:

    M-am impotmolit deja. Am vazut ca se face o impartire intre SF soft si SF hard; indiferent ce-ar fi cartea asta, oricum pentru mine e SF hard. Dar pare interesanta…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s