Your lifetime soundtrack (Intro)

Nu mai stiu de unde am pescuit pestele asta (pentru ca nu-mi apartine- cineva e posibil sa mi-l fi pus in carligul de la undita), dar mi se pare interesant sa incerci sa-ti vezi viata ca pe un film, cu propria lui coloana sonora, si asta inainte de a-ti expira ultimele secunde si sa fii inundat de imagini cu care oricum nu mai ai ce sa faci- cel mult sa le regreti sau sa te bucuri ca scapi de ele pentru totdeauna.

O astfel de trecere in revista poate fi facuta si cu ajutorul lecturilor, a amintirilor din calatorie, insa daca de citit uneori nu am avut chef, sau de calatorit alteori nu am avut bani, muzica a fost si este o ancora foarte buna in trecut, un barometru al prezentului si un lucru care mereu va exista in viitor. Se poate construi si o rememorare cinematografica… la fel de interesanta.

1539982-5-la-chute

Un exercitiu creativ similar, care a avut ceva succes, realizat cu persoane anxioase, care nu-si mai gasesc locul in propria viata, sau cu persoane care sunt ferm convinse (in irationalitatea gandurilor lor) ca viata lor este un lung sir de intamplari nefaste, si ca, mai bine n-ar fi fost, presupunea realizarea unui colaj cu imagini decupate din reviste, afise, lipite pe niste cartoane sau foi mari, iar rezultatul era un fel de caleidoscop imaginistic (dadaism contemporan cu valente terapeutice), care conferea o anumita corenta si logica experientelor. Multe dintre persoane si-au dat seama ca viata lor era mai bogata- si mai colorata- decat isi imaginau sau aminteau.

Traseul muzical poate avea mai multe finalitati (sau scopuri), care sa ne plaseze pe diferite pozitii (sau roluri):

  • cronicarul muzicolog, care noteaza evolutia gusturilor muzicale de-a lungul timpului (sau, bineinteles), transformarile suferit;
  • nostalgicul care-si intoarce privirea catre trecut, catre anumite experiente, cand cele prezente sunt cam intunecate;
  • curiosul – cat din ce-a fost mai este?
  • melomanul narcisic (am senzatia ca asta-i categoria in care ma incadrez), care nu-si poate inchipui viata fara muzica, dar nici fara prezenta lui (cum era… “lumea exista in masura in care este perceputa” sau cam asa ceva);
  • sau pur si simplu melomanul.😀
  • Mai sunt si alte categorii, care tin de deschiderea fata de ceilalti si de modalitati de a comunica despre sine altfel decat prin (prea multe) cuvinte.

trauma

Acum mi-am adus aminte ca am mai intalnit aceasta abordare intr-o carte, Trauma de H. Duffau (fac ce fac si tot la carti ajung), despre experienta unei femei violate care incerca sa supravietuiasca in fiecare zi amintirilor, senzatiei de greata si rau fata de propriul corp, fata de propriul eu fragmentat si agresat. Fiecare capitol debuta cu cateva randuri din strofa unei piese, iar la sfarsit era dat playlistul cartii. Am citit cartea in timp ce ascultam melodiile, iar efectul a fost naucitor.

Reguli: jocul poate fi structurat dupa modelul Tolstoi- Copilaria/Adolescenta/Tineretea, sau poate fi jucat doar pe baza unor experiente nodale, importante, punti de trecere; melodiile pot fi amintiri sau pot fi alese acum, pentru a reprezenta acele experiente. Rezultatul, playlistul de ascultat de la cap la coada, poate fi sau nu acompaniat de cateva cuvinte, idei, lamuriri. El poate fi o ghicitoare pentru altii, care-l asculta. In fine, poate fi orice.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s