+ Poarta (Frederik Pohl)

Nu pot decat sa fiu multumita de modul lin si placut in care am patruns in universul literaturii SF (univers pe care l-am ocolit subtil, din ignoranta si dintr-o oarecare prejudecata).

rao_farhrenheit_bradbury

Am inceput incetisor cu “Fahrenheit 451” de Bradbury– ceea ce m-a ispitit sa citesc cartea a fost filmul, din ’66, care mi-a placut tare mult (deja s-a format o regula ca ecranizarile dinainte de ’80 sa fie mai bune decat cele de dupa- sau cel putin asa mi se pare mie- ipoteza testata si pe ecranizararea cartii “Imparatul mustelor” de Golding- prima care-mi vine-n minte). Ideea unei societati in care cartile erau interzise si incinerate (deci, o societate care, paradoxal, era hiperconstienta de importanta si puterea transformatoare pe care o are cartea asupra mintii si sufletului) mi se pare in egala masura infricosatoare si provocatoare- azi, prea multe lucruri le luam de-a gata, fara a depune acel efort de cautare, fara sa le simtim adevarata putere asupra noastra. Doar un gand. (just for the record: din moment ce Citiorii SF dau drumul la nominalizari si la un moment dat se discuta in Nautilisu (1 si 2) despre importanta ilustratiilor SF, dau si eu cu piatra in coperta cartii (editura RAO) spunand ca mi se pare neinspirata si vulgara pentru subiectul cartii)

picnic_la_marginea_drumului_strugatki-2006

Apoi m-am repezit la “Picnic la marginea drumului” de fratii Strugatski– nu am putut rata capodopera, laudata de toti si onorata de viziunea (chiar daca preponderent sociala a)  lui Tarkovsky. Un sentiment de micime si neimportanta m-a cuprins cand am ajuns la finalul cartii. Mi-a placut foarte mult modul abia perceptibil in care erau anticipate punctele cheie ale cartii- chestie pe care am regasit-o si in “Poarta”, dar izvorata din insasi structura cartii, nu numai din stilul scriitoricesc.

jocul-lui-ender-editura-nemira

Dupa asta, am cumparat primul volum “Dune”– in fata caruia m-am blocat. Marimea lui ma intimideaza si acum, dupa 4 luni de la achizitie. Oricum, dupa seara asta, a avansat de la statutul de “carte in biblioteca” la “carte pe birou”- inca un pas si va fi “carte in maini”. Dar nu, atunci, cand am facut comanda la Nemira, mi-am luat si primul volum din saga Ender, “Jocul lui Ender” (am fost prevazatoare- desi stiam ca Dune si seria Ender sunt foarte apreciate- mai ales Dune, evident- am zis sa comand doar prima carte din fiecare, ca sa vad daca ma pliez pe stil- nicidoata nu poti sa stii cu SF-urile), pe care l-am parcurs cu entuziasm si fascinata de complexitatea proceselor interioare care sunt angrenate in parcurgerea unui SF bun. Dupa traseul anevoios pe care a trebuit Ender sa-l indure, finalul cartii are acel “farcical twist” aproape bolnav, care te face curios sa vezi ce-i mai scorneste mintea autorului in urmatoarea carte.

Si-am ajuns si in fata “Portii”, pe care am comandat-o pentru ca parerile erau prea unanim pozitive ca sa nu fie o lectura care sa merite… Ioai, si chiar a meritat! Am stat doua zile cu ochii intre paginile ei, si acum ma gandesc cu groaza ca butonul ala de “CUMPARA! CUMPARA!”  (pe care am clicanit ca toanta chiar daca era clar ca nu e acolo, nu?) e dezactivat, pus acolo la impresionare,  lasandu-ma pe mine sa balosesc dupa continuare…

978-973-143-301-1-0

Pe langa faptul ca mi-a placut la nebunie felul in care Pohl a jonglat cu doua planuri (cel prezent, in care se desfasura psihanaliza tehnologizata si hologramizata a eroului- Rob- si cel trecut, care dezvaluie, nu?, motivul pentru care se afla pe canapeaua improvizata), folosindu-se cand de unul cand de celalalt pentru a spori suspansul si pentru a incinge curiozitatea mea, de cititor, scurtele intermezzo-uri, cuprinzand informatii tehnice despre poarta, despre legile care par sa guverneze universul Heechee, despre “treburile omenesti”, interne, care se petrec in cadrul Portii (desi stiam deja ce inseamna “Anunturi”, nu puteam sa nu le citesc si sa mustacesc putin la unele), si.. hmm.. si mai incitant, despre un soi de balade in care plutea un pericol difuz, nu au facut decat sa atate si mai mult interesul pentru a afla mai departe destinul acestei civilizatii si a celei omenesti, deja dependente de cunoasterea si intelegerea ei.

Asa cum ma asteptam, am avut dificultati in a imagina lumea dupa alte coordonate decat cele pe care le cunosc- si aici intervine partea fascinanta si serioasa a SF-ului: pentru a-l intelege sau macar a-i prinde din farmec, trebuie ca mintea sa fie indeajuns de flexibila incat sa accepte (cu ajutorul autorului- iar aici intervine maiestria si indemanarea lui) o lume care sa se ghideze dupa alte legitati, care sa aiba o alta structura, chiar daca elementul uman ramane, in umanitatea lui, nealterat- la fel, acelasi, supus acelorasi tentatii, evolutii, traind aceleasi drame. Cred ca, pe de o parte, este necesar si un creier ceva mai “tehnic” (poate nu degeaba pasionatii SF-urilor sunt in general oameni care au de-a face cu domeniile realiste- inginerie, IT, etc.), dar pe de alta parte e nevoie de multa multa imaginatie. Si deschidere. Si curiozitate. Aspecte care incadreaza SF-ul in randul literaturii demne de luat in seama, si nicidecum asa cum se preconizeaza (in discutiile elitiste si cu iz de fanfaronada), o literatura “infantila”.

Pentru ca inca lucrez la parte asta de… flexibilizare (culmea e ca n-am probleme in a crede in inorogi- cel putin pentru cateva ore de lectura si inca cateva bune de visare- fapt ce ma conduce la concluzia ca la partea tehnica stau mai prost), m-am concentrat pe dimensiunea psihologica a cartii, si am descoperit cu bucurie, in primul rand un anti-erou, cu a carui frica m-am identificat, si a carui amanare si nehotarare le-am inteles perfect (chiar daca nu sunt in gemeni, ca si el- dar zau, ideea de a fi azvarlita in spatiu, fara o tinta precisa, fara nici o garantie ca m-as mai putea intoarce, fara nici o putere de a influenta in vreun fel traictoria, evenimentele, ma zgribuleste din start- sa fie oare un semn de control-freak? :D). De asemenea, am dat peste un demers terapeutico-psihanalitic facut dupa regulile jocului (de la evolutia naturala a eroului de la portile concretului pana la cele profunde, ale emotiilor, si pana la felul in care a fost conturata personalitatea psihanalistului- Pohl chiar determinandu-ma sa-mi pun intrebarea daca nu cumva chiar s-ar putea, realmente, construi un robot care sa suplineasca un psihanalist clasic, freudian- tind sa cred ca se poate).

Si, nu in ultimul rand, am descoperit in unele puncte ale naratiunii (care de cele mai multe ori m-a prins ca intr-un vartej din care parca voiam sa ies ca sa iau putin aer, dar parca nu chiar, ca sa nu pierd ceva din atmosfera apasatoare creata) un autor foarte  sensibi (oare doar mie mi s-a parut prima scena de apropiere dintre Rob (Bob nu-mi place sa-i spun, iar Robinette e prea mult) si Klara incarcata de foarte multa tandrete si erotism? :D). Dar aici e posibil sa fie doar impresia mea (mult prea) subiectiva, pentru ca la fel l-am gasit si pe Bradbury cand scria despre intalnirea incineratorului si a tinerei fete, pe strazile pustii ale orasului, in noptile reci si intunecoase, in care pluteau misterul si indoiala. Nu, aici clar e vorba doar de mintea mea.

In fine, in afara de structura povestii si tehnica scriitorului, de planul uman, psihologic, mi-a mai placut si subiectul, in sine. Actiunea, cum se zice, nu s-a derulat cu prea mare repeziciune incat sa ma piarda si sa ma oboseasca (mintea mea, cand e vorba de SFuri, e ca o rasnita veche- care uneori mai scoate si sunete in timp ce “proceseaza”- I think I’m a slow reader),  lasand destul spatiu pentru ca personajele sa se contureze clar, pentru ca relatiile dintre ele sa capete consistenta si sens- pentru mine asta a contat foarte mult, la sfarsit chiar ramanand cu placuta senzatie ca povestea a tinut atat cat trebuia- cred ca e o carte echilibrata, care, desi te lasa curios sa aflii continuarea, nu te frustreaza ca s-a incheiat.

Si la final, carcoteli amatoare:

  • pura senzatie irationala: mi-as fi dorit ca la final sa existe si altceva decat ultima fila. Vizual, se termina brusc, aproape brutal. Imi place ca la sfarsitul cartii sa rasfoiesc alte oferte ale editurii, sa sa ma uit peste alte carti din aceeasi colectie… Poate ca sunt demodate clasicele formule “Sfarsit” sau “Va urma”, dar totusi, intalnirea violenta cu coperta alba din carton este putin neplacuta;
  • desi mi-a placut traducerea- si chiar m-a surprins lipsa de greseli, dupa cate carti tiparite fara simt de raspundere am citit in ultima vreme- se pare ca “blestemul repetitiei 3” ma urmareste pentru a… treia oara. A inceput cu “Umbra Vantului”, in care am gasit cuvantul “spectral” de atatea ori ca mi s-a acrit, si desi are o sonoritate buna si o vibratie asemenea, mi-a banalizat traducatorul sunetul lui in ureche, apoi a continuat cu “Cucul si Pupaza”- recent povestita- in care traducatorul pare sa fi ramas in pana de inspiratie pentru a denumi “betia”, enervandu-ma cu cuvantul “abtiguit” (care mai suna si ca dracu’!), si, sper!, se termina cu Poarta, pentru ca sunt si alte moduri de a sugera bataia la usa decat prin a repeta cuvantul “a racai” de trei ori. Dar este nedrept sa ma iau de el, caci in rest, mi-o placut mult cartea, si in plus, observatia asta vine pe fondul unor vechi sicanari (oricum, in cazul de fata nu a fost deranjant, racaiala pierzandu-se dupa primele 100 de pagini). Oricum, nu sunt tocmai omul care sa atraga atentia asupra repetitiilor…

So! (am obosit), astept cu nerabdare sa pot cumpara volumul doi din saga Heechee!!Caci primu’ m-a cucerit irevocabil si iremediabil!

De bucuroasa ce-am fost, ca na, pot si eu sa citesc Sfuri si chiar sa-mi placa, am dat iama la Nemira si mi-am umplut cosuletul cu restul de trei carti din Saga Ender.😀

La final: azi mi s-a facut realmente pofta de un film SF, si mi-am adus aminte de Event Horizon (se potriveste intr-o oarecare masura, asa putintel, cu subiectul cartii). La prima vizionare ma facuse sa ma baricadez in spatele pernei. Si acum era sa-mi starneasca aceeasi reactie, daca nu eram prea captivata de carte.

event_horizon

25 thoughts on “+ Poarta (Frederik Pohl)

  1. citez “…pus acolo la impresionare, lasandu-ma pe mine sa balosesc dupa continuare…” :))am ris…

    din saga Ender iti recomand primele trei volume,aparute inainte de 2000, dupaia parerile sunt impartite…si la Dune se spune ca primele 2-3 sunt mai bune, restul nu, insa mi-au placut toate, asa ca pina la urma cred ca depinde de cititor.

    Saga Heechee inca nu am citit deci nu stiu cu ce se mananca,dar mi-a placut cum ai scris.Event Horizon nu a fost un film grozav dar mai bun decat multe altele cu pretentii mai ridicate.

  2. feeria says:

    Dar pana la urma cand am sa pot cumpara volumul doi?😀 Ca in curand balele vor ajuge la genunchi daca nu iau masuri.

    La Dune, inainte sa continui, trebuie sa citesc macar prima carte. Desi Lynch si-a blestemat zilele pentru ecranizarea aia Dune, care nu i-a placut deloc si pe care o considera rateul carierei lui (eu nu sunt de acord, dar nu te pui cu maestrul), tocmai filmul mi-a starnit curiozitatea si pentru carti.

    Multumesc… am scris (iar) mult.
    Mie-mi place saga asta. Cel putin inceputul e promitator si are ingredientele pe care eu le caut la o carte, indiferent de genul ei. Deeeci, merita s-o citesti.

  3. Am scris si eu pe fuga si nu am apucat sa mai amintesc si de “Picnic la marginea drumului” de fratii Strugatski, o carte pe care dupa ce am citit-o, eram intr-o stare ceva de genu,OAU. Si daca stai sa te gindesti mare lucru nu se intampla, dar stilul lor si modul cum abordeaza situatiile este, cred, foarte aproape de realitate.

    Eu acum ceva timp vroiam sa revad Dune-ul, chiar daca e considerant o varianta slaba. Face bine un pic si la ochi si maginatie oricum.:) Cam multe abordari filosofice si religioase in Dune, sau mai degraba prea mult discutate, dar povestea din spate e stralucitoare cu adevarat.

    Iar in ceea ce priveste primul volum din Heeche o s-o abordez cand va fi cazul.Multumesc de recomandare😉

  4. feeria says:

    Cred ca aici se ascunde arta unui scriitor de SF (zic si io)- sa te faca sa crezi ca realitatea pe care el ti-o prezinta este insasi realitatea- ca e posibila, e veridica, fara sa te indoiesti. Intr-adver, mare lucru nu se intampla, dar felul in care “nu se intampla” mi-a dat si mie aceeasi reactie “Uau”.

    Am urmarti si un serial TV- “Copiii Dunei”- niet.😀

  5. Am citit cam tot in afara Portii. Event Horizon e subtirel totusi si nu mi-a mai provocat cine stie ce teama. Ce zici tu de Sunshine (much better) ?

  6. feeria says:

    “Am citit cam tot in afara Portii”- te referi la saga Heechee?

    Eu cand am vazut-o pe tanti aia cu ochii scosi si pe ala cu ei cusuti, tot am tresarit.😀 Nu stiu filmul- dar in seara asta sper ca-l voi sti- Multam pentru pont.

  7. Nu, toate cartile pe care le insirasesi tu (scuze pentru reply-ul intarziat, sesiune si plecari de-acasa + raspuns la mesajele de pe blog de pe telefon).

  8. feeria says:

    Ah, am inteles. Uitasem sa mentionez una frumoasa de tot… “Sirenele de pe Titan” de Vonnegut. Si aia mi-a placut mult.

    Mult succes la examene!

  9. feeria says:

    Am facut deja comanda, acum cateva zile. Stateam cu ochii pe site ca pe butelie.😀 Insa se pare ca inca nu-i validata. Deci, astept.

  10. mihai-dan pavelescu says:

    Buna seara! Am ajuns suficient de tirziu la postarea aceasta pentru ca interventia mea sa fie probabil ignorata, totusi… Multumesc pentru observatiile referitoare la traducere; de pura curiozitate am numarat “racaielile” si nu sunt mai mult 3… — dar ideea dinapoia lor era ca la usile din Poarta nu se “ciocanea/batea”, if u got my meaning🙂 Merci inca o data pentru feedback.

  11. feeria says:

    Buna seara! Nu este ignorata interventia deloc! Pai au fost fix trei “racaieli”, nu mai multe, si daca nu as fi patit-o inainte cu celelalte doua carti mentionate, nu mi-ar fi sarit in ochi, caci in rest, a fost perfect. Multumesc si eu pentru interventie.

  12. Legat de prima carcoteala🙂

    Numarul de pagini al unei carti trebuie sa fie un multiplu de 8 sau 16 sau 32 sau 40 sau etc. in functie de marimea colilor si aparatura cu care lucreaza tipografia. La mai toate cartile raman pagini goale, care sunt umplute exact cu ce spuneai tu: alte carti de acelasi gen care sa te tenteze. Doar ca uneori, foarte rar, numarul de pagini se potriveste perfect cu textul si nu ramane nimic. Asa ca daca am fi vrut sa punem o reclama ar fi trebuit sa bagam inca 8 sau 16 sau chiar 32 de pagini🙂 Nu prea avea rost, nu-i asa?🙂

  13. feeria says:

    Foarte interesant! Nu m-as fi gandit ca la mijloc e o chestiune tehnica (care pare si nitelus “ezoterica” asa :D)- si nici n-aveam de unde sa aflu. Multumesc pentru informatii!

    Ha! Si “Dincolo de orizontul albastru” e la fel! (ok, acum luasem la rand si celelalte carti O_o)

  14. feeria says:

    Clar se detaseaza de restul. Cel putin pe mine m-a cucerit, si astept cu entuziasm sa citesc si continuarile (e prima data, dupa muult timp, cand urmaresc o serie cu atentie)!
    Am inteles eu bine, pana la sfarsitul anului doriti sa fie gata seria? Ar fi un ritm excelent (si daca se poate, vol. III mai acusica.. cat e proaspat II :D).

    Legat tot de numarul de pagini (ca mi-a ramas pe background informatia), acum imi explic de ce chiar in cadrul unei colectii exista variatii, uneori mari, in cee ce priveste marimea fontului si line spacing-ul. Adica, acum e mare (sa vaza si ochii mei) cu aproximativ 1.3 intre randuri- ochiometric, acum e mic. Da, ca sa se incadreze in limita! Sa fie totul feng shui.

  15. Spatierea intre randuri poate varia, dar nu mult. Nu insa si fontul. Variatiile astea mari le-ai vazut in carti Nemira din aceeasi colectie? Care? Poate fi si o eroare de DTP, intrucat macheta colectiei trebuie respectata – nu draconic, dar totusi cu strictete😀

    Volumul trei e in tradus – si noi vrem sa il scoatem cat e calda treaba, dar lucrurile astea nu se fac de pe o zi pe alta. Dar vezi ca seria originala are 6 volume (parca).

  16. feeria says:

    Am observat variatiile la Polirom, nu la Nemira- oricum nu in colectia Nautilus.

    Hmm, da, sunt sase volume. Cand scrisesem despre “Dincolo de orizontul albastru”, am mentionat doar trei (in afara de cele doua deja aparute).

    Mult spor!! Imi imaginez ca volumele nu apar ca ghioceii primavara, dar cand vine vorba de carti care-mi plac, gandesc cu creierul cititorului nerabdator.😀

  17. Btw: nu vrei sa pui un link la blogul nemira ca sa punem si noi un link la al tau, ca mult mai haladuiesc pana sa ajung aici (the bookmarks are already overloaded)🙂
    (cu toate ca vad ca nu ai friends…)

  18. feeria says:

    o_O I don’t get, dar oricum wordpressul e cam mofturos de la o vreme. Aseara nu ma lasa sa vad ultimul articol postat, fiind logata. Cand ma delogam, hocus-pocus, aparea!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s