Soarele Gol (Isaac Asimov)

Asa cum spuneam intr-un post anterior, am gasit cartea care sa imbine preocuparile mele literare cele mai recente: cartile politiste si Sf-urile.29_asimov1

In “Soarele Gol” a lui Asimov (in sfarsit am citit si eu ceva de Asimov) un detectiv de pe Pamant este trimis pe  Solaria pentru a investiga si solutiona o crima care zguduise intreaga societate solariana, intrucat de doua secole aceasta lume nu se mai confruntase cu un asemenea act de violenta si cruzime. Deoarece viata pamantenilor si cea a solarienilor era, cel putin la exterior, foarte diferita (primii preferand sa-si duca existensa in spatii inchise, ermetice, inghesuite, nesuportand contactul cu exteriorul, fiind destul de mandri de independenta pe care si-o castigasera fata de capriciile vremii si fazele solare, iar cei din urma traind in spatii deschise, evitand pe cat posibil contactul direct si fizic intre ei, abandonandu-si existenta in bratele metalice ale robotilor), detectivul Baley este insarcinat cu o dispozitie suplimentara, aceea de a surprinde cat mai multe aspecte ce tin de modul de viata al solarienilor, intrucat puterea robotica de care dispuneau insecuriza destul de mult oficialitatile pamantene. Nu pleaca singur in aceasta calatorie, ci insotit de Daneel, un robot de pe Aurora, care il va seconda in ancheta, incercand, la randul lui, sa stranga cat mai multe informatii despre spatieni, si, in plus, sa treaca nestingherit drept un om- pentru a nu incinge spiritele cu aceasta curiozitate pe care Aurora o manifesta pentru treburile interne ale Solariei.

Din momentul in care cei doi ajung pe Solaria, cartea ia intorsatura clasica a unui roman politist, (accentele Sf trecand usor pe un plan secundar, fiind reactualizate doar in pasajele foarte interesante despre legile roboticii si alte particularitati ale lumii solariene, in rest Asimov centrandu-se mai degraba pe firul deductiv clasic care sa-l codnuca pe Baley catre criminal) in care primul suspect este o femeie atragatoare, chiar sotia victimei, incriminata fara drept de apel de intreaga societate solariana.  Ca orice detectiv de buna credinta, Baley pune sub semnul intrebarii aceste acuzatii (influentat putin si de farmecul feminin), ramanand fidel celor trei stalpi ai criminalisticii: mobil, mijloc, prilej.  Sub raportul acestor trei factori, se pare ca Gladdia nu este chiar criminalul pe care il cautau…

Ei, si din acest moment incep investigatiile, incepe rutina detectivistica ce presupunea realizarea listei de potentiali martori si probabile legaturi, interogarea lor, scotocirea acolo unde altcineva nu s-ar fi gandit sa scotoceasca. In paralele cu munca ce vizeaza clar dispozitiile profesionale, pentru Baley acest caz este si un prilej pentru a afla mai multe despre el insusi, nu numai despre aceasta societate, ghidata dupa legi atat de bizare, ingloband obiceiuri atat de… neobisnuite. In fiecare moment, incearca sa se apropie inca un pas de acest univers, desprinzandu-se de matricea perinatala in care, la nivel simbolic, traia pe pamant.

In carte este redata foarte frumos aceasta senzatie de viata fetala a pamantenilor, care, chiar si dupa nastere (nasterea fizica, biologica), asemeni copiilor nou nascuti care in patut trebuie sa fie acoperiti din lateral cu perne mici si moi, astfel incat senzatia obstinuta sa simuleze mediul intrauterin (ca o faza intermediara de acomodare la viata “externa”- senzatie obtinuta si de infasat) cand aveau contact cu peretii uterului matern, oamenii de pe pamant duceau o viata subterana, izolata si ferita de “exterior”. Baley reuseste sa depaseasca aceasta limita, sesizand ca, in esenta, Solaria si Pamantul nu sunt atat de diferite pe cat considera cele doua civilizatii. Obiceiurile uneia reprezentau slabiciunile alteia (sentimentul de colectivitate al pamantenilor, care ii facea vulnerabili in fata singuratatii, era imaginea in oglinda a manierii izolate, singulare, in care solarienii traiau, ea insasi o sursa de vulnerabilitate, reducand ajutorul si comunicarea).

De asemenea, reuseste sa clatine siguranta pe care solarienii o au in propria societate robotizata (societate de care pamantenii se temeau foarte mult, considerand-o  o amenintare), demonstrand ca un individ dibaci si cunosctator al circuitelor robotice poate face astfel incat bietele masinarii sa incalce cele trei reguli dupa care-si orienteaza actiunile si indeplinesc ordinele: (1) Un robot nu poate face rau unei fiinte umane sau prin inactiune, sa permita sa faca rau unei fiinte umane; (2) Un robot trebuie sa execute ordinele primite de la o fiinta umana, in afara de cazul in care aceste ordine ar contraveni primei legi; (3) Un robot trebuie sa-si conserve propria existenta, in masura in care aceasta conservare nu contravine primei sau celei de-a doua legi. Asistarea, participarea la vreo actiune ce ar putea pricinui suferinta vreunui om duce la defectarea robotului- intr-un grad mai mic sau mai mare.

Aceasta corelatie intre suferinta fizica a omului care produce o suferinta obiectiva robotului (ca expresie, culmea, a unei suferinte sufletesti- similara cu regretul, tristetea, durerea), m-a dus cu gandul la interesanta psihosomatica, care se ghideaza dupa acelasi principiu- suferinta sufleteasca determina o suferinta corporala- isi pune amprenta asupra trupului, il schilodeste intr-un fel sau altul (o durere de cap, o scolioza, un astm, un diabet insulinic, etc.), atragand atentia asupra profunzimii ei, dar in acelasi timp protejand, din nou paradoxal, omul de o suferinta si mai mare. Intr-un fel, robotul mi-a aparut ca o superba metafora a propriei noastre masinarii, care, atunci cand e nevoita sa se intoarca impotriva noastra (exces de sare, alcool, droguri)… se defecteaza. Pasajul in care sarmanul (samanul?! Asimov asta-i genial) robot ramane schiop si peltic dupa ce asista la moartea stapanului sau chiar m-a emotionat.

Pentru conexiunile pe care le-a favorizat, mi-a placut mult Asimov. Povestea este simpluta, inca de la inceput am banuit care-a fost mijlocul prin care a fost posibila crima (era muult prea evident), imbracata frumos in niste idei filosofice accesibile si clare. Mi-ar fi placut sa se concentreze si pe incercarea lui Daneel-robotul- de a trece drept om, pentru ca asta ar fi fost chiar o provocare interesanta, insa am senzatia ca a speculat treaba asta in alte carti. Oricum, este o carte care, odata inchisa, te lasa putin mai bogat decat erai inainte de a o deschide.

Inca un lucru, din categoria carcoteli pozitive: este prima carte de la Cotidianul in care nu am sesizat (or fi fost dar eu nu le-am… sesizat, cum spuneam) greseli de tiparire si redactare! Muultumeeeesc!

8 thoughts on “Soarele Gol (Isaac Asimov)

  1. feeria says:

    Abia astept sa mai prind in mana si altele de Asimov..
    In ultima vreme, eu si genul acesta am ajuns la replica: “Louie, this is the beginning of a beautiful friendship”!

  2. N-am apucat s-o citesc, inca.Alfred Bester – Omul Demolat mai e o lectura placuta si usoara. Dar in acelasi timp suficient de profunda.

  3. feeria says:

    :))) Ce coincidenta! Ieri am facut comanda pe Nemira, sa-mi iau al doilea volum din saga Heechee, si am comandat si “Omul demolat” (si-am mai luat si Lumea lui Racannon).

  4. Lumea lui Rocannon nu cred ca am citit-o.Ultima carte de U.Le Guin a fost “Mina stinga a intunericului”, bunicica, dar nu neaparat o revelatie. Coincidenta indeed:)

  5. feeria says:

    Imi propusesem ca la categoria “Mysterium con… etc.” sa scriu o data pe saptamana cate-un post despre drumuri intersectate, eventual calatorind pe net, dar m-am lenevit intre timp.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s