Unforgetable…

Sunt sigura ca nu sunt singura cinefila care are cateva filme pe care le-ar revedea (si le revede), over and over again. Puncte de cotitura in gusturile cinematografice, transformate mai apoi in puncte de referinta.

rope

Am inceput cu “Rope”, al maestrului Hitchcock, proiectie cinematografica care reitereaza tema din romanul lui Dostoievski, “Crima si pedeapsa”. O alegere cat se poate de naturala, dupa ce am citit cartea lui Morris, “Securea Blanda”– continuare a evenimentelor de dupa cele petrecute in romanul lui Dostoievski.  Am vazut, prin liceu, doua ecranizari ale romanului. O ecranizare ruseasca, care a durat cam trei ore, vazuta la Cinemateca, si una americana, productie pentru TV.  E lesne de inteles care dintre ele mi s-a parut mai aproape de spiritul cartii (nu ma refer la litera ei).

Cu toate acestea, productia lui Hitchcock este, pana acum, preferata mea in ceea ce priveste reactualizarea filosofiei cu privire la crima ca expresie a libertatii si a unui statut uman superior. In filmul sau, doi tineri savarsesc o crima, just for the thrill of it, in prima instanta, si pun la cale o mascarada de toata frumusetea, pentru a-si dovedi lor insisi curajul de a fi actionat perfect constient, meticulos si inteligent, ca niste oameni de stiinta. Curiozitatea de a afla in ce masura au reusit sa comita crima perfecta (“vanity is defenitvlu my favorite sin!”) ii impinge sa invite la carnavelul venetian- al mastilor mortuare!- pe cel care le-a insuflat ideea, profesorul lor de filosofie, nimeni altul decat James Stewart (favoritul lui Hitchcock). Desi intr-un decor static, filmul este foarte palpitant si tensionant, transformandu-se intr-un thriller polistist veritabil.

video-12-angry-men

Si ca tot veni vorba de “decoruri singulare” si de genialitatea unor regizori de a-ti mentine atentia incordata timp de doua ore, punand in scena un teatru cinematografic, am ajuns la “12 angry men”, regizat de Sidney Lumet. Intreaga actiune a filmului se desfasoara in camera juratilor, acolo unde trebuia sa se decida soarta unui tanar acuzat de omorarea cu premeditare a tatalui sau. Desi toate dovezile pareau sa conduca in directia acuzarii lui, si implicit a condamnarii lui la moarte, un jurat reuseste sa strecoare indoiala in sufletele celor care credeau ca lucrurile erau clare. Incepe un razboi al argumentelor, al nervilor, in care dramele personale distorsioneaza capacitatea de a interpreta si cauta adevarul din spatele unor dovezi care scartaie. Este un studiu extraordinar al dinamicii de grup, al relationarii in situatii limita, de stres, al felului in care, inevitabil,  ne lasam condusi de credinte irationale si prejudecati.

rulingclass

Citind un articol foarte interesant, pe blogul lui Krossfire, despre diferite afectiuni ale creierului, transcrise in sindroame psihiatrice (Our beloved brain), nu am putut sa nu-mi aduc aminte de memorabilul “The Ruling Class”, in care Peter O’Toole este tulburator de convingator in rolul nobilului schizofrenic, prins intr-un delir mistic crezandu-se Dumnezeul Iubirii, care mosteneste statutul unui sinucigas prin imprudenta, membru al camerei lorzilor ce-si gaseste sfarsitul atarnand in gol, in timp ce-si satisfacea in intimitatea camerei sale fantezia intr-un tutu de balerina cu streangul de gat.Tanarul pustiit este admis in familie, dar se incearca constant sa fie integrat astfel incat sa poata prelua functia defunctului tata. Intr-un moment, un medic psihiatric ce l-a tratat anterior ii provoaca o criza puternica, punandu-l pe Jack sa asiste la paradoxul de a nu fi singurul care se considera dumnezeu. Astfel, produce o bresa in delirul mistic atat de bine construit. Din acel moment, identitatea divina este substituita cu identitatea unui criminal… (don’t play God with other people’s mind!). Jack. Spintecatorul.

Din punctul meu de vedere, filmul este genial, si ar trebui vazut negresit de cei care studiaza semiologia psihiatrica, pentru ca Peter Medak reuseste sa contureze perfect tabloul clinic fascinant al unui schizofrenic cu tulburari identitare. Poate fi interpretat ca o comedie satirica, cu valente sociale, sau ca o drama profunda, in care suferinta si hilarul merg mana in mana. Sunt cateva cadre extraordinare, ca cel de mai jos.

086a

Dupa crime si multa multaaa patologie am ajuns la fermecatoarea Audrey Hepburn, in filmul “My Fair Lady”. Am fost surprinsa de faptul ca este al doilea inceput de primavara carema prinde vizionand acest film. Este uimitor cum filme atat de vechi isi pastreaza prospetimea si farmecul, chiar si dupa atata timp, si asta in ochii chiar si a aceluiasi spectator. Daca anterior am recomandat “The Ruling Class” celor care sunt pasionati sau chiar studiaza psihiatria si patologia psihica, in general, acum as recomanda My Fair Lady tututor doamnelor si domnisoarelor.

my-fair-lady-dvdcover

Dincolo de faptul ca Hepburn in sine este un prototip de feminitate, eleganta si delicatete, filmul reuseste sa schimbe putin perceptia asupra teoriilor cum ca feminitate este un lucru “interior” (cum, nu te simti femei? Nici nu poti fi!). Ea, feminitatea, se poate educa (de fapt, feminitatea se invata) iar procesul de schimbare, de evolutie poate porni in egala masura de la exterior catre interior, iar femeile intuiesc foarte bine asta atunci cand lucrand asupra aspectului fizic (nu ma refer la frumusete! ci la atitudine si la comportament) simt ca schimbari se produc in starea lor sufleteasca. Nu exista o reteta, nu exista un principiu universal, si asta-i bine.

A fost o placere sa asist din nou la felul in care omiduta se transforma intr-un fluture frumos, m-am bucurat din nou de acest musicall foarte reusit, presarat cu replici inteligente si pline de umor, de povestea de dragoste care se strecoara intre fetita murdarica acum devenita o fermecatoare domnisoara, si profesorul ei, care, ca orice barbat, nu si-a dat seama decat tarziu ca se indragostise de ea, si ca nu o mai vedea ca pe o miza de pariu. Este un film viu, plin de culoare, iar toaletele mi-au luat ochii iar😀 Din nou acea high society dupa care unii dintre noi tanjim este ironizata, ca si in The Rulling Class, dar asta nu-i o noutate.

my-fair-lady

5 thoughts on “Unforgetable…

  1. Cand vine vorba de tango(uri) imi pastrez parerea ca , deocamdata, nimic nu a reusit sa depaseasca scena din “scent of o woman” unde Pacino e pur si simplu monumental

  2. feeria says:

    Foarte interesant articolasul! Multumesc! Mi-a placut si felul in care e scris, amuzant si lejer, fara pretentii, si totusi incarcat de informatii. Am mai rasfoit si altele de-acolo. M-au amuzat cei 6 factori ascunsi care contribuie la ingrasare.😀 Mama- clar ea e vinovata! :)))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s