Fetita care se juca cu timpul

673

Saptamana trecuta am avut strania senzatie ca timpul nu-mi mai apartine, ca orele s-au comprimat, si nu stiu cum, nu stiu cand, am sarit 6 zile din viata fara sa am nici cel mai mic habar de cum am putut sa fac saltul asta. Mi-am dat seama de fenomen dupa doua zile, si in a treia am inceput sa-mi planific activitati,  sa le inghesui, sa imi umplu ziua astfel incat sa simt ca o traiesc, nu ca trec prin ea. In a patra zi deja ma resemnasem, gandidu-ma ca poate pur si simplu e o perioada care o sa treaca, si ca in timp (paradoxal, nu? Imi iau timp ca sa am timp) imi voi regla si eu busola, iar in a sasea zi deja ma gandeam ca se impune un management al timpului serios.

In loc sa continui bezmeticeala, am ales sa citesc o carte foarte draga mie, care mi-a fost recomandata intr-un moment (similar) de criza. Acelasi efect tamaduitor l-a avut si acum, asa cum l-a avut atunci, ba chiar mai mult, caci fara sa-mi dau seama, din momentul in care m-am lasat in voia lecturii nu a mai existat maine, poimaine, nu au mai existat semne de intrebare sau alergaturi printre ore, ci doar placerea rabdatoare, calma, de a citi si de a ma bucura de poveste.

Din momentul in care am regasit-o din nou pe Momo, fetita bizara care avea un dar extraordinar de a asculta cum nimeni altcineva nu putea, acea ascultare care-i lasa libertate celuilalt de a se dezvalui si de a fi spontan, din clipa in care in scena au intrat iar prietenii ei: Beppo Maturatorul, cel care niciodata nu se grabea in nimic, luandu-si tot timpul din lume chiar si atunci cand vorbea, din dorinta de a transmite cat mai clar si corect ceea ce simte si gandeste, si Gigi Ghidul, tanarul povestitor, a carui minte scornea mereu povesti, intamplari fantastice, fiind un desavarsit manuitor al realitatii si al imaginarului, am simtit acel sentiment de liniste pe care ti-l ofera reintalnirea cu o lectura care candva a insemnat atat de mult.

Aventura pe care o traiesc in incercarea de a salva timpul oamenilior din ghearele misteriosilor Domni Cenusii (imaginea actuala a omului de afaceri corporatist, mereu in miscare,- caci time means money- la costum, cu servieta in mana), care ii ademeneau cu iscusinta sa-l economiseasca, determinandu-i sa renunte la placerile si ghidusiile vietii in favoarea muncii contracronometru, a eficientei rationale, mi-a aparut in suflet la fel de vie si palpitanta ca si prima data.

momo

Scene intregi din carte mi se derulau in minte, ca intr-un film coerent, si mi-a fost la fel de usor sa simt ba caldura si intimitatea din Casa Niciunde a Maestrului Ora (tartorul sef al tuturor timpurilor si timpilor oamenilor), ba amosfera sumbra si infrigurata pe care Domnii Cenusii, aceste entitati vaporoase, imateriale, care reuseau sa inhate o realitate la fel de imateriala ca si ei, o degajau. In egala masura, m-am bucurat si m-am minunat, asemeni micutei Momo, in fata fragilitatii Florilor Clipelor. Nu am gasit o metafora mai frumoasa pentru comoara pe care omul o poarta in inima (timpul sau).

In calatoria ei,  Momo este ghidata de o broscuta testoasa, Casiopeea, care, numai ea stie cum si de ce, reuseste sa anticipeze evenimentele astfel incat sa o scoata pe Momo mereu din incurcaturi. Tot o joaca cu timpul.

ende

(Ende si Casiopeea, intr-un moment de tandrete)

Si daca tot veni vorba de joaca, iata o ghicitoare hazlie si plina de intelepciune, care dezvaluie care este natura acelui timp adevarat, pe care credem mereu ca-l scapam printre degete :

Într-o singură casă locuiesc trei fraţi
Dar se prezintă diferit îmbrăcaţi.
Şi dacă vrei să-i deosebeşti
Pe fiecare cu ceilalţi l-asemuieşti.
Primul nu-i aci, abia va veni.
Nici al doilea nu e, căci o şi porni.
Doar al treilea e aci, dintre ei cel mai mic,
Şi fără el ceilalţi n-ar fi chiar nimic.
Totuşi al treilea, de care se vorbeşte,
Există fiindcă primul soseşte
Şi totul astfel se petrece
Cînd primul în al doilea trece
Şi se produce o preschimbare.
Numai atunci mezinul apare,
De vrei să-l prinzi însă, nu izbuteşti
Căci tot pe unul din ceilalţi nimereşti.
Spune-mi acum: Sînt cei trei, doar unul?
Sau sînt numai doi? Sau poate niciunul?
De vei putea să mi-i spui pe nume
Vei şti cine sînt atotputernici în lume.
Stăpînesc împreună împărăţia cea mare
Fiind ei înşişi chiar ea. Cine sînt ei oare?

Cartea este o metafora superba care devoaleaza, printr-o poveste simpla si incantatoare, intr-un stil al unui povestitor cu har, desavarsit, multe dintre framanatarile pe care adultii le au din cauza ca, intr-un fel sau altul, nu mai sunt stapani pe propria lor fiinta.

Daca stim sa ne racordam la timpul nostru adevarat, la ritmul nostru natural, pastrandu-ne libertatea de a actiona asa cum ne dicteaza inima, fara a intra in gandirea stereotipa care mimeaza maturitatea si responsabilitatea, vom simti ca lucrurilor care ne insenineaza si ne bucura viata le gasim mereu cate-o farama din noi carora sa le-o dedicam. Nu are rost sa fim invidiosi pe copii, care sunt inca in contact cu adevaratul lor timp, pentru ca nu am pierdut nimic, dar chiar nimic.🙂

Publicat la Editura Dacia, in ’91, basmul este acompaniat de ilustratiile facute de insusi Michael Ende, iar acest lucru face editia si mai speciala. Michael Ende a fost fiul pictorului surrealist Edgar Ende.

246828156_13ee76c908

Probabil talentul si usurinta cu care Michael a creat atmosfera inconfundabila a basmului, atat de usor de experimentat, se datoreaza si influentei acestui mediu artistic in care a trait, si uitandu-ma la unele dintre picturile tatalui, regasesc ceva din apasarea si frumusetea imaginilor pe care pasajele din carti le aprindeau in minte.

Doua lucruri nu le inteleg despre lumea cartilor:

  • De ce cartea “Ultima Licorna” nu a fost ilustrata;
  • De ce nu a s-a mai reeeditat cartea “Momo”.

In rest, eu mi-am luat portia de “timp”, am redeschis o Floare, si, pentru ca orice schimbare interioara isi gaseste un ecou in lumea exterioara, am facut ordine intre carti, lasand-o in preajma doar pe cea careia doresc sa ma dedic.

___________________________________________________________________________

Inca un lucru: pentru ca sunt o fana a paradoxurilor, cel putin aparente, alea de-ti pun moatele pe creier, de tip zen, mi-a placut goana Casiopeei si a lui Momo in pe ulitele orasului Niciunde, caci se derula dupa o regula cu totul deosebita: cu cat mergi mai incet, cu-atat ajungi mai repede! Cartea e plina de astfel de mici momente/idei haioase si inteligente. Nici o carte care si-a propus sa ma invete cum sa-mi gestionez timpul si cat de important e el nu a reusit ce-a reusit micuta Momo.

_____________________________________________________________________________

Michael Ende este cel mai cunoscut pentru cartea “Povestea fara sfarsit”, editata la noi de Editura Polirom. Cartea lui a fost ecranizata in ’84, si a avut mare succes, intraneverending-storynd in randul clasicilor genului fantasy.

973-681-884-5

Am cautat si alte carti ale lui Ende, caci mi-e foarte clar faptul ca ii voi citi si celelalte carti, si iata ce-am mai gasit (la editura ALL):

Lungul drum catre Santa Cruz

produs185_thumb_1_1

Jim Nasturel, Mecanicul de locomotiva

coperta_12385

10 thoughts on “Fetita care se juca cu timpul

  1. N-am reusit sa gasesc Momo niciodata. Din pacate. Povestea fara sfarsit este una dintre cartile de suflet, si imi pare rau ca n-au publicat si continuarea la Jim Nasturel. Dar Momo… Mai ales dupa prezentarea asta. Dar cine stie, poate odata si odata dau de ea.

  2. Cinabru, pana si cumpararea cartii a fost amuzanta. Si eu am cautat-o destul de activ, dar mult timp n-am dat de ea.

    In timp (normal) ce asteptam masina la Universitate, acolo in fata casutelor anticarilor, am vazut cu coada ochilor cotorul de la carte. Dintre toate maldarele alea de carti, tocmai ea mi-a atras atentia.
    Masina venea, asa ca trebuia sa decid: iau cartea/pierd masina=> intarzii. Dar s-a oprit la stop (cred ca tocmai atunci a trecut Casiopeea prin zona). Am scos repede banii, am platit, am luat carticica, chiar la timp (cum altfel?) sa ma urc in masina.

    Dar, totusi, exista o alternativa… asta daca poti citi carti (sau astfel de carti) de pe calculator: Scribd

  3. feeria says:

    Si mie-mi place si ma bucur ca ti-a trezit si tie interesul. Mi-a placut sectiunea Darkroom, da pe siteul lui personal. Acum citeam tot acolo ceva frumos, despre relatia cu fiul sau:

    “Very early, when no more than 14, 15 years of age, Michael Ende started to work artistically. His father’s influence played a huge part in this development:

    “I actually used to write poems according to my fathers pictures. (…) In those poems I tried to do exactly the same with words what my father had done in the picture. (…)”

  4. …nu pot sa cred. Eu STIU cartea aia!! Fix cea din poza. Dar nu mai stiu nimic altceva. Prezentarea imi trezeste ceva amintiri, inseamna ca am citit-o. Insa de unde – o fi in biblitoeca de acasa? – cand, daca mi-a placut, nu mai stiu nimic. Parca totusi mi-a placut, vreau sa cred ca mi-a placut. M-a coplesit amintirea asta, mereu am fost convinsa ca memoria mea e foarte buna si uite ce feste imi joaca. Cartea asta exista in mintea mea, insa nu pot nici cum sa ajung la ea…

  5. feeria says:

    Inca o data mi se adevereste ca e o carticica deosebita, in stransa legatura cu timpul… ;)) Daca o prinzi, merita sa o citesti.

  6. feeria says:

    Sorin, Manole, uraaa! Momo castiga prieteni!🙂 Daca nu o gasiti in anticariate- ca nu a mai fost editata- o gasiti pe scribd.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s