The night has a thousand eyes

Jennifer Connelly/ Dark City soundtrack

Unul dintre momentele muzicalo-cinematografice preferate- 1’47” perfecte, nimic in plus, nimic in minus, astfel incat un film sobru si intunecat (in adevaratul si propriul sens al cuvantului) sa prinda culoare si farmecul molatec si catifelat al unei interpretari feminine foarte reusite.

—————————————————————————————————————————————————————————

+ si interpretarea piesei Sway (care in mod normal imi place doar cantata de Julie London) este la fel de reusita, si trebuie sa rectific: un alt moment muzicalo-cinematografic in acelasi stil (care-mi place, vreau sa zic) este interpretarea piesei Blue Velvet, de catre Isa Rosselini, in filmul lui Lynch Blue Velvet (1986). Tocmai imperfectiunea si lipsa de antrenament muzical m-au atras. As in, asa as putea canta si eu- bineinteles, cu o tinuta pe masura.😀 Mereu ma nelinisteste intorsatura pe care o ia melodia in filmul lui Lynch.

——————————————————————————————————————————————————————————

De Dark City (1998) mi-am adus aminte in timp ce citeam Momo (Michael Ende) pentru ca puteam sa jur ca acele siluete cenusii, lugubre, cu hainele noptii apretate impecabil, cu palarii tari pe cap si miscari insinuante, care manipulau timpul si incercau sa puna stapanire  (si sa inteleaga) pe ceea ce oamenii aveau mai de pret (sufletul/inima lor), s-au strecurat mai demult in mintea mea.

dark_city_strangers

Alaturi de Blade Runner (1982) (muzica celor de la Vangelis a contribuit din plin la succesul filmului), e filmul sf care mi-a indus cea mai puternica atmosfera surrealista (gotica, decadenta si, totusi, atat de plauzibila- atragatoare? Mai ales prin suprapunerea decorului anilor ’50 procedeelor sfistice). De fapt, din punctul meu de vedere,  aspectele care transforma acest film in unul memorabil sunt tocmai atmosfera sumbra, enigmatica, apasatoare, decorurile impresionate, calitatea si montajul peliculei. Actorii? E bine, au semnat condica- asa cum trebuia, lasand loc sa se desfasoare imaginile impresionante.

darkcity01 dark_city

Povestea este si ea interesanta, si mi-a placut: entitati malefice au pus stapanire pe realitatea oamenilor, pe care o puteau transforma dupa bunul plac controland memoria si amintirile (= identitatea) lor. Intr-un oras in care domneste mereu noaptea, din care pare sa nu fie nici o iesire, si care serveste drept scena in care oamenii joaca mereu alte roluri, pana cand “uita” cine sunt cu adevarat, un barbat se “trezeste” intr-o situatie extrem de complicata si periculoasa, si incearca sa-si afle, intr-un mod activ, identiatea. Isi gaseste un aliat, un doctor care pare sa fie liantul, persoana de legatura intre oameni si acele entitati, care realizeaza operatiunile diabolice, in timp ce acei nosferati opresc timpul in loc (chiar seamana cu imaginea clasica a Nosferatului- sunt niste… cronofagi!).

Tema filmului (memoria (in) timp = identiate) si-a gasit si ea legaturi in povestea lui Momo, nu doar domnii Cenusii care parca s-au decis sa devina vedete de cinema.

______________________________________________________________________________

Pentru ca noua mea lectura o cere, am plonjat fara colac de salvare in filmele anilor ’20-’40- oho, si ce filme! Tot pe linia lui Dark City, ma voi minuna, iar, in fata Metropolisului (1927)– un exercitiu de imaginatie si tehnica extraordinare pentru acele timpuri. Tin minte ca Robotica era prezentata intr-un almanah SF, de cand eram eu mai mica, si ma speriau mereu ochii ei. Si sunt sigura ca este sora mai mare a lui C-3PO.😀

metropolis

In fine, daca e sa ma gandesc, de la Dark City si Momo (timpul, economisirea lui- automatism si instrainare, identiate si constiinta de sine) ma pot duce si la filmul lui Chaplin, Modern Times– timpuri la fel de moderne in 2009 asa cum au fost si in ’36.

modern_times

Mereu m-a fascinat talentul, maiestria cu care unii artisti reusesc sa surprinda atat de bine un principiu, un concept, incat el ramane valabil (si ceea ce este infricosator- reprezentativ), in produsul lor artistic, si la distanta de zeci de ani/secole. Asta cica se numeste anticipare…

5 thoughts on “The night has a thousand eyes

  1. feeria says:

    Tema extraterestra nici pe mine nu m-a impresionat (de fapt, in general nu ma prea atrage). Adica, eu eram oricum prea fermecata de decoruri si atmosfera si de muzica.
    Pe de alta parte, am tinut minte perfect acel tic al lor, cu clantanitul din dinti. Morbida treaba.😀

  2. feeria says:

    Ah, mi-a mai placut tare mult si scena in care ei transforma orasul. Cum se preschimbau, se contorsionau cladirile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s