Paleolitic Productions prezinta… Sfarsitul

[Pentru o carte lunga, un post lung- se-ntelege]

In anii ’20-’40, regizorul Max Castle isi fascina si in acelasi timp soca spectatorii prin productiile macabre si violente. Comisia de cenzura a studiourilor cinematografice incerca cu incapatanare sa-i cioparteasca filmele, sa decupeze acele cadre care induceau un sentiment puternic de neliniste si “necuviincios”, nestiind, insa, foarte clar care erau acelea. Felul in care Castle reusea sa imbine obscenul si decadenta cu imaginile unor vampiri devenite banale, intrate deja in cultura cinematografica hollywoodiana, era un mister destul de intrigant incat sa-l atraga pe tanarul Jonathan Gates intr-o aventura care-l va purta de la studiul meticulos al filmelor sub indrumarea lui Clare, imaginea clasica a criticului neindurator si rece, la imbratisarea unei cariere universitare si, mai apoi, la urmarea unui drum care-l va conduce spre descoperiri tulburatoare despre cei ce se afla in spatele industriei cinematografice.

anemiccinmema1yf

Nu intamplator Roszak a ales perioada de inceput si de glorie (annus mirabilis– ’39, cum l-a denumit in carte) a cinematografiei, atunci cand filmul se zbatea sa-si castige un loc printre arte, cand exercita destula uimire in mintea oamenilor, pentru ca apoi, odata castigat acel loc, sa-si continue ascensiunea rapida in ierarhia preferintelor de culturalizare si entertaining. Intr-o asemena perioada in care mintile oamenilor sunt deschise, curioase, avide de a hali cu pofta fiecare cadru din pelicula, pentru ca apoi sa ceara mai mult si tot mai mult, in timpuri in care filmele erau un refugiu din calea realitatii sumbre si dureroase (un excelent exemplu, mentionat in carte, Les Enfants du Paradis– superb film, turnat in ’45, in timp ce al doilea razboi mondial inca decima vieti si fura destine-, care prezenta drama romantica, triunghiul amoros a trei indragostiti, cu un final, pot sa spun? realist), influenta pe care o exercitau filmele era tocmai acel tip de putere care a deschis terenul pentru campaniile de manipulare, dezinformare, ocultare a realitatii (in The boy in the striped pyjamas, despre doi baieti, un neamt si un evreu, care leaga o prietenie frumoasa in timpuri in care aceasta era considerata o tradare, la un moment dat tatal baiatului german, cadru militar in armata nazista, ruleaza un film in care lagarele de concentrare erau prezentate ca un fel de campusuri in care evreii duceau o viata sanatoasa, alternand munca fizica cu momentele de relaxare. Aceasta distorisiune a realitatii il va costa foarte scump).

De asemenea, in acea perioada sala de cinema era singurul cadru in care acele minuni ale tehnologiei isi puteau exercita magia asupra oamenilor. O sala inecata de intuneric, cu un ecran alb ce-ti capta intreaga atentie, pe care asteptai cu emotie sa apara primele umbre, primele siluete, care sa te absoarba total in povestea lor. Intram cu usurinta intr-o stare profunda de receptivitate si pasivitate, transformandu-ne intr-un receptacul pentu mesajele, directe si mai ales ascunse, ale imaginilor care se derulau in fata ochilor.

Despre acele mesaje ascunse vorbeste Roszak in cartea lui, si despre felul in care Castle a reusit sa le strecoare, atragand atentia si implinind, pana la un anumit punct, o profetie apocaliptica a unei secte religioase (catarii), pentru care razboiul, moartea, violenta, sunt singurele cai de a izbavi fiinta de sub dominatia Dumnezelui Intunericului, stapanul trupului- atat de murdar si nevrednic-, care inrobeste spiritul, si-l taraste prin mocirla pacatelor.

Pentru ei, nu era importanta povestea, asa cum am putea banui, ci ceea ce se afla “in spatele” ei, ascunsa bine sub o palpaire imperceptibila ochiului construit special sa pastreze continuitatea imaginilor. Avand in prim plan imagini cu vampiri pofticiosi dupa viata, scene de razboi sau ale unor ritualuri salbatice, la limita civilizatiei (Inima Intunericului), pe care nu le puteam incadra cu siguranta la fictiune sau realitate morbida, pe fundal se derulau scene erotice, pornografice, care devoalau unele dintre tabuurile religioase. Din acest melanj de imagini, suprapuneri subliminale, se creeaza, inevitabil, legatura dintre sexualitate si moarte, dintre erotic si obscen, Eros si Thanatos dizolvandu-si granitele unul intr-altul, confundandu-se, si nu unificandu-se, asa cum este in cazul in care ele sunt integrate armonios principiului realitatii (o nastere devine datoare cu o moarte).

Iar astea nu-s nici macar jumatate din surprizele cartii.🙂

__________________________________________________________________________________________________________

978-973-143-205-2

Bun. Avem, deci, fascinanta si misterioasa lume a filmului noir, a horrorului, a vampirilor seducatori, damnati si chinuiti de propria soarta, o conspieratie religioasa, care acapareaza cinematografia in incercarea de a-si implini planurile profetice. De cealalta parte a baricadei, exista oamenii fascinati, intoxicati si otraviti, criticii scepitici, care se scutura la vederea acestui prost gust artistic, dar care trebuie sa recunoasca meritele acelor tehnici cinematografice spectaculoase, si “rezistenta”, rivalii sectanti, care incearca sa-i deconspire dar care se prabusesc in nebunie, respinsi de o societate mult prea pragmatica. Intrigi politice, influente si lupte religioase, ocultism, practici ezoterice- toate desfasurandu-se cu rapiditate in jocuri de umbre, imagini suprapuse, siretlicuri artistice.

_____________________________________________________________________________________

“Sfarsitul lumii in alb si negru” (titlu mult mai inspirat decat Flicker, desi am priceput de ce flicker- la reducere, let’s not forget, via campania La limita suspansuluiretroactiv scriu- poate prind si eu carte? zic) este genul de roman cu un public tinta,  oarecum limitat, pentru ca trebuie sa fii totusi atras de acest gen de filme pentru a gusta din plin din ce ofera romanul (se fac referiri la multe filme din acea perioada alb-negru a cinema-ului, sunt imprumutate personalitati  cum este, de exemplu, Orson Welles, care apare si in carte, sunt multe lucruri ce tin de stilul, atmosfera, “gustul” acelor vremuri, care trebuie as fie pe placul cititorului). Eu, de exemplu, nu sunt chiar cu limba scoasa dupa temele astea ezoterice (desi n-am putut sa nu remarc influenta lui Eco in mai multe aspecte ale cartii, care mi-a placut), dar cand vine vorba de ocultismul din industria cinematografica, de manipulare, si alte treburi murdare de genul asta, ma asez in randurile din fata imediat.

Ce mi-a mai placut a fost ca Roszak s-a ingrijit de personajele lui, ele nefiind doar parte din decor si catalizatorii povestii (Clare, intelectuala, “cock lady”, cu pinteni la purtator, critica si aparatoare a canoanelor artistice, nefancad rabat de la ele niciodata, dar care-si manifesta sensibilitatea plangand cand si cand, mai ales de fata cu alti barbati; Sharkey, eternul adolescent, lost in transition between childhood and adulthood, care intre doua ierburi reusea sa comunice niste lucruri destul de interesante; Gates, replica umana a unui animalut naiv, cu pupilele mereu dilatate de fascinatie in fata artei maestrului Castle, care reuseste, nu stie nici el cum, in pofida sfortarilor diplomatice, sa si-o cam ia de la  oamenii de bine pe care ii intalneste;  enigmaticul Max, diabolic, sensibil, obsedat de ochi (asta-mi aduce aminte de Metropolis), de frumusetea si puterea lor de a transmite tristetea, ura sau adorarea).

Le-a atribuit personalitati diferite, moduri diferite de exprimare, astfel incat puteam intui cu usurinta cine ce replica da cui doar din perticularitatile discursului- in atatea pagini, era chiar de porc sa nu reuseasca asta! Pe de alta parte, eu, curioasa din fire, mi-ar fi placut sa se ocupe si de biografia personajelor, de trecutul lor, de familie, etc.😐 Imi venea sa-l intreb pe Jon Gates: “Auzi, mama ta stie ca tu te dai in barci cu o muiere mai mare ca tine cu 10 ani si cu un drogat adept al teoriei conspiratiei?”.

Am intampinat o problema in a urmari firul temporal al povestii, si chiar m-am suparat la inceput pe scriitor pentru ca NU s-a axat si pe prezentarea atmosferei acelor timpuri, pentru ca una e sa fii in ’40 si alta in nebunii ’60! Doar prin cateva referiri rapide era trasata aceasta granita, ori mie nu mi-a fost de ajuns, si asta pentru ca ambele perioade imi plac si mi-as fi dorit sa le traiesc, prin intermediul cartii, mai intenes. Pe de alta parte, mi-e groaza de dimensiunile pe care cartea le-ar fi luat.

Stilul lui Roszak mi s-a parut placut, cu atat mai mult cu cat a strecurat replici muscatoare, ironice, cu mult umor (as fi putut rezista in fata “triste si meschine iluzii masculine  de grandoare genitala” ?), facand lectura si mai interesanta si mai usor de urmarit. De asenenea, am simtit cu usurinta acel sentiment de “necurat” in timp ce imi erau povestite filmele lui Castle, si cred ca am avut un dublu castig de pe urma acestei carti. Ultimul film al lui Castle mi s-a parut genial.

_______________________________________________________________________________________________

Dincolo de carte

In afara de faptul ca am parcurs o poveste palpitanta si foarte intensa, desi previzibila pentru mine (cred ca m-am uitat la prea multe filme cu detectivi) si putin cam sacaitoare la capitolul ezoterism si alte nazbatii, cartea mi-a oferit ocazia sa imi completez cultura cinematografica cu noi titluri, si sa ma determine sa revizionez anumite filme de care uitasem. Astfel, m-am lasat cucerita de (sau poate in) “Cabinetul doctorului Caligari”, “Les Enfants du Paradis”, si am revazut “The Meltese Falcon”, “The hand of Orlac”, “Citizen Kane”– toate mentionate in carte.

Cu ocazia cartii, am parcurs si un material destul de interesant despre filmele noir, anume “Encyclopedia of film noir”, iar in expectativa sta un altul, legat de curentul gotic.

De asemenea, cautand mai multe informatii despre catari (si maniheisti)- ca m-au intrigat rau de tot- am dat peste o carte de la Polirom, pe care am si comandat-o la oferta, care trateaza tocmai aceasta tema. Nu-i interesanta coincidenta? Gradinile Luminii, de Amin Maalouf

[Despre toate astea in posturi viitoare- Cred!]

Aaaa, iar de pe coperta cartii in limba engleza am aflat ca in 2011 se pregateste o ecranizare a acestui roman, facuta de regizorul filmelor “Pi” si “Requiem for a dream”. Nu stiu, insa, cum va inghesui in 2 ore o asemenea actiune ampla si complexa, care se desfasoara pe atatea planuri.

flicker1

PS: ador cartile care-mi permit o lectura activa, bogata.

13 thoughts on “Paleolitic Productions prezinta… Sfarsitul

  1. feeria says:

    Multumesc si eu, Rares, pentru apreciere.🙂

    Pai am timp sa scriu noaptea, cand nu pot sa dorm (ce bine daca starile astea doua nu s-ar fi exclus)- si scriind foarte repede, habar nu am cand ma ia valul si iese mamutul de post.😀

    As fi scris mai mult (am mai si taiat la montaj- nu stiu daca o sa scot pe piata si versiunea “Director’s cut”), mai ales despre chitibusurile cinematografice interesante pe care le-am cunoscut in carte, dar le tin pentru mine (mi-ar fi placut sa am si eu un “sallyrand” cu care sa despoi filmul, si sa trag cu ochiul la imaginile pe care le ascunde- dar am senzatia ca in ziua de azi nu se mai fac filme propagandistice ca pe vremuri). Curiosii (cinefili) mai bine cumpara cartea, sa descopere singurei.

  2. Suna intr-adevar fain, o bucata de cultura la indemana. Si totusi, ce cu abureala aia de coperta ? Nu doar ca nu-i face dreptate cartii dar alunga eventualii cumparatori ”experiential” care vor avea impresia ca e vorba de o lectura gothic-fantasy.

    O simpla rola de film si o imitare a granulatiei filmului alb negru ar fi facut de zece ori mai mult.

  3. feeria says:

    Bine-ai zis “o bucata de cultura la indemana”! Pornind de la cartea asta, poti sa ajungi, urmand firul referintelor, unde nici nu banuiesti, ca de exemplu, pe taramul religiei.😀

    Daca te uiti comparativ la cele doua coperte, varianta .ro si cea americana, sunt clar doua stiluri complet diferite, ambele cu dezavantajele lor. Coperta Nemirei poate vulgarizeaza cartea, desi surprinde partea legata de ezoteric, de conspiratie care depaseste timpurile moderne, iar cea americana este mai minimala dar cu un impact vizual puternic, pastrand tema centrala, nu? misterul filmului si felul in care el ne poate “inrobi”.

    Nu stiu ce sa-ti spun legat de categorisiri… (nu ma pricep) atmosfera este gotica, subiectul nu se incadreaza doar la “thriller”, dar fantasy nu e.😀

  4. Mai adauga la regizorul viitor al filmul si recentul “The Wrestler”, destul de apreciat prin afara, si o sa ne dam seama ca totusi nu e chiar un “novice”.

    Ma intrigase treaba cu Flicker, dar m-am lamurit.Pare interesanta tema, din ce ai scris tu, kilometric, acolo😛

  5. feeria says:

    .. si “The Fountain”, desi “Pi” mi-a parut cel mai reusit dintre toate. Am vazut “The Wrestler”- am ramas socata desi l-am apreciat pe Rourke.

    Flicker e “palpairea” misterioasa- ai vazut cand e filmat sau fotografiat un monitor crt, se vad niste dungi. pal-pal, pal-pal. Pe care in mod normal nu le sesizam, daca au o anumita frecventa. In carte e o intreaga teorie despre aceste “flicks”. Mi-a placut.

    Kilometric, pe sistemul vorbe “las’ sa fie, sa trebuiasca”.

  6. mă bucur că ţi-a plăcut cartea. mi-a cam dat bătăi de cap cu toate trimiterile ei la zeci şi zeci de filme, dintre care am şi văzut, în perioada în care lucram la ea, vreo duzină.🙂

  7. feeria says:

    Chiar mi-a placut cartea, si am parcurs-o cu mare usurinta. Nu m-a prea “emotionat” partea ezoterica, insa per total o lectura pe sufletul meu. Si eu in timp ce citeam mi-am notat filme pe care sa vreau sa le vizionez. O lectura complexa, ca sa spun asa.

    Cred ca a fost o munca grea… dar a iesit fain de tot, pentru ca subiectul cartii e chiar interesant iar eu, ca cititor, nu am avut nici o dificultate in a ma lasa prinsa in limbajul cartii. Muchas gracias for that!🙂

    Am, insa, o nedumerire…😀 Dar ma rog, tine de partea “tehnica” a traducerii, si nu conteaza mult.

  8. feeria says:

    (Sa iau “caramida”, sa caut- sper sa n-ajung chiar la pagina 800- ca sa nu vorbesc din amintiri. Partea enervanta a lecturii a fost ca n-am putut sa car cartea cu mine peste tot😀 )

    N-am gasit si mi-am pierdut rabdarea, dar am intalnit scrierea: “prieteni de ai lui”. Stiu ca atunci cand se pune liniuta, se sugereaza prescurtarea; desi in limbaj comun spunem, pentru fluidizarea pronuntiei, “un prieten de-al meu”, gramatical este incorect, deoarece inseamna “un prieten dintre al meu”. Forma corecta ar fi “un prieten de-ai mei” = “un prieten dintre ai mei”. Dar nu am mai intalnit pana acum suprimarea liniutei.o_O Sau este posibil sa nu fi fost atenta la lucrul asta, iar acum sa-mi sara in ochi. Dunno.

  9. am verificat acum în fişierul meu şi nu apare nicăieri “prieteni de ai lui”, nici cu cratimă, nici fără.😦 apare în schimbă “prieteni de-ai mei”, care se păstrează neschimbat şi-n varianta tipărită – p. 34, ultimul paragraf de jos.

    dar, în orice caz, greşeala pe care o remarci o comit şi eu uneori şi n-ar fi exclus să fi scăpat vreun alt avatar al ei…

  10. feeria says:

    Ah, scuze, eu am dat un exemplu la nimereala, care sa pastreze, insa, ideea, pentru ca nu am mai avut rabdare sa caut exact.
    Nu conteaza, oricum nu era greseala gramaticala, doar ca nu mai aparea cratima. Si nu intelegeam de ce. Era mai mult o curiozitate.
    Bytheway, eu nu m-am pus la curent cu noile schimbari din Doom2.😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s