Postapocalipsa (1): Cabinetul doctorului Caligari (1919-1920)

Legenda:

  • Postapocalipsa se refera la ce-a urmat dupa ce pe ecranul din cinematograf a aparut cuvantul “Sfarsit”, iar eu m-am dus acasa si m-am apucat sa fac sapaturi ici-colo, dupa filme, carti, si alte lucruri interesante, pastrand, insa, calea firimiturilor aruncate in urma citirii cartii;
  • (1) este, evident, numarul de ordine- se vrea a fi o serie, deci e cu “Va urma”;
  • Cabinetul doctorului Caligari este tema de azi.

In original, Das Kabinett des Dr. Caligari, filmul a fost turnat in 1920, de catre regizorul Robert Wiene, apartine genului horror si este considerat una dintre capodoperele expresionismului cinematografic german.

(in cartea “Sfarsitul lumii in alb si negru”, se preconiza ideea cum ca Max Castle, regizorul controversat, ar fi colaborat ca tehnician la acest film mut, fiind chiar prima lui  lucrare- asta era “firimitura”)

Chiar daca horrorul nu se inscrie printre genurile cinematografice gustate in mod regulat, eram atat de fermecata de subiectul cartii, eram atat de curioasa sa descopar, macar cateva dintre tehnicile artistice din acele timpuri, tehnici care suplineau cu succes sumedenia de efecte speciale, mate, sange pe pereti si creiere imprastiate din filmele horror de mai tarziu si mai ales de azi,  incat, cu inima deschisa am patruns in cabinetul doctorului Caligari, pregatita sa fiu impresionata si infricosata. Am gasit o versiune “remasterata”, din 1996 (Aici este o lista cu  reconstituirile filmelor vechi– interesanta lista si un proiect demn de admirat! care se opreste, din pacate, la anul 1999), cu un fundal muzical foarte bun  si o titrare vizibila si artistic prezentata.

______________________________________________________________________________________________

caligarremix

Prima scena ii are in prim plan pe doi barbati- unul tanar si unul mai in varsta, stand intr-un parc, pe o banca din piatra, printre crengile goale care atarna ca o perdea plangatoare deasupra lor. Mai e putin si se lasa seara, lumina este rece si privindu-i asa infrigurati, inconjurati de albastrul de gheata (efect vizual excelent al peliculei), parca iti vine sa iti strangi hainele mai bine de corp. La un moment dat, in departare se zareste o silueta feminina, fantomatica, care, cu cat se apropia mai mult cu atat sesizam lipsa din naturaletea din miscarile ei. Indepartand crengile care atarnau fara vlaga, secatuite de orice urma de viata, sesizam golul si haul din ochii ei “orbi”, caci este hipnotizata. Tanarul ii spune batranului “ea este logodnica mea” si incepe sa-i povesteasca, de la inceput, ciudatenia contextului in care s-au cunoscut: un targ intr-un orasel de munte, un  savant ciudat si Caesar, tanarul de 23 de ani, somnambul, pe care Caligari il putea retrezi la constiinta prin puterea influentei lui. Dar de fiecare data cand era trezit, se intamplau lucruri rele si inexplicabile in micul oras…

__________________________________________________________________________________________________________________

Filmele mute sunt extraordinare. Nu am vazut multe. De fapt, am vazut The Kid, al lui Chaplin, Metropolis, si recent, Caligari, insa acum fiind mai receptiva, imi pot imagina de ce la inceput oamenii cinematografului, printre care si Chaplin, credeau ca sunetul va aduce moarte acestei arte.

Cu o coloana sonora potrivita, filmul mut iti capteaza intreaga atentia, pentru ca nu te poti uita cu un ochi la film, si cu unul intr-o carte. Nu poti deduce din replici, din cuvinte, actiunea, asa ca ochii, intreaga fiinta trebuie sa fie acolo, pe traictoria ecranului, si nicaieri altundeva. Filmele mute sunt vizual foarte intense, incarcate, actorii sunt adevarati pantomimi, iar regizorii se folosesc de absolut orice siretlic pentru a captiva spectatorul (bineinteles, in acele vremuri de inceput ale cinemaului nici nu trebuia foarte mult, caci oamenii erau gata fascinati numai de ideea de a vedea “imagini in miscare” pe un ecran imens). Lumini, umbre, fum, decoruri minutioase, machiaje dramatice, pentru a obtine un contrast bun pe pelicula, alb-negru, sepia sau nuante verzui si albastre… cum poate fi atat de frumos, ceva atat de invechit? Cum poate fi “praful” mai atragator decat “sclipiciul si poleiala”?

La filmul Cabinetul doctorului Caligari mi-au placut foarte mult decorurile (ele mi-au sarit in ochi imediat), realizate dupa toate datele din carton pictat, in primul rand pentru ca mi-au adus aminte de unele lucrari ale lui Chagall (ca atmosfera si stil).

250px-cabinet_des_dr_caligari_01

Actorii erau foarte expresivi, mai ales doctorul si Cesare. Scena in care Caligari il trezeste la viata pe Cesare este foarte bine regizata si jucata: pe de o parte avem chipul diabolic si schimonosit intr-un ranjet animalic al doctorului, tremurand de placerea raspandirii umirii si terorii printre cei care venisera sa asiste la minune, si pe de alta parte trupul inert, intepenit al lui Cesare, care incepe sa se dezghete odata cu acea parte a corpului care tine captiva identitatea noastra si face legatura dintre materie si psihic: fata. Oh, si cata umire, cata disperare se citesc in ochii larg deschisi. Un strigat mut.

caligari2 dascabinetdesdrcaligari03

Ce se intampla cu Cesare somnambulul din momentul in care este internat intr-un spital de boli mintale? Dar cu doctorul ciudat, cu tanara fata sedusa sau cu tanarul ei logodnic? Ce ste acela un somnambul si ce il face sa fie asa cum este?

O frumusete de film, asa horror cum e el.

5 thoughts on “Postapocalipsa (1): Cabinetul doctorului Caligari (1919-1920)

  1. Cu fiecare pas inainte tehnologic, arta isi pierde din valoarea intelectuala. Cartile raman cel mai pasionant instrument de visare, tocmai pentru ca lasa cel mai mult imaginatiei tale (de completat). Filmul mut, mai era cum era, dar dupa introducerea sunetului si mai apoi a culorii, s-a pierdut, paradoxal, o parte uriasa din puterea sa evocatoare.

    In alta ordine de idei, Baligari era ginecolog, iar domnului cu ochii speriati taman ii spusese pe unde ies copiii.

  2. feeria says:

    Zamolxis, s-au pierdut unele lucruri, au fost castigate altele. Intr-adevar acele filme mute aveau ceva aparte… te angajau altfel in povestea lor. Si reconstituirea de calitate a filmului conteaza.

    :)) Faina interpretare. Ar fi draguta o joaca d-asta, cu imaginat chestii haioase dupa imagini din filme.

    Owiwan
    , taceereeee, dulce tacere!🙂 )

    Ma uitam la Antena 3, la emisiunile lor, care sunt un bombardament vizual si auditiv. Ecranul e impartit in stanga cu imaginea mdoeratorului, in dreapta cu o imagine dintr-un reportaj, sus sunt stiri de ultima ora jos e banda cu vremea. Se da drumul la reportaj, cei din studio comenteaza in timp ce ruleaza. Babilonie curata.

  3. Un film exceptional. Ma bucur sa vad ca si tie iti place filmul mut, aici gasesti capodopere care te lasa chiar…mut. Sa incerci sa faci rost si de Griffith sau Melies. Te rog sa continui seria de articole de gen, deja astept cu nerabdare urmatorul.

  4. feeria says:

    Am sa caut… chiar mi-ar placea sa continui sapaturile in directia asta. Multumesc pentru ponturi.
    Momentan am mai revazut Metropolis- de vreo 3 ori😀 – si voi scrie si despre el. Mama ce film… Dar am o groaza despre care sa scriu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s