Postapocalispa (2): Les enfants du paradis

(In carte, filmul Les enfants du paradis (1945) aparea ca element de echilibru in fata productiilor diabolice si destructive ale lui Max Castle, care prezentau ororile umanitatii. Regizat in ’45 filmul  contureaza frumusetea si tristetea unei povesti de dragoste, intr-o lume instabila, supusa schimbarilor dramatice, care ameninta sa se prabuseasca)

enfantsparadise_rep

Garance este o actrita care peformeaza pe scenele micute si ticsite de gura-casca dar in acelasi timp si o femeie ce-si imprumuta farmecele pentru a supravietui. Baptiste este un mim, un actor mut si talentat care se indragosteste de frumoasa Garance cand este nevoit ca printr-un siretlic scenic sa o salveze de acuzatia de furt, tocmai cand asista la un spectacol al lui.

Lucrurile nu sunt atat de simple, pentru ca altfel nu ar mai fi fost nimic de povestit. Exista multe triunghiuri amoroase (de Babtiste este indragostita o tanara actrita- mai mult, ii este complet devotata, constienta ca din inima lui nu poate smulge decat simpatie, si niciodata iubire, iar de Garance sunt agatati alti trei barbati, fiecare incercand sa o cucereasca si aruncand o alta viziune asupra dragostei si a ceea ce inseamna ea intr-o relatie).

Garance si Baptiste intruchipeaza perfect o anumita tipologie de indragostiti, care sunt atrasi unul de celelalte prin forta lucrurilor ce ii face sa fie diferiti, care dezvolta pasiuni puternice, dar care sfarsesc, inevitabil, in dezamagire (finalul filmului, in care marea de oameni inghite, pierde silueta eleganta a lui Garance in timp ce Baptiste striga, ulra dupa ea, este foarte  trista si in acelasi timp frumoasa).

Baptiste este acel tip de barbat delicat, rafinat, cu trairi emotionale puternice, aproape feciorelnic de puternice, care inspira fragilitate (data de constitutia astenica, care pare sa trezeasca sentimente ocritoare in sufletul femeilor si sugereaza o anumita noblete a simturilor) si totusi cand esti in preajma lui te simti electrizata. Un barbat care se indragosteste de zambetul unei femei- in cateva minute.

barrault

Garance este … ei bine este femeia care ne-am dori toate sa fim, doar ca nu stim cum. sau nu avem curajul sa o recunoastem🙂 Intruchipeaza foarte frumos arta feminina, de a pastra echilibrul intre pasiune si respect de sine, intre senzualitate si inteligenta. O femeie ravnita, admirata, adorata, mandra si femercatoare (rol jucat de o actrita in jur de 30 de ani- nici ca se putea o alegere mai potrivita, desi prima data cand am vazut filmul mi-a parut putin cam rigida), dar al carei suflet pare sa nu fie sortit linistii.

children-of-paradise

Cei doi ajung sa lucreze impreuna, la acelasi teatru, insa lucrurile nu merg deloc bine, si fiecare o ia pe drumul sau… iar ceea ce face ca filmul sa fie intr-adevar deosebite este faptul ca regizorul nu a zis “Cut! That’s a wrap!” ci a continuat sa-i urmareasca pe indragostiti, in vietile lor care la un moment dat se intersecteaza iar.

Pe langa rolurile individuale, in film este introdus si personajul colectiv, care  apre in punctele cheie ale povestii: este partas la prima intalnire a lui Garanc si Baptiste, asista la reprezentatiile lor artistice, ii huiduie sau ii aplauda, pentru ca la final, ca intr-un roman ciclic, sa ii desparta, cine stie?, poate pentru totdeauna.

Scena preferata din tot filmul (de trei ore sublime!) este cea a sarutului. Nu cred, chiar nu cred, sa mai fi ramas cu suflul intretaiat la asteptarea acelei apropieri, atat de intensa a fost toata scena. Ar fi trebuit sa numar secundele in care s-au sorbit din priviri, in care-am ghicit deznodamantul trist al povestii, pe care cel putin Baptiste il prevedea, in care am suspinat si am zambit ca o tampitica romantica atunci cand in sfarsit s-au atins. Ah! Cat de graitori sunt ochii unor oameni…

2908071819

Chiar daca in esenta o drama, filmul mi-a amintit de toate idealurile si sperantele romantice, care sunt uneori ascunse bine de tot in inimile noastre, de teama ca nu cumva ele sa devina chiar realitate. Teama ca acea mare dragoste, acea pasiune arzatoare, acea intalnire providentiala sa aiba loc si sa ne puna in situata de a alege, de a decide, de a ne schimba viata.

2 thoughts on “Postapocalispa (2): Les enfants du paradis

  1. feeria says:

    Pentru ca imi plac foarte mult, nu cred ca mi-am pus problema de a avea putere sa fac asta- oricum daca ar fi o corvoada, n-ar avea rost sa umplu spatiul personal cu ele.
    E o pasiune ca oricare alta, dar care atunci cand pune stapanire, apai nu mai scap de ea.😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s