Cavalerul Inexistent si scutierul sau, Kaspar Hauser

Ce pot avea in comun Werner Herzog si Italio Calvino?

In cartea sa, Cavalerul Inexistent, Calvino prezinta povestea unui cavaler inrolat in armata regelui Carol cel Mare. Era cel mai iscusit, onorabil, curajos, puternic si meticulos cavaler dintre toti cati au existat, doar ca marea lui drama era aceea ca de fapt… nu exista. Ostenii stiatu si ei ca el nu exista, si regele stia ca nu exista, insa cata vreme reusea sa se mentina in interiorul armurii albe, frumos lustruite si mereu curate, era macar vizibil si isi putea indeplini misiunile si indatoririle. Acesta era felul in care el putea fi o prezenta fizica. Pentru a putea fi o prezenta constienta, Cavalerul se straduia sa-si pastreze memoria enciclopedica mereu activa, devenind chiar agasant pentru ostenii care, stransi in jurul mesei seara, mai depanau cate-o aventura, ale carei acte de eroism erau serios amplificate, iar el venea sa puna lucrurile in ordine: “nu, nu e vorba de toamana anului…, si nici de batalia de la … iar acolo nu era un dragon cu cinci capete care incerca sa inghita… “.

coperta1

La un moment dat, intre doua reprize de batalii (conduse dupa bunul simt al “tu ataci, apoi atac eu, dar vezi ca ala trebuie sa ramana in viata” si al “care pica primul de pe cal e jefuit de altii”), Cavalerul Inexistent (Agilulfo) il cunoaste, sau mai bine zis ia cunostinta de un anume om (Gurdulu) de pe meleagurile acelea care credea de fiecare data ca este altceva… (si ca atare fiecare satean afirma ca are un nume diferit). Mai precis, se confunda pe sine cu diferitele lucruri cu care intra in contact. Era un par, din care cadeau pere, era ciorba din farfurie, care incerca sa-l manance in loc sa manance el ciorba din farfurie. Sau, cand nu se confunda, se detasa atat de multe de unele parti ale corpului lui, incat ajungea sa le considere elemente cu o constiinta a lor. Asa ajunge sa rada singur de piciorul lui, care nu stie sa se retraga din fata atacurilor unui arici inversunat.

Acest personaj fascinant este nimeni altul decat Kaspar Hauser, misteriosul barbat care apare in piata centrala a unui orasel german micut din secolul XIX, stand drept, imobil, cu o foaie in mana pe care era scris numele lui si cateva alte date, asteptand ca cineva sa constate prezenta lui acolo. The Enigma of Kaspar Hauser (1974) este unul dintre cele mai reusite filme ale lui Herzog, sau cel putin asa cred eu, si este un film care dezvolta excelent tema identitatii de sine, asa cum o dezvolta si Calvino. Asemeni personajului lui Calvino, care ajunge sa fie scutierul Cavalerului Inexistent (nu intamplatoare asociere, caci unul exista dar nu stia cum sa fie- Gurdulu- iar celelalta nu exista, dar stia cum sa fie– mi-a placut enorm acest joc de cuvinte), Kaspar Hauser este ceea ce cei din jur aleg sa faca din el. Traind izolat intr-o temnita pana la varsta de 23 de ani, el nu stia sa mearga, si singurele cuvinte care-i ieseau pe gura erau “As vrea sa fiu un cavaler, ca tatal meu” si “Cal! Cal!”. Era un om care exista… datorita exclusiv legilor biologice, care dictau ca organismul este in stare de functionare. Tabula Rasa. Precum un nou nascut. Care avea sa fie “modelat” intr-un om (asa cum Gurdulu se lasa modelat in orice altceva era in exteriorul lui) de catre locuitorii orasului.

kaspar11

Revenind la “Cavalerul Inexistent”, cartea este o parabola a cautarii identitatii si a felului in care oamenii se definesc pe sine. Alte personaje, cum ar fi Rambaldo, tanara Bandalamante, Torrismondo, incearca si ele sa afle cine sunt. Primul incearca asta prin iubirea femeii, simtind ca doar asa se poate cunoaste ca barbat. Bandamante este un cavaler sub a carui armura se ascunde un trup de femeie, mereu in cautarea partenerului perfect: curajos, puternic, si frumos. Nu intamplator se indragosteste de Agilulfo, caci un astfel de partener (perfect) nu exista. Ea incerca sa gaseasca un echilibru intre feminitate (prin cautarea barbatului) si masculinitate (prin meseria barbateasca pe care si-a ales-o). Ultimul, Torrismondo, era framantat de originile sale, dorea cu orice pret sa afle cuine-i tatal sau. Pentru el a face drumul inapoi, pe firul genealogic, era mai important decat actele de cavalerism si curaj.

De fapt, acesta este adevaratul curaj: sa pornesti in cautarea ta, cu forta de a accepta si a-ti asuma ceea ce descoperi. Indiferent unde se situeaza acel lucru, pe axa dintre pozitiv si negativ. Asadar, sunt ceea ce parintii au ales sa fie, sunt ceea ce altii fac din mine, sunt  pasiunile si lucrurile care ma fascineaza, sunt amintirile mele, sunt ceea ce stiu sa fac, sunt pentru ca stiu sa fiu, nu doar pentru ca stiu ca exist. Si as putea fi si altele.

Cartea este foarte faina; Calvino isi descrie cu umor si in acelasi timp cu tandrete personajele. Multe situatii sunt amuzante, si bineinteles, destul de absurde, asa cum m-am obisnuit de la lecturile precedente. Eu cred ca el a dezvolat un mic fetis voyeuristic, ca prea e interesat el de cum/ ce simte cititorul in timp ce citeste, si cartea in timp ce e scrisa. Povestea Cavalerului este o poveste.. asternuta pe foaie de o maicuta, in semn de penitenta, reprezentand tehnica terapeutica prin care se elibera de “demonii” care-o faceau sa nu fie maicuta care trebuie- intr-o manastire.

Alte carti de Calvino:

Iubiri Dificile

Daca intr-o noapte de Iarna un calator

Nu-l pot abandona atat de repede pe Herzog, cu genialul si sensibilul lui film. El s-a inspirat in scrierea scenariului dintr-un caz real, al unui real Kaspar Hauser care apare din neant, intr-o dimineata in orasul Nuremberg, si dus la politie. Povestea lui este extrem de interesanta si controversata, in unele date infirmata de domeniul psihiatric. Oricum filmul merita vazut (si revazut). Bruno S, actorul care il joaca pe Kaspar, este superb in rolul sau. Este destul de expresiv incat sa nu aiba nici o expresie, si totusi sa transmita atata vitalitate si inocenta. Mai ales inocenta.

khletter2

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s