Pe intuneric

Cu foarte mare intarziere, scriu despre trei intalniri ale mele cu fantasticul, petrecute in moduri diferite: o carte (Noua povestiri bizare), un film (Histoires Extraordinaires), un desen animat (Peur(s) du noir).

(1) Peur(s) du noir (2007)

Productie franceza, alcatuita din patru “cosmaruri” animate in alb si negru, care spun povesti fantastice despre incredibil si supranatural. Si despre frica de ceea ce se ascunde in intuneric, acolo unde lumina ochilor nu poate patrunde.

peurs-du-noir1

  • Viata unui student se schimba radical dupa ce, in urma unei nopti de amor, tanara lui iubita devine gazda unor organisme ciudate, care pun stapanirea pe ea. O replica sf-istica a Metamorfozei lui Kafka;

peursdunoir

  • Rapus de o furtuna violenta de iarna, un barbat cauta adapost intr-o casa abandonata in universul alb al zapezilor. In decorul minimalist, care  pacaleste vizitatorul printr-un confort ademenitor,  se insinueaza iminenta unui pericol de moarte. Se pare ca “cineva” sau “ceva” nu suporta prezenta barbatului… (sau al barbatilor?);

47a8edf2c72b6-1ajpg

  • Intr-un salon de spital, o fetita este chuinuita de viziuni ce revin de fiecare data cu mai multa forta si cu mai multe detalii- atat de oribile si de infricosatoare-, iar un doctor ii administreaza sedative, promitandu-i ca “De data asta, vei scapa de cosmaruri”. Nu intamplator se straduieste doctorul sa nimiceasca acele fasii de realitate din mintea copilei…

h_4_ill_1008993_peursdunoir-bis

  • Undeva, intr-un tinut rural in care domnesc legendele si temerile irationale, un monstru ucide la adapostul intunericului, si nimeni nu poate sa-i dea de urma. Doi prieteni sunt martorii acestei situatii, dar numai unul ramane destul de mult timp incat sa si povesteasca ce a trait. Misterul acelui monstru nu este spulberat de capturarea unui aligator imens.

peur_du_noir

Cele patru povesti sunt legate printr-o a cincea- care se deruleaza in intermezzourile dintre episoadele principale. In acest filmulet, stapanul a patru caini infernali ucide oameni (“la intamplare”). Imaginea cainilor care isi adulmeca si apoi isi devoreaza victimele reflecta intens felul in care frica ne mananca pe interior, si ne paralizeaza simturile. Pentru ca francezii nu se pot rabda altfel decat fiind “artisti militanti” pentru ceva, orice, mai sunt incluse cateva predici ale unui narator feminin, care incearca sa cuprinda cat mai multe ipostaze ale fricii, de la cele mai evidente la cele mai subtile, intrand in psihologie, politica, social, etc. Nu pot sa spun ca mi-a displacut asta, dar cred, totusi, ca fragmenteaza prea mult filmul.

(2) Noua povestiri bizare

Este o carte pe care am procurat-o de la Humanitas, intr-un weekend mohorat, de la editura necunoscuta mie Pandora M, si citita chiar in seara aceea. Sunt incluse noua povestiri, de autori mai mult sau mai putin celebri, dintre care patru mi-au placut in mod deosebit:

200705211017029

  • Mana indianului, de A.C. Doyle- Sir Dominik este vizitat in fiecare noapte de un indian care isi doreste cu disperare mana inapoi, pentru a se putea odihni in sfarsit in pace. Mi-a placut foarte mult ideea centrala, care speculeaza o latura din cultul mortilor la indieni (nici un suflet nu poate pasi pe taramul celalalt daca trupul nu este intreg), si, bineinteles, atmosfera atat de credibila si tensionanta, pe care Doyle este atat de priceput sa o creeze, printr-o naratiune la persoana I, din perspectiva celui care avea sa mosteneasca averea batranului;
  • Camera mobilata, de O. Henry- un tanar incearca sa reconstituie pasii unei actrite disparute, pasiunea lui, si ajunge sa se cazeze intr-un imobil destul de frecventat de diferiti oameni de cultura si arta. Camera care ii este data pare a fi un corp imens, plin de cicatrici, pe care chiriasii gazduiti si-au descarcat amaraciuna, furia si disperarea, lasand in urma lor obiecte personale, ca un simbol al faptului ca au posedat acea camera, la un moment dat, si mereu va ramane o parte din ei acolo. La scurt timp, tanarul intoarce camera cu susul in jos cautand orice semn ce i-ar putea indica ca persoana iubita a trecut pe acolo. Si desi actiunile lui par rodul unor halucinatii vizuale si olfactive, finalul povestirii vine in confirmarea cautarilor lui. Descrierea camerei subjugate de ura celor care i-au calcat pragul mi s-a parut superba… de fapt, asta a fost, pentru mine, punctul forte al povestirii. Frumos.
  • Adevarul in cazul lui Mesieru Valdemar de Edgar Allan Poe- aceasta povestire, care are o introducere foarte incitanta, imi aduce aminte de filmul Cabinetul Doctorului Caligari, in care un doctor nebun tine captiv un tanar la jumatatea drumului dintre viata si moarte, in stare de somnambulism. In povestirea sa, Poe imagineaza un experiment macabru si terifiant, in care un barbat pe moarte este hipnotizat chiar inainte de ultimele rasuflari chinuite, prelungiundu-i-se, in felul acesta, sederea pe taramul celor vii. Fascinanta ipoteza, prezentata in stilul inconfundabil al lui Poe;
  • Musafirul lui Dracula de Bram Stoker– desi Stocker nu face sa se intample mare lucru in povestirea sa, decorul iernatic, salbatic si totusi incremenit sub incantatia unei forte supranaturale nevazute, m-a vrajit.

(3) Histoires Extraordinaires (1968)

affiche-Histoires-extraordinaires-Tre-passi-nel-delirio-1968-1

Un film care reuneste trei ecranizari ale unor povesti scrise de Poe (aparute intr-un volum cu acelasi nume), cu o distributie de exceptie si maini regizorale asemenea. Sunt viziuni artistice interesante, toate punand accentul pe imagine, atmosfera, si un joc actoricesc bun, desi uneori destul de… pantomimic. Nu sunt ecranizari propriu-zise, ci mai degraba adaptari.

  • Metzengerstein (dupa povestirea cu acelasi nume, prima publicata de Poe), regizat de Roger Vadim, este o poveste petrecuta intr-un decor gothic sumbru si in acelasi timp fascinant, in care viciul si opulenta se confunda cu decadenta si cruzimea. Ultima parte a filmului, cea in care tanara contesa ramasa vaduva devine fermecata de armasarul (demonic, de neimblanzit, care nu accepta decat prezenta ei) care a supravietuit incendiului in care si-a pierdut viata sotul ei, mi-a placut cel mai mult. In fiecare zi, contesa trebuia sa se duca la staul si isi petrecea din ce in ce mai mult timp calarind, ajungand pana la mare, si intorcandu-se, ca si cand amandoi, si calaretul si calul, aveau o misiune de indeplinit, dar nu stiau foarte clar care era aceasta. Armasarul misterios se strecoara peste tot, in picturi, in norii de pe cer, pana si in treburile casnice ale slujitorilor (tesatorul curtii incepe, nici el nu stie cum, sa faca o tapiserie reprezentandu-l pe frumosul cal, inconjurat de flacari uriase). Din cate am citit, exista diferente notabile intre varianta lui Poe si cea cinematografica- am sentimentul ca cea a lui Poe e mai faina, si ca transformarile au fost facute doar pentru ca imaginea unei femei frumoase obsedate de o bestie pe care doar ea o putea controla- si de care era, la randul ei, controlata- este nu numai atractiva prin dezechilibrul de forte, dar si incarcata de oaresce erotism (probabil). Rolul i s-a potrivit foarte bine lui Jane Fonda;

film_hist_extra

  • William Willson (R: Louis Malle) surprinde tema dublului si dezbate problema identitatii de sine. Alain Dellon il joaca pe W. Willson, care, cam pe vremea cand era scolar la un internat, intr-o zi isi intalneste dublul (expresia rasturnata a propriei perssonalitati), care indrepta, fara nici o ezitare, toate relele si faptele diabolice pe care le savarsea, spunand “Eu sunt William Willson”. Nu se stie cum, aparea pe neasteptate oriunde Willson se pregatea sa faca o rautate, si in cele din urma, disperat sa stie ca el este singurul Willson in viata, isi ucide dublul, sfarsind in cele din urma in confesionar, spovedindu-se unui preot;

cap019

  • Toby Dammit (inspirat din povestea “Never Bet the Devil Your Head”) este regizat de Fellini, si-l are in prim plan pe un star de cinema foarte popular, inecat in celebritate si sufocat de atentia lumii filmului. Se pare, insa, ca celebritatea lui nu a venit gratuit, ca urmare exclusiv a talentului sau, ci si a unui contract ciudat, care incepe sa-i consume viata din ce in ce mai mult.  Devine un mort viu, care nu suporta lumina naturala si nici contactul uman calduros, si pentru care emotia de a trai nu insemna mai mult decat a conduce cu viteza pe un drum intunecat, cu farurile stinse.

histoires_extraordinaires

4 thoughts on “Pe intuneric

  1. feeria says:

    Am uitat sa spun ca filmuletul a rulat in ultima seara a festivalului Anim’est- acolo l-am vazut prima data (abia astept editita de anul asta- cred ca am mai spus-o si cu alta ocazie, dar o repet :D).
    Nu stiu cat de bine am povestit, dar sper ca animatia sa atraga mai multe persoane.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s