Un barbar in Asia (Henri Michaux)

978-973-143-182-6

Este prima carte “de calatorii”, ca sa spun asa, pe care o citesc- si am cateva in biblioteca. M-am tinut departe mai ales pentru ca mi se pareau plictisitoare. Si putin cam  enervante. Citesti despre ce-au trait, simtit altii calatorind prin tari la care visezi, dar in care nu vei ajunge niciodata. N-as spune ca e relaxant. Preferam filmele, documentarele, eventual muzica, fotografiile. Cartea lui Michaux mi-a placut mult. Un adevarat jurnal, scris in ritmul impresiilor, al emotiilor. Totul filtrat prin lentilele sufletului sau. Al sufletului sau francez, vreau sa spun. Ai impresia ca, intr-un moment de inspiratie, a strans toate notitele, servetelele, schitele stranse de-a lungul calatoriilor sale, si s-a decis sa le astearna pe hartie. Dar nu oricum. Ci exact in forma in care erau. La cald. Nu exista un fir director, nu exista o carma care sa indice directiile naratiunii. Totul este spontan si efervescent. Revoltat si admirativ. Exaltat si descumpanit. Nici nu poti fi altfel in fata Asiei, care te forteaza sa fii incoerent si sa te contrazici mereu, te forteaza sa-i iubesti misterul si diversitatea dar sa te enervezi pe nesupunerea ei in fata logicii si ratiunii occidentale.

(Probabil doar un francez se putea autointitula un barbar doar pentru a demonstra cat profund si fin observator este)

In fata Indiei Michaux a fost cel mult ambivalent, pe China a adorat-o pur si simplu, iar pe Japonia a neindreptatit-o, asa cum marturiseste si el, caci in ’84, cand scria prefata unei carti despre calatoria in Asia care a avut loc acum 35 de ani, realitatea prezenta parea sa infirme unele dintre perceptiile de atunci. Perceptii radicale, intransigente, exact ca ale unui calator sincer care spune “asta e ce-am vazut, asta povestesc”.

Prapastia s-a adancit, o prapastie de treizeci si cinci de ani in prezent. Iar Asia isi continua miscarea, surda si secreta in mine, larga si violenta intre popoarele lumii. Se schimba, s-a schimbat cum n-ar fi fost de crezut, cum nu ghicisem.

Un barbar in India

“Cand intri in catedrala din Koln, de indata ce te afli acolo, esti pe fudul oceanului, si doar sus, foarte sus, e poarta vietii… De profundis, cum intri, cum te pierzi. Nu mai esti decat un soricel. Umilinta, “ruga gotica”. Catedrala gotica e construita in asa fel incat cel ce intra in ea este coplesit de neputinta. Si rugaciunile se fac in genunchi, nu pe jos, ci pe marginea ascutita a unui scaun, cu centrii de magie naturala dispersati. Pozitie nenorocita si lipsita de armonie, in care nu poti efectiv decat as suspini si sa incerci sa te smulfi din mizeria ta: “Kyrie Eleison, Kyrie Eleison”, Doamne miluieste!

Religiile hinduse (cu exceptia budismului, dar de multa vreme budismul a parasit Indita. Era prea pur pentru ei), dimpotriva, nu degaja neputinta omului, ci forta lui. Rugaciunea si meditatia sunt exercitiul fortelor spirituale. Alaturi de Kali se gaseste tabloul demonstrativ al atitudinilor de rugaciune. Cel ce se roaga bine face pietrele sa se rostogoleasca, inmiresmeaza apele. Il forteaza pe Dumnezeu. O rugaciune e un rapt. Pentru asta e nevoie de o buna tactica. Interioriul templelor e mic, mic, ca sa i se simta forta. Se vor face mai degraba douazeci de nise decat un altar mare. Hindusul trebuie sa simta forta. “

***

Un barbar in China

“Dar daca exista un farmec, nu mai mare, ci poate mai constant, acela este limba chineza vorbita. Limba chineza n-a fost fortata precum altele de o sintaxa brutalizanta si ordonatoare. Cuvintele ei n-au fost alcatuite dur, cu autoritate, metoda, redundanta, prin aglomerarea unor silabe rasunatoare, nici pe cale etimologica. Nu, sunt cuvinte cu o singura silaba, iar silaba aceasta suna cu incertitudine. Pentru a fi mai aproape de natura, aceasta limba e cantata. Sunt patru tonuri muzicale in limba mandarinilor, si opt in in dialectele din Sudul Chinei. Nimic din monotonia celorlalte limbi. Cu limba chineza urci, cobori, urci din nou, esti la jumatatea drumului, si apoi te avanti.”

***

Himalayan railway

“Preotul tibetan cerseste cu delicatete. Se duce la piata si se posteaza dinaintea precupetilor cu o toba micuta in mana, cat un mango, de care atarna doua sforicele rosii avand la capat cate-un ghemotoc usor de fir rosu. El rasuceste toba de la stanga la dreapta, si ghemotoacele lovesc in toba, in acelasi timp scutura un cloptel. Acompaniaza atunci aceasta orchestra atat de redusa de un cantec abia auzit si secret, indistinct, mai degraba soptit decat cantat, un fel de tanguire in somn. “

***

Un barbat in Japonia

“Cu niste glasuri de batrani ursuzi, incercand sa-sii faca importante fleacaurile, limba mediocra si povestile de razbunari, cu gemete prelungi, niste silabe lungite de mate in calduri noaptea, in singuratate si exasperare nervoasa, actorii japonezi sunt fiintele cele mai false, cele mai scartaitoare din toata Europa si Asia (inclusiv cantaretele coreene).”

***

2 thoughts on “Un barbar in Asia (Henri Michaux)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s