Un scriitor – John Banville

M-am rotit, m-am invartit, pentru ca nu stiam daca sa scriu si cum sa scriu despre prima carte citita de el, “Onorata instanta” (ce face parte dintr-o serie cuprinzand alte doua volume: “Naluci” si “Atena”). si despre a doua inceputa, “Marea”. Asa se intampla cu lucrurile care-mi plac mult- nu se prea lasa definite si nici (cu)prinse in cuvinte. Ideea este ca, asa cum mi s-a intamplat si cu Philip K. Dick sau cu Italo Calvino (ca sa-i numesc pe cei recenti) dar si cu Ioana Parvulescu (“In intimitatea secolului XIX”), l-am citit pe Banville si nu cartea, astfel ca m-am apropiat mai mult de scriitor si mai putin de poveste (foarte interesanta, de altfel).

0

Ce-mi place foarte mult la el este fluiditatea textului, curgerea lui fireasca (da, asta-i cuvantul care-l defineste: firesc)- la care sunt sigura ca a contribuit si traducatoarea, Cornelia Bucur-, urmand involburarile sau liniile calme ale tonalitatii afective; am senzatia ca scrierea lui este atat “de usoara” incat imi imaginez ca i-a venit la fel de natural ca respiratia. Voiam sa spun ca exista o alternanta intre planurile sensibile, emotionale si emotionante, si cele care denota multa masculinitate si forta, in care punctarile ferme induc o anumita ritmicitate naratiunii, o cadenta abia sesizabila dar care conduce subtil textul, si il face atat de usor de asimilat (cuvant bun, asimilat). Mi-am dat seama, insa, ca nu e vorba de “planuri” in sensul strict al suprapunerii ori alternarii, ci e pur si simplu armonie si echilibru; scrierea lui seamana foarte mult cu procesul modelarii lutului: miscarile ferme se intrepatrund cu atingerile tandre, de mangaiere, iar produsul final nu poate exista decat din aceasta “intalnire”.

Nu mi s-a mai intamplat de mult timp sa citesc cu atata pasiune pasaje intregi de introspectii pornite de la descrieri taioase ale realitatii (toti realizam aceasta filtrare a realitatii prin sita mai deasa ori mai rara a sufletului si mintii noastre, dar atat de putini dintre noi reusesc sa si puna in cuvintele potrivite/fermecate acele lucruri). banville

Mai este un lucru fascinant la felul in care Banville te atrage in povestea lui… are o capacitate fantastica de a te momi, de a-ti zgandari interesul lansand tot felul de insinuari, si facandu-te sa crezi/sa simti ca “ceva” se va intampla sau “ceva” foarte important, vital, dramatic, s-a intamplat si inca dicteaza cursul evenimentelor prezente. Starea asta de tensiune – coarde intinse la maxim, in asteptarea primei note care sa dezlantuie partitura si sa o faca, in sfarsit, cunoscuta-, se pastreaza de la prima si pana la ultima pagina. Judecat la rece, nu se intampla “mare lucru”- nu raportat la cat de intens e redat in scris-, dar felul in care Banville reda vibratia sufleteasca, te face martor, ti se confeseaza, este induiosator si, culmea, captivant. Confesiune- nu tocmai, nu. Mai mult, impartasire, sau, mai degraba, un acord tacit intre el si tine, de a trage cu ochiul in camaruta secreta, intr-un cotlon mai intunecat al inimii.

Aveam un nod in stomac si palmele mi se umezisera. Toata exaltarea pe care o simtisem pe drum, venind incoace, se evaporase, lasand in urma presimtirea despuiata a raului. M-a izbit, pentru prima data, enormitatea faptei pe care ma angajasem  sa o comit. Ma simteam ca un copil pe care jocul il manase prea departe, in adancul padurii, iar acum se facuse noapte si printre copaci se miscau siluete de umbra.

Atat de mult imi place de Banville, incat patru carti, cate-a editat Nemira pana acum, nu-mi sunt de ajuns! Se citeste- absoarme, asimileaza- atat de repede, incat ai senzatia ca fiecare carte a lui e o piesa de puzzle in completarea celui pe care il aveai deja in interiorul tau. Ciudata senzatie. De regasire a unei voci interioare, care sa dea glas unor trairi, amintiri, senzatii similare. Mie asa mi s-a intamplat. Cel putin cu “Marea” (inca neterminata- astept weekendul), mai mult ca sigur asa s-a intamplat.

Spre deosebire de “Onorata instanta”, “Marea” are o atmosfera mai apasatoare, mai sumbra, este dominata de tristete, amaraciune si o nostalgie aproape patologica. Pot spun ca Marea mi s-a parut mai profunda si mai puternica.

banville

Oricum, nu cred ca voi face vreo recenzie la vreo carte de-ale lui- eventual voi da cateva citate. Banville nu se recenzeaza, doar se citeste. Parerea mea.

Oh, in final, i-as invita/indemna/ruga pe toti sa-l incerce…🙂 Spiritul irlandezului cu siguranta are ceva aparte.

4 thoughts on “Un scriitor – John Banville

  1. Hmm, suna bine desi am facut o ditamai lista cu tomuri necitite multumita tie si cartilor tale. Totusi , pare mai usor de asimilat nenea din ce-mi spui si cred ca o sa ma apropii mai degraba de el.

  2. feeria says:

    Krossfire, incearca sa-l salti pe Banville putin mai sus.😀 Stiu ca parca am zis asta cu multe carti pe care le-am prezentat aici, dar… merita.😀
    Ma bucur ca ai gasit carti interesante; acum, ca ai scapat de examen, ai tot timpul la dispozitie.

    Clarisa, multumesc frumos. Ce scriu imi suna mereu a scartaitura de usa neunsa la balamale, dar na, ma/va scartai in continuare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s