Despre intamplanari nentamplatoare si alte miracole cotidiene

Elena Francisc Publishing este ceva mai mult decat o simpla editura axata pe carti de spiritualitate (contemporana, daca putem spune asa), si asta pentru ca persoana din spatele editurii, Elena Francisc, este implicata ea insasi intr-un proces de informare a cititorilor romani, formare si indrumare a celor care se preocupa de dezvoltarea personala, cu privire la alte trasee pe care le putem urma in evolutia noastra interioara.

Trebuie spus ca ea este cea care l-a adus ceva mai aproape de constiinta practicienilor din Romania pe Stanislav Grof, ale carui teorii si maniera de interventie sunt destul de nebunesti incat sa te apuci sa le studiezi- cu foarte mare curuiozitate, dar si cu spirit critic.

O parte din cartile care au aparut la editura ei, si pe care am apucat sa le citesc, sunt ca niste mici popasuri, care-ti ies in cale deloc intamplator, exact atunci cand ai cea mai mare nevoie de un moment de respiro in toata agitatia vietii din care uneori pare ca nu mai intelegi nimic. Cred ca cei ce-au inventa teoria haosului au speculat foarte bine treaba asta.

sincronicitate-allan-combs-105608

Si pentru ca am spus ca simpla lor citire nu este intamplatoare, mai ales cand pentru mult timp lecturile mele, desi hranitoare, erau de o cu totul alta natura, am ajuns la subiectul ultimei carti parcurse, “Sincronicitate” de Allan Combs si ark Holland. Este o carte pe care mi-am cumparat-o la targul de carte. Una dintre achizitiile de care am fost mandra, pentru ca subiectul ma interesa de mult timp, si nu atat in maniera aia scolastica, din care te poti multimi doar cu o acumulare de informatie (informatie, peste informatie, peste informatie…), ci intr-una foarte practica. De genul, observ trei evenimente care poarta samanta unei preocupari personale, dar care sunt complet independente unele de altele, si par a izvora din neant. Ce fac cu ele?

Sincronicitatea ne spune ca exista momente cand ne putem ciocni in realitatea obiectiva, din exteriorul fiintei noastre, cu evenimente care vin in intampinarea realitatii interioare, subiective, ca si cand ar confirma-o, sau i s-ar impotrivi. Faimoasele “coincidente”, de la cele mai simple la cele mai complexe, de la cele cu un singur evenimente relevant, la cele care par sa atrag un lant intreg de manifestari. Faptul ca exista aceste evenimente si faptul ca ele nu sunt intamplatoare ne poate demonstra insasi stiinta, prin teoriile cuantice- atat de populare in prezent-, in care realitatea nu este de tipul exclusivist, exprimata prin sintagma “sau/sau”, ci, din contra, pare sa aiba capacitatea de a cuprinde o serie infinit mai extinsa de posibilitati, de tipul “si/si”. Experimentul mental denumit Pisica lui Schrodinger este deja popular, si-l stie toata lumea care a fost macar o singura data interesata de ce e cuantica asta si ce spune ea. Bineinteles, e vorba si de efectul fluturelui, si de alte idei la fel de interesante. In carte autorii dedica o parte intreaga acestor tipuri de teorii si interventii ale stiintei care vin sa confirme (caci inainte de stiinta, a fost Jung!) ca unele evenimente exterioare, denumite acauzale in discutia de fata, au o ratiune de a fi, dincolo de bizareria intamplarii lor. Ce face posibila sincronicitatea? Unii spun ca insasi structura creierului nostru- holografica-, altii spun ca de fapt aceste sincronicitati ciudate sunt evenimente (psihice si obiective) care se petrec simultan, si ca pur si simplu de data asta noi am fost capabili sa le surprindem. Ca si cand dintr-un joc de noroc, patratelele unui cub rubick se potrivesc astfel incat, din cateva miscari, sa iasa toate pe aceeasi culoare.

Altii, desprinzandu-se de traseul stiintific, aleg sa se intoarca in timp, si sa mearga pe firul evolutiei constiintei si credintelor omenesti pana cand ajung la acele figuri mitologice, care, depasind de multe ori granitele culturale, se infatiseaza ca modele ale realitatii universale. Modele pe care Jung le-a denumit arhetipuri, si care au stat la baza conceptiei lui despre sincronicitate.

Jung

Prima intamplare care l-a condus pe Jung la ideea ca viata cotidiana se asambleaza uneori dupa tiparul si directia gandurilor noastre- mai mult sau mai putin constiente- a avut loc in propriul sau cabinet, in timp ce o pacient a lui-, destul de problematica, cu o conceptie extrem de rigida despre viata si cu o structura nevrotica-, ii povesteste despre faptul ca in visul din seara precedenta ii aparuse un scarabel. Exact in acel moment, Jung a observat ca de geamul cabinetului se izbise un carabus, varianta europeana a scarabelului, iar in momentul in care i-a atras atentia femeii, aceasta a facut un salt in terapie pe care, probabil, nici unul si nici altul nu mai sperau sa-l faca. Faptul ca Jung a fost atent la acest minuscul eveniment, si reactia emotionala a pacientei lui- adica, reactia la realitatea semnificatiei pe care visul ei o avea (in mitologia egipteana, scarabelul este simbolul evolutiei spirituale, a transformarii- adica exact ce se produsese in interiorul ei), au condus la ideea ca acel eveniment, pe cat de improbabil, pe atat de neintamplator, avea un sens. Din acel moment, Jung a inceput sa construiasca, bucata cu bucata, teoria lui cu privire la sincronicitate.

Dar, sa nu credem ca doar bietul de Jung, care oricum se juca de ceva timp in sferele inalte, avea parte de astfel de evenimente. Renumitul om de stiinta Pauli a fost cel care a inspirat faimosul “efect Pauli”- deteriorarea aparaturii tehnice. Oriunde se ducea, Pauli aducea cu el napasta asta.

Sapand mai adanc, autorii cartii ne poarta de la “ce este sincronicitatea?” la “exista sincronicitate?” si ajung, intr-un final, la capitolul cel mai interesant, care incearca sa traseze potentialele semnificatii ale sincronicitatilor. Daca descoperim un instrument care arata bine, pare interesant, degeaba il purtam mereu la noi daca nu stim ce sa facem cu el.

Evident, semnificatiile tin doar de curiozitatea si inclinatia noastra de a vedea mai departe de evident, si de capacitatea de a privi lucruri si evenimente banale intr-o lumina noua, ca un extraterestru caruia i se intampla toate astea pentru prima data, si vrea sa le desluseasca insemnatatea.

Vorbim despre sens si semnificatie, si atunci trebuie sa ne ducem in acele timpuri in care oamenii acveau nevoie de sens si semnificatie pentru fiecare intamplare din viata lor. Timpuri in care zeii detineau aceste taine, si oranduiau drumurile oamenilor, dupa bunul lor plac. Exista un zeu, caruia ii descoperim reflectia in mai multe culturi, influentand vietile grecilor antici, africanilor sau indienilor, si samanilor. Acest zeu- denumit generic Trickster, in engleza (in romana potrivindu-i-se, probabil, numele de Farsor– e adevarat, nu suna la fel de bine ca in engleza, dar ave si noi “vocabular”), pare sa fie mereu intr-o dispozitie… jucausa, indiferent daca interventia lui este una pozitiva (de dimineata ne trezim la ora 9, disperati pentru ca am intarziat la serviciu, ne imbracam repede, iesim pe usa, ajungem la metrou, ca sa constatam ca e abia ora 8 si un sfert. Ajungem la munca, cu jumatate de ora mai devreme, si aflam ca seful planuise o sedinta importanta, la care trebuia sa luam parte neaparat, dar ca cineva- cel mai probabil in virtutea… virtutii lui, a uitat sa ne anunte) sau negativa (pervestitoare de necazuri ori pur si simplu de asa natura incat ne pune bete in roate).

Interventiile lui pozitive pot fi interpretate ca mici uneltiri in favoarea drumului corect ales. Este ca atunci cand luam anumite decizii, iar realitatea- aia obiectiva, pe care am invatat de la mecanicisti ca nu o putem influenta prin simpla noastra dorinta- vine sa confirme ca sunt cele corecte, ba mai mult, ne mai da si o mana de ajutor. Autorii cartii considera ca in acel moment Tricksterul “lucreaza” in favoarea Sinelui (luat in sens Jungian, ca structura psihica superioara, nucleul fiintei, acel strop de dumnezeilre si divin din fiecare dintre noi, catre care tindem toata viata), si ca suntem incurajati in acea directie care ne va ajuta sa facem inca un pas pe calea devenirii noastre personale.

the police

O sansa de a evolua ne ofera, insa, si atunci cand pare sa incurce socotelile, sa ne puna in situatii penibile, rusinoase, jenante, ne impinge catre accidente mai mult sau mai putin serioase, sau se pune de-a curmezisul, incapatant si totusi cu o unda de jovialitate, spunandu-ne “tu pe-aici nu treci”. In acel moment el ne poate transmite doua mesaje: suntem atat de incrancenati,  obsedati de o idee, de un plan, incat devenim obtuzi la cealalta parte a realitatii care trece pe langa noi, fara sa o mai sesizam. Exista un pasaj foarte frumos in carte despre umor si despre cat de mult bine poate el face posesorilor. Detensioneaza, realxeaza muschii fetei, ai fruntii, dar mai mult, o functie spirituala a umorului este aceea ca il plaseaza pe om la locul cuvenit, ori, mai bine sa zicem ca pur si simplu il ajuta pe om- pe omul disperat, anxios, stresat- sa nu se mai ia atat de mult in serios si sa isi permita sa considere viata, macar uneori, ca pe un joc. Jocul este prima activitate prin care invatam ce este, de fapt, viata. Invatam sa respectam reguli, sa ne bucuram, sa fim cu altii, sa interactionam.

Jocul constient este simultan bucuria copilariei si intelepciunea maturitatii. Sincronicitatile tocmai aceasta latura a vietii incearca sa ne-o releve: latura imprevizibila, ludica, in spatele careia, insa, se ascund lectii de invatat. Caci jocul, pentru un copil, este cel mai bun instrument didactic (nu degaba exista ludo-terapie printre tipurile de interventie terapeutica).

Posibilitatea ca un lucru sa fie si asa si asa, e cu siguranta un paradox.🙂

Si pentru ca, oarecum, ma intorc la “si/si”, adica la inceputul prezentarii, un alt mesaj al acestui zeu buclucas este acela ca fiecare dintre noi, indiferent cum ne percem, preponderent pozitiv ori preponderent negativ, suntem fiinte complete. Jung vorbea de cele doua parti ale noastre, persona (cuvant cu care erau desemnate pe vremuri mastile de teatru, folosite de actori pentru a sugera emotii si stari, caci in antichitate actorul nu se folosea de propria lui… masca, adica de chipul sau) su umbra. De cele mai multe ori, umbra- adica acea latura pe care o respingem, uneori fara ca macar sa o cunoastem, si pe care incercam din rasputeri sa o tinem sub control, incuiata in vreun ungher intunecat al fiintei noastre departe de ochii celorlalti-, este negativa. Sincronicitatile pot aparea ca evenimente menite sa atate acea umbra, sa o zgandare, astfel incat noi sa avem mai multe sanse sa o cunoastem, sa o acceptam si sa o integram in personalitatea noastra, devenind, astfel, completi. Unificati.

In carte este dat un exemplu foarte dragut. Se facea ca erau doi prieteni care mereu se intelegeau de minune. Se ajutau, se laudau unul pe altul, si toata lumea ii stia de prieteni ideali. Intr-o zi, soarta se decide sa le joace un renghi si le scoate in cale, pe cand munceau amandoi pamantul, unul pe-o latura si altul pe-o latura, impartire frateasca, un maestru foarte renumit in satul lor, care, insa, niciodata nu venea la plimbare prin zonele acelea. Dupa ce maestrul se indeparteaza si se face nevazut, cei doi incep sa-si impartaseasca unul altuia experienta: cum arata maestru, ce culoare avea tichia lui, in ce directia o lua. Problema era ca fiecare avea o viziune diferite asupra intamplarii, si nu se puteau pune sub nici o forma de acord. Semnificatia acestei intamplari poate fi descoperita in lectia ei: acolo unde exista un exces, exista o mare negare si un deficit. Exces celor din prieteni in a se considera “perfect prieteni” ii facea sa uite ca, in definitiv, sunt persoane distincte si independente si ca traiesc realitatea in mod personal. Excesul lor de similaritate= care duce la fuziune (stare infantila, in care se regasesc fatul si mama in timpul sarcinii si cateva luni dupa nastere) a declansat un deficit de individualitate= ce exprima procesul de individuatie, adica punctul catre care tinde orice persoana. Sa-si intruneasca potentialul, menirea si telul unic in aceasta viata. Cand sunt doi cei care percep si filstreaza aceeasi realitate, imaginile realitatii se confunda, devin contradictorii, neclare, se contamineaza iar experienta vietii este impartita in mod inconstient la doi.

Mai exista situatii in care putem respinge aspecte pozitive ale fiintei noastre, fie pentru ca am fost invatati sa le devalorizam (baietii nu canta la pian, fetitele nu construiesc vaporase), fie pentru ca pur si simplu avem senzatia ca nu le continem. Dar totusi, umbra noastra luminoasa, de data asta, este prezenta si incearca sa se faca auzita ori de cate ori privim cu admiratie un om, apreciem foarte mult o calitate a lui. Sa nu laum lucrurile in derizoriu. Nu inseamna ca daca o admiram foarte mult pe printesa Diana, avem stofa de printese, dar daca aflam raspunsul la intrebarea: ce ma face sa o admir? Ce din fiinta ei indragesc atat de mult? si incercam sa trecem de “evident” si  “vulgar”, e posibil sa descoperim lucruri noi- nu despre ea, Diana cea… si … , etc.,- ci despre noi- cele care suntem…, si…, etc.🙂

In incheiere (oare?): ideea unui zeu, care trage toate aceste sfori si rade cu fata in pumni de satsifactie, nu-i face cinste unui om modern, dar metafora pe care acest zeu (Hermes, Loki, etc.)- prototip al gandirii care patrunde mai departe de cauzalitatea imediata- o aduce in constiinta omului contemporan este de mare insemnatate. Ii aduce aminte ca nu trebuie sa-si piarda dispozitia ludica, caci viata nu poate fi controlata, iar deciziile de care suntem mandri nu sunt si cele mai corecte, sau in conformitate cu menirea noastra devarata. Ne mai invata ca oricat de mult am incerca sa punctam obsesiv o imagine anume despre noi insine, neacceptarea si ascunderea celeilalte fete na va costa scump, in cele mai nepotrivite situatii. Dar poate cel mai important lucru pe care omul modern, cu conexiune la internet si 100 de canale tv la dispozitie, il invata este ca viata lui nu este la voia intamplarii, si ca, asa cum spunea Einstein, “Dumnezeu nu joaca zaruri cu Universul”.

5 thoughts on “Despre intamplanari nentamplatoare si alte miracole cotidiene

  1. Foarte bun review. Si eu am inceput de curand sa citesc grof si jung, si o sa incep cat de repede cartea lui Jung despre sincronicitatea acauzala, pe care sper sa o gasesc pe undeva. Este teribil de interesant subiectul, insa eu totusi inclin sa cred ca semnificatiile pe care le vedem in aceste coincidente sunt totusi proiectiile noastre. Adica vin doar din continutul nostru subiectiv. Insa… nu se stie niciodata, mi-ar placea sa existe un zeu dinasta buclucas. Eu i-am simtit prezenta si simtul umorului de cateva ori, dar… credeam ca ‘it’s just me’ :d

  2. De Grof- dar Christina, sotia lui-, am pe lista “Setea de intregire”- despre dependenta de substante. Mi-a starnit interesul de cand am citit intr-o prezentare mai ampla a lui Stanislav, semnificatia pe care el o atribuie dependentei. E imposibil sa nu te atraga, macar putin, ideile lui care sfideaza si psihiatria si psihologia in general.

  3. Da, razboiul lui Grof cu psihiatria este unul dintre cele mai interesante. Pentru el ‘episoadele psihotice’ sunt de fapt ‘urgente spirituale’, starile alterate de constiinta nu sunt nici pe departe patologice ci sunt niste stari care iti ofera insght si te vindeca, ofera niste explicatii etiologice interesante legate de cele 4 matrici perinatale si ale diferitelor tipuri de traumatisme petrecute in viata intrauterina si la nastere… Nu e rau gagiul, chiar deloc.

  4. feeria says:

    Imi place ca procesul de reintegrare si resemnificare a “experimentarii” celor patru matrici se realizeaza prin tehnici creativ- artistice (poeme, mandale, alte desene si picturi). Cred ca am mers prea mult timp pe caile intelectualizarii si.. rationalizarii.
    Iar ideea de “urgenta spirituala” e foarte atragatoare… si pana la urma foarte corecta. Orice tulburare- fizica/psihica- reprezinta o stare de criza, care forteaza omul sa inteleaga, sa-si insuseasca o lectie, il aduce mai aproape de ceea ce este el cu adevarat. La polul extrem este asa numita normopatie, de care sufera tot mai multi dintre noi. Incepem sa fim tulburator de normali, uniformizati si perfect incadrati in media statistica. Ce aluneca intr-o parte ori alta e privit cu suspiciune.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s