Cum sa termini o carte inainte de-a o incepe bine

Cred ca-i prima data cand citesc prologul unei carti, si simt ca nu-mi mai rezerva absolut nici o surpriza, asa ca as putea s-o pun la loc in biblioteca fara prea multe remuscari.

Am abandonat carti si la inceput, si la jumatate, dar din plictiseala si din cauza unei “nepotriviri de caracter”, dar niciodata nu am simtit ca nu mai are rost sa citesc mai departe, pentru ca… deja am citit.

Asa s-a intamplat cu “Minciuni pe canapea” de Irvin Yalom. Yalom (in primul rand psihoterapeut existentialist, in al doilea rand scriitor) m-a atras cu “Plansul lui Nietzsche” (roman), dar l-am adorat cu “Calaul dragostei” (cazuri de psihoterapie)- pentru sinceritata, in primul rand, dar si pentru stilul absolut fermecator si de simplu de a prezenta lucruri atat de complexe- si complicate.

minciunipecanapea

Am luat a treia lui carte aparuta la Humanitas (am mai spus-o eu, dar Humanitas si Trei si-au impartit avantajos acest autor, Humanitas luand proza fictionala iar Trei luand lucrarile de psihologie), pentru ca (1) asa imi propusesem: sa iau/sa citesc tot de el, si (2) pentru ca subiectul cartii se anunta incendiar si palpitant: o relatie furtunoasa si incestuoasa din punct de vedere profesional intre un terapeut si o clienta. Ce poate fi mai tentant si mai periculos de-atat? (in afara de viata puscariasilor din Oz, cu care ma delectez de la o vreme in coace).

Am citit cuminte primul capitol- destul si nepermis de lung pentru o introducere- in care Ernest, parese-se personajul central- psihoterapeutul- il intervieveaza pe un alt terapeut (cu reputatie de nonconformist, dar si cu foarte multa experienta) care era adus in fata colegiului de disciplina deoarece incalcase codul etic si avusese relatii amoroase cu o pacienta. Terapeutul incriminat sta si deapana amintirea acelui caz memorabil si unic in cariera lui. Si aflam cum o tanara il “seduce” pe el, barbat in toata firea, urat si bolnav, si il impinge sa accepte un pariu care il va costa cariera si casnicia (din care oricum voia sa evadeze, dar asta-i alta problema).

Cam asta se va intampla si in povestea principala (vreau sa lansez un nou curent de recenzii: ce cred eu ca se va intampla in cartea pe care inca nu am citit-o😀 ), pentru ca e clar ca tanarului psihoterapeut va trebui sa i se dea elegant peste nas si sa i se demonstreze ca realitatea unei relatii terapeutice nu poate fi mereu tinuta pe linia codului etic si a moralitatii desavarsite si ca exista in permanenta interferente care-l pot determina pe terapeut sa piarda cararea sigura si linistitoare a regulilor invatate in facultati si pe la supervizari.

Cu toate ca am aceasta capacitate paranormala, voi continua lectura doar pentru a vedea cum complica Yalom intriga si cum o dezleaga cu teoriile si experienta lui in psihoterapie.

La Editura Trei a mai aparut o carte a lui- foarte interesanta- “Cu fiecare zi mai aproape. O psihoterapie povestita de ambii participanti”. O premiera in literatura de specialitate… Este jurnalul unei terapii, tinut de ambii protagonisti- psihoterapeut si clienta. Va fi foarte fain de vazut diferentele de perceptie si interpretare si consensurile ori disensiunile emotionale dintre cei doi. Cu fiecare zi mai aproape

7 thoughts on “Cum sa termini o carte inainte de-a o incepe bine

  1. Sunt de parere ca, desi prologul pare a spune totul, cartea de va surprinde, asa ca n-o lasa🙂
    Despre cartea asta si despre Cu fiecare zi mai aproape, gasesti cate o postare pe la mine – am retinut ca citesti despre carti numai dupa ce le termini🙂
    Calaul dragostei isi asteapta cuminte randul si, pentru ca l-ai adorat, abia astept s-o citesc🙂

  2. Calaul Dragostei este cartea cu care m-a sedus Yalom iremediabil. Este nepretuita in materie de psihoterapie.

    Minciuni pe canapea m-a cam dezamagit. Sunt ok ideile si dezbaterile pe tema deontologie si cadru fix versus naturalete sinceritate si ‘omenescu’ din psihoterapie. Insa finalul m-a lasat… complet nesatisfacuta. O sa vezi.

    Cat despre ‘Cu fiecare zi mai aproape’… aici intr-adevar, alt material inestimabil. Desi ‘aranjamentul’ celor doi nu e tocmai cel mai ‘terapeutic’ cu putinta, nu l-as da ca exemplu de ‘asa da’ in psihoterapie.

    “Plansul lui Nietzsche” mi-a placut cel mai mult. Are izul ala de la inceputul istoriei psihanalizei, cu framantari legate de ‘cum acorzi ajutor cuiva care nu ti-l cere, si mai ales de ce?’. Foarte interesanta cartea. Am vazut si filmu, dar, evident, pierde foarte foarte mult.

  3. feeria says:

    Diana, numai buna de recomandat mai departe.

    Rontziki, asa este. Nu-mi prea place sa citesc recenzii la carti pe care am in plan sa le citesc sau pe care le-am inceput deja. Cum le termin, citesc si parerea ta.🙂 Te va cuceri Calaul Dragostei, sunt sigura…

    Afreuda, damn it! Si e atat de important finalul!! Ai dreptate cu Calaul dragostei, si as mai adauga ca este o lectura savuroasa si profunda chiar si pentru cei din afara sferei profesionale… Cazurile alea sunt uimitoare si felul in care le-a facut fata Yalom..😀 Multam pentru trecerea in revista a cartilor. Mai are Yalom una la Trei, dar asta-i chiar pentru specialisti- Terapia de Grup.

  4. Pai mai e si chestia aia cu primele 30 de pagini care da mai multe rateuri decat prologul. Am intalnit si prologuri cat se poate de romanesti in care romanasii nostri iti rezuma complet toata actiunea.

  5. Prologul era scris de autor sau de altcineva?

    Eu nu citesc decat prologurile care se vede ca au doar rol de introducere in suspansul lecturii.
    Pentru ca ador suspansul lecturii… chestia aia care te tine treaz la 3 noaptea sa termini cartea sau sa stai ca pe ace la facultate/scoala/serviciu sa astepti cu nerabdare sa ajungi sa mai citesti macar o pagina…
    Drog… ce mai…

  6. feeria says:

    Kross, Diana- prologul ii apartinea scriitorului, in sensul ca reprezenta o anticipare a temei romanului. A dat/spus mult prea mult. Doar ca-i Yalom si ca-i psihologie continui cartea.
    Eu la romanasii nostri am intalnit altceva- nu inteleg niciodata recenziile care apar pe cartile romanesti. Sunt intr-un limbaj atat de greoi… oribil. Am sa fac un articolas despre asta, ca e un fel de constanta. Prezentarea unei carti romanesti se lasa cu metafore, limbaj simbolic alambicat si neologisme din greu. O porcarie.

    Ai dreptate ca-i drog, Diana, si voiam sa spun ca ieftin, dar nu-i deloc iefint!😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s