Despre linistea gonadala si bugetul libidinal… cu Irvin Yalom

Ok, nu e vorba DOAR despre asta in cartea lui Yalom, Minciuni pe canapea, insa atata m-am amuzat cand am citit expresiile astea haioase, genul de glume istete pour les connaiseurs, care-ti dau sentimentul apartenentei la un grup elitist, incat n-am rabdat, si m-am folosit de rezonanta lor ca sa scriu putin despre ultima carte citita.

Am regasit in “Minciuni pe canapea” dialogurile inteligente si vii din “Plansul lui Nietzche” si ineditul situatiilor terapeutice din “Calaul dragostei”. Pe scurt, este vorba despre povestile intortocheate a doi psihoterapeuti psihanalisti, uniti prin relatia de supervizor-supervizat. Ucenicul se lupta cu un caz dificil, si tocmai cand pacientul lui face pasul decisiv- isi paraseste nevasta- el nu se poate bucura de acest lucru, pentru simplul fapt ca nu a fost el singurul promtor al deciziei. Adevarul e ca si eu, ca si el, ma intreb cum pot avea femeile o putere atat de mare asupra barbatilor. Revenind, pacientul isi paraseste sotia, iar aceasta, ca o fiara ranita, se decide sa se razbune si sa-l distruga pe cel pe care-l considera vinovat- pe Ernest, terapeutul fostului ei sot. Prefacandu-se o simpla clienta, incearca sa-l seduca pe acesta cu gandul de a-i distruge cariera. Ghinionul, si in final, norocul ei, este ca Ernest tocmai se decide sa experimenteze o noua forma de terapie- terapia sinceritatii si autenticitatii terapeutului fata de client. In paralel, supervizorul sau este pus de soarta in fata unei ironii marete: obsedat de ideea pastrarii limitelor si regulilor in cadrul terapeutic, imbatat de gandul de a deveni seful Institutului de Psihanaliza, Marshal se foloseste de cazul unui coleg excentric pentru a-si dovedi verticalitatea de neclintit. Acuza micile atentii primite, acuza relatiile de iubire pe care terapeutul le intretinea cu pacientele, acuza motivatiile din spatele acestor relatii. Ceea ce nu stie Marshal este ca aceasta corectitudine profesionala desavarsita pe care o imputa altora ii va fi pusa la mare incercare, atunci cand devine tinta unor escroci experimentati, care-l lovesc pe terapeut acolo unde-l doare cel mai tare: buzunarul.

Ma asteptam sa ma intalnesc cu teorii psihanalitice si abordari existentiale, cu interpretarile ingenioase, cu rasturnari de situatie si nu in ultimul rand cu personaje bine create, puternice, care sa lase urme pe unde si-au jucat rolurile, in imaginatia mea. De asemenea, ma asteptam sa intalnesc dileme de ordin etic, si, bineinteles ca Yalom a discutat despre o serie de aspecte ce fac din profesia de psihoterapeut o profesie extrem de dificila, pentru care cizelarea caracterului, autocunoasterea si dezvoltarea personala sunt indispensabile. In cartea sa, vorbeste despre confidentialitate, granite si reguli in cadrul terapeutic, transfer si contratransfer erotic, sinceritate, limitele autodezvaluirii terapeutului, si autenticitatea procesului terapeutic. Mai vorbeste despre calitatea umana a terapeutului si pune sub semnul intrebarii autoanaliza pe care unii terpapeuti ajunsi la un anumit statut cred ca si-o pot administra cu eficienta. De asemenea, vorbeste despre conflictele de interese si despre toate “pacatele” omenesti care par mai urate la psihoterapeuti, asa cum par mai urate si la preoti. Ah, inca un lucru interesant dezbatut in carte a fost acela al dificultatilor cu care se confrunta terapeutii atunci cand trateaza persoane influente, bogate, cu foarte multi bani, care tind sa-si manifeste dominanta si in cabinet. Despre asta am citit chiar azi un articol interesant, pe siteul psihogen.roProvocarile pacientilor de 600 de dolari sedinta.

Dialogurile din cabinet au fost foarte naturale si foarte “ca la carte” facute.  Ma intreb, insa, cati ani trebuie sa treaca pana cand un psihoterapeut sa ajunga la stadiul acela de maiestrie lingvistica… Mi-a placut felul in care l-a “devoalat” pe terapeutul cu experienta, sigur pe sine, tipicar si rigid, facandu-l ca de la primul capitol pana la ultimul sa-si lepede, treptat, straturile grandomaniei, narcisismului, lacomiei, pedanteriei si superioritatii. Mi-a mai placut felul in care l-a creat pe sociopatul jucator de poker, alunecos, ambivalent, cu replica-i obsesiva care  mi-a dat cativa fiori neplacuti: “tralali, tralala, ce zi frumoasa e azi”- sau ceva de genul asta. Mi-a mai placut Paul- sceptiticul mizantrop, personajul responsabil de expresiile amuzante din titlu. Ah, si mi-a placut enorm de Ernest.😀

Observ ca personajele feminine sunt aproape inexistente, cu exceptia lui Carol, care oricum e slab conturata. Ce putem deduce noi de-aici? Ma gandesc si la Plansul lui Nietzche, in care personajul feminin, desi la baza intrigii, apare ca “idee” si nu ca protagonist complet implicat in poveste.

Am apreciat indrazneala lui Yalom de a aborda un stil mai dinamic, de a infiltra si o poveste palpitanta, prin care sa-si tina cititorul aproape (mi-a placut foarte mult aventura lui Marshal, care chiar a avut unele cotituri surprinzatoare). Cu toate acestea, au aparut pe parcursul cartii inconsistente destul de frapante, cum ar fi: disparitia brusca si nepotrivita a sotului lui Carol, si lipsa detaliilor despre relatia lui cu tanara fetiscana care l-a scapat din gharele nevestei, incongruenta tabloului psihologic creat lui Carol, arderea unor etape in procesul terapeutic dintre Ernest si Carol, extravaganta de la final, in care un avocat devine terapeutul unui terapeut, cerand supervizare unui alt terapeut… deja mi se invartea capul. Cred ca tema de lucru a lui Yalom a fost sa experimenteze triunghiurile relationale.

In final, trebuie sa spun ca romanul este scris cu zambetul pe buze, are faze comice, si e foarte bine tradus de Carmen Toader. Desi are destule parti subrede, este o lectura inteligenta si placuta. Ma face curioasa sa citesc mai multe despre psihologia jucatorilor de poker si despre strategii si manevre psihologice in timpul jocului.😀

Astept “Cura Schonpehauer”. Intre timp, “Cu fiecare zi mai aproape”.

2 thoughts on “Despre linistea gonadala si bugetul libidinal… cu Irvin Yalom

  1. Interesanta observatia ta ca personajele feminine sunt slab conturate.
    O adaug si eu pe aceea ca motivul contra-transferului erotic cu pacientele de sex feminin traverseaza in nenumarate randuri opera lui Yalom. Ceea ce ma face sa cred ca el ca terapeut are ceva obsesii legate de asta, ceva pete oarbe, ceva vinovatii.
    Imi plac cartile lui, este un scriitor foarte seductiv, dar, tocmai de aceea, nu mi l-as dori ca terapeut.

  2. feeria says:

    Asa e. Intr-una dintre notitele din “Cu fiecare zi mai aproape” aduce putin vorba de inclinatia asta a lui de a se raporta prea… “masculin” la pacientele lui, de a se bucura de acest contratransfer erotic si poate, inconstient, de a-l incuraja si hrani.
    Daca stau bine sa ma gandesc, e interesant ca poate cea mai intriganta parte a cartii- cea legata de un caz concret de incalcare a limitelor cadrului terapeutic (povestea lui Trotter) ramane neelucidat, in sensul ca Yalom nu ia nici o “pozitie”, nu-i dezvaluie misterul. Ori e tactica literara, ori el inca nu stie daca-i bine ori rau.😀😀 Poate inca experimenteaza…
    (ai mare dreptate cu seductivitatea- faina la scriitor, periculoasa la un psihoterapeut)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s