GP: Toporasi de martie (Philip Kerr)

Amicul Kyo, cititor pasionat si recenzist talentat, de pe CititorSF nu citeste doar SF-uri si Fantasy-uri, ci-i mai scapa din cand in cand si alte lecturi. Cum ar fi primul volum din seria Berlin Noir Toporasi de martie, de Philip Kerr. Ca sa nu perverteasca spatiul sfant dedicat sf-ismelor, am zis sa facem o targasenie si sa postez la mine pe blog recenzia lui la aceasta carte. Acuma, de-or mai fi si altele, cu placere il mai gazduiesc.

———————————————————————————————————————————————–

Berlin Noir I. Toporasi de martie

“Toporasi de martie” este primul volum din seria Berlin Noir de trei romane a lui Philip Kerr aparut la editura Polirom. Trebuie sa recunosc ca romanul de fata parca a fost dat cu lipici si m-a binedispus cum demult nu s-a mai intamplat (asta in cazul unei carti de factura politista!) mai ales ca veneam dupa o lectura la care m-am chinuit cam o saptamana si tot nu am fost in stare sa-i dau de capat. Dar asta este alta poveste.

De ce Berlin Noir? Pentru ca toate cele trei romane se concentreaza asupra intamplarilor prin care trece un detectiv berlinez, Bernhard Gunther, in preajma anilor `30 si finele anilor 40. Cind din cate stim situatia Germaniei nu era prea roza. Totusi cel putin in primele doua romane suntem scutiti de ororile razboiului, chiar daca se observa cu usurinta anumite elemente incipiente care anunta cataclismul ce se va intinde in multe zone ale Globului Pamantesc.

Denumirea primului roman vine de la porecla pe care o purtau cei prea zelosi si mult prea devotati, din anumite motive pragmatice (banii, puterea, cariera, si alte interese, etc.) politicii de partid a National-socialistilor din acea vreme. Scriitorul se achita foarte bine de misiunea sa de a descrie in mod satisfacator cu un lux de detalii o serie de amanunte descriptive necesare pentru a creiona societatea germana si relatiile dintre oamenii acelei perioade.Si in plus reuseste sa creioneze un detectiv credibil, flegmatic, stapanit de un sarcasm si o capacitate de a face haz de necaz nu neaparat neobisnuita pentru germanul din acea perioada, romanele scriitorilor germani Sven Hassel sau Hans Hellmuth Kirsch stand marturie pentru acest lucru. Totusi aici am identificat un mic paradox. Scriitorii cu subiecte plasate in perioada Germaniei naziste au inventat, sau poate unii chiar s-au inspirat din realitate, personaje centrale, care in mare parte dispretuiesc valorile si atitudinea national-socialistilor fata de viata in general. Ori Hitler a ajuns la putere tocmai pentru ca a reusit sa convinga masele ca el este salvatorul de care au nevoie. Oricum in mod cert au existat persoane care i s-au opus, lui si partidului, asta nu contest, insa acestea nu au facut prea multi purici in acele vremuri si nici nu cred ca ar fi vorbit chiar asa de liber precum o fac personajele noastre.

Lucru care de fapt nu m-a deranjat, ci dimpotriva am apreciat interesul acordat scoaterii in evidenta, prin acel haz de necaz, a multora dintre tulburarile esentiale ce zguduiau din temelii societatea germana a acelor vremuri. Romanul are tot ce-i trebuie pentru a face fata unui cititor al anilor 2000 ( este aparut pentru prima oara in 1989). Actiune este din plin, presarata pe alocuri cu rasturnari reusite de situatie si mici interludii carnale. Lumea berlineza a raufacatorilor ordinari se impleteste cu intamplarile ce denota cruzimea si gradul de ferocitate mult mai ridicat al organelor de stat abilitate, ce actionau si supravegheau totul mereu din umbra.

Lasand la o parte cazul pe care trebuie sa-l rezolve detectivul nostru, disparitia unui colier foarte scump din pietre pretioase si aflarea adevarului in cazul mortii ficei unui industrias german bogat si a sotului acesteia, se observa cu ochiu liber ca este si o fresca bogata in caractere pitoresti. Oamenii cu influenta si putere de decizie in stat, fie ca e vorba de cei ce detin puterea in sinul partidului nazist de talia lui Goering, fie ca sunt in fruntea politiei criminalistice, cum e cazul lui Heydrich, si cu numeroase crime atroce la active, uimesc prin obiceiurile si comportamentul cat se poate de uman, si echilibrat din punct de vedere al sanatatii mintale.

Intriga politista este ordonata si construita cu atentie si desi cineva cu ceva experienta in romanele politiste sau chiar si in filme ar putea banui anumite dedesubturi (la mine s-a nimerit sa intuiesc bine), totusi farmecul ramane intact si nestirbit.

Drept dovada ca mi-a placut am devorat cu nesat si al doilea volum pe care-l mai aveam in biblioteca, “Criminalul din umbra”, volum cu un subiect mai singeros de aceasta data, reusindu-se a se pastra aceeasi atmosfera intunecata si apasatoare.

Cine iubeste romanele politiste ar trebui sa acorde o sansa seriei pentru ca e foarte posibil sa descopere o scriere reusita si un subiect pe masura asteptarilor. Lectura placuta!

Kyodnb

One thought on “GP: Toporasi de martie (Philip Kerr)

  1. De azi inainte adresa de web a blogului meu este:

    http://rontziki.blogspot.com/

    Am rugamintea sa o inserati pe aceasta in blogroll, cu promisiunea ca nu se va mai schimba🙂 …iar, daca uitati sa faceti asta, nu e nici o problema pentru ca, la o simpla cautare google dupa “rontziki”, dati direct de blogul meu🙂

    Last Post
    “Rebranding :))
    08 august 2009

    Uite-asa, am avut niste revelatii si am simtit nevoia unui rebranding🙂 …”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s