Ultimele lecturi ale vacantei

Motto:  si te-ai dus dulce minune…

Repede- repejor ca acum se face maine. E fantastic cum lucruri pe care altfel le fac cu drag (am nimerit deja doua cacofonii, sunt chiar tare) devin corvoade in momentul in care apare cuvantul “TREBUIE”+ sa fac/ sa ma comport/ sa fiu/ sa spun. Cred ca toti am fi mult mai fericiti daca am lucra mai mult cu permisiuni si optiuni decat cu interdictii si limite.

biblia_lui_dore

1. “Biblia lui Dore” de Torgny Lindgren,

despre care am inceput sa vorbesc aici. O carte cam anosta, arida, cu o logica narativa subtire, care se termina aiurea,  dar care, in cateva momente, m-a surprins placut. Unul din momente a fost atunci cand personajul principal, tanarul barbat ce nu stia sa scrie ori sa citeasca, fiind alexic, dar care incepuse sa reproduca fidel ilustratiile lui Dore doar din nevoia de a fi in contact cu geniul artistului,  isi inventeaza o semnatura:

Apoi, a spus tata, o sa stapanesti o mica avere.

Chiar in noaptea aceea m-am suit in pat, cu hartie si creion la mine, si mi-am inventat o iscalitura. Era o bucatica din malul raului Ava, cu trei tufisuri mici, doua stanci colturoase si la urma inca doua tufisuri mici, aproape taratoare. Intreaga mea viata de dupa aceea am folosit aceasta semnatura. Este simpla si plina de bun gust.

(in timp ce scriu pe fundal ruleaza :caught: “Angels and Demons” si nu pot sa pricep ce tot vorbesc aia acolo. Se vorbeste ingrozitor de mult in filmul asta, in timp ce se alearga, se impusca si se urmareste. Sper doar sa nu vorbeasca si cu gura plina)

Mi-a placut si personajul principal, atat de naiv si cu un suflet in care nu incapea decat chipul insorit al lumii in care traia. M-a induiosat foarte mult momentul in care se hotaraste sa deschida o scrisoare pe care o primise de la tatal sau- inginer silvic, om inteligent, cu toate raspunsurile la el- pe care nu indraznise sa o citeasca mult timp, spunand ca stia fiecare cuvintel plin de dragoste si grija parinteasca. E un moment foarte trist, care-mi aduce aminte de cat de frumos ne orbim singuri in fata unor realitati pe care nu vrem sa le acceptam.

Jaaaa… next.

2. “Planeta Mediocrilor” de Ioan Grosan.planetamediocrilor

Am citit cartea pe nerasuflate. Mi-a placut mai mult prima povestire, “Epopeea Spatiala 2048″. Neamul nostru e atat de Sf, incat doar o parodie sf ii putea surprinde complexitatea. Cartea e plina de umor inteligent, de replici istete, de metafore sociale si existentiale si este atat de … romaneasca! Grosan este extrem de subtil in a contura niste realitati valide si astazi, dar o face cu atata dibacie incat razi si de poanta dar si de iscusinta cu care a strecurat scriitorul poanta, atat de nevinovat, atat de natural.

Se face ca satelitul natural Veac Nou dispare de pe obrita. Pentru a-l repera, in spatiu este trimit un echipaj de roboti, din trei generatii diferite, provenind de la statia de control Draganesti-Vlasca. Nava spatiala Bourul isi ia avant in spatiul strain si gol, avandu-i la bord pe comandantul Felix S23- batranul, cel mai vechi model-, Dromiket 4- robotul de la tehnic-, si Stejeran 1- ultima generatie- robotul care a fost construit nu doar sa execute ci sa se si intrebe de ce executa. Clar Stehjeran e cel mai deprimat dintre cei trei. In calatoria lor o intalnesc pe seducatoarea si foarte bine utilata Getta 2, au de-a face cu un politist plin de zel, dau peste Planeta Tantalailor si sunt atacati de niste hoti stelari. Finalul este genial.

Cartea e super faina si mi-a placut mult. Urmeaza sa iau si “O suta de ani de zile la portile Orientului”.

3. “Blues pentru o pisica neagra” de Boris Vian.

Vacanta am incheiat-o foarte ciudat si apasator, pastrand o nota vaga de umor, dar unul intunecat si sarcarstic.

f74481-Boris-Vian-Blues-pentru-o-pisica-neagra

Elementele fantastice, macabre, se strecoara atat de firesc in poveste incat esti pur si simplu sedus sa crezi ca asa stau lucrurile, in realitate. Ca in realitate pisicile vorbesc, ba chiar sunt ironice, au limba ascutita, si pot muri la fel ca oamenii, ca exista o meserie atat de ciudat ca aceea de pescuitor de timbre, ca inofensivii calatori dintr-un tren sunt in stare sa carbonizeze de viu un om, si ca politistii primesc bonusuri si prime in functie de cati cetateni ciomagesc- dar nu oricum, temeinic.

Am identificat umorul sarcastic dar mai mult scolareste, pentru ca, in ciudat spiritului ludic evident, a ingeniozitatii sale, eu n-am putut sa schitez nici un zambet. Are un umor dureros, grav, taios, si spiritul jucaus al unui copil sadic, chinuitor de animale si curios sa afle “cum functioneaza”.  Pe dinauntru. Ce mi se pare inspaimantator este ca la duritatea asta se adauga o mare sensibilitate. Care apare mereu la final. Finalurile sunt abrupte si triste. Este iar un caz de lectura a scriitorului si nu a povestior, si iar am de trecut pe lista o biografie…

Nuvelele sunt foarte bune- si-am sa le recitesc.

———————————————————————————————————————————————————-

Si cam atat cu lecturile. Incepe munca. (Huo)

4 thoughts on “Ultimele lecturi ale vacantei

  1. Feeria, mai poc?😛
    Mi s-a facut un somn si-o foame…
    Ma indop cu prune…si bat la taste…iar ochii imi sunt umezi…😀 😀 😀

  2. Taman ti-am facut o invitatie de exquisite corpse pe blogul meu. Daca te intereseaza, raspunde-mi c-o adresa gmail.

    (sunt cateva reguli, dar mai mult rugaminti)

    c ya!

  3. feeria says:

    Manole, prima zi de munca a fost glorioasa… a facut cam cat doua..

    Zamolxis, exquisite corpse? Sounds… deadly😀 Despre ce-i vorba?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s