Intrebare incuietoare

Pana acum vreo 4-5 ani stiam foarte sigur “de ce citesc” si puteam sa “reproduc” traseul motivatiei lecturilor, din clasa a III-a, de la primul roman, si pana in facultate. In fiecare punct eram constienta de sforile care ma (a)trageau spre carti, si porneam de la fascinatia fata de actul in sine de a citi (believe it or not, in timp ce citeam “Dupa 20 de ani” ma minunam de faptul ca pot sa citesc si ca astfel pot sa cunosc povesti asa de interesante. Cand citeam “Cei trei muschetari” inca nu ma batuse gandul sa am astfel de minunari), si mergeam pana la cititul demonstrativ, competitional, care avea si ala farmecul lui, dar care nu mi-a adus nici o satisfactie pe termen lung. Cel mult mi-a deschis terenul pentru anumiti autori, pe care sa-i abordez mai tarziu. Evident, cunoastem teoria cu cititul care deschide alveolele culturale, imbogateste existenta si ofera o ocazie pentru largirea “orizontului de cunoastere”. Sa nu uit vocabularul.

My poit- ajung si-acolo: de fapt, la mine lucrurile sunt extrem-extrem de simple, si n-au legatura cu scopurile nobile- alea de zic ca prin lecturaiti slefuiesti diamantul multifatetat al personalitatii si faci ordine in capita de fan a creierului.

De fapt, de ce-mi plac atat de mult cartile? Pentru ca ador filmele!

Pentru mine, orice carte e un film, cu un scenariu pe care eu ca regizor il adaptez pana la urma dupa bunul plac, renuntand sau accentuand elementele pe care le consider interesante. Eu aleg actorii care sa joace rolurile, eu imaginez decorurile descrise, si eu imprim tensiune actiunii, in functie de cat sunt de implicata. Astept inceputul unei carti ca si cum as astepta genericul unui film genial intr-un cinema imens. Este exact acelasi tip de emotie si nerabdare. Daca as putea citi pe intuneric, as fi cea mai fericita.

Asa cum renunt la filme, cand sunt slabe si fie n-au scenariu bun- poveste interesanta- fie actorii nu sunt credibili si decorurile lipsite de atmosfera- asa renunt la cartile care au aceleasi probleme. Nu pierd vremea cu un film prost, de ce as pierde timpul cu o carte proasta? Cand eram in gimnaziu, subliniatul pe manuale, coloratul lor, realizarea schemelor si incercuirile erau blasfemie. Spre adolescenta, abandonarea cartilor era o crima care te demasca drept: inconstant, indolent, delasator, etc. Ce bine este ca, odata ajuns- cat de cat- adult, alegi principiile dupa care te ghidezi cand: citesti, asculti, vizionezi. Nu te mai simti dator “sa castigi” in fata altora prin titluri, autori, si nici nu mai simti nevoia sa faci colectie de carti- “citite”.

Si tot ce spun isi are logica in copilarie. Prima mea dragoste au fost… diafilmele! Apoi Disney. Apoi Dumas. Si restul… Si, ca o completare: dupa ce am citit muschetarii, am vazut patru ecranizari. Ihim, si ecranizarile sunt faine.

Bun, dupa ce am rezolvat-o si pe asta (pentru mine a fost un soc aceasta descoperire. Nu ma gandeam ca dupa atata tocit argumente elevate pro lectura voi ajunge la o concluzie atat de simpla), pot sa-mi continui in liniste lectura. mystery

6 thoughts on “Intrebare incuietoare

  1. Si imaginatia mea zburda in timpul unei lecturi catre un adevarat film… de asta si urasc sa vad ecrnizari dupa carti celebre… pentru ca mi se pare in mod egoist ca filmul meu e mai bun, mai apropiat de carte… ca filmului ii lipseste ceva.

    Si eu ma comport astfel cu cartile si am aceleasi reactii cand face cineva rau unei carti. Mama mea este bibliotecara, si eu mor cand vad pe cineva indoind un colt sau facand un semn cu pixul pe carte.

  2. Uneori mi s-a intamplat sa constat ca filmului din capul meu i-au scapat niste cadre importante. Mie-mi place mult sa ma uit la ecranizari. Singura ecranizare care a batut cartea la mine in top este Parfumu. Story of a murderer.

    Atunci n-ar fi bine sa vezi manualele mele din liceu si facultate…😀😀 Ti-ar face chiar rau.

  3. “Mie-mi place mult sa ma uit la ecranizari. Singura ecranizare care a batut cartea la mine in top este Parfumu.”

    cool. un singur film a fost mai bun decit cartea, dar iti place mult sa te uiti la ecranizari. ah, aceste placeri ciudate ale semenilor…

    ma gindesc ca totusi o carte e ca o particula elementara ne-vazuta inca: doar limitele propriei imaginatii ii marginesc sensurile.

    odata vazuta ecranizarea, toate posibilele stari se reduc cu un tronset sec la una singura.

    singurul legolas posibil e orlando bloom.

  4. feeria says:

    Imi place sa ma uit la ecranizari pentru ca sunt curioasa sa vad cum au iesit “filmele altora”, sa ma bucur de viziunile lor. Dar asta nu inseamna ca ma si incanta TOATE ecranizarile. Multe sunt limitative comparativ cu ce am creat eu in cap, iar altele pur si simplu sunt discordante. Uneori filmul a fost inaintea cartii (Blade Runner si Fahrenheit 451)- de la el am pornit. Si bine-am facut.

    Am vazut destule ecranizari si nici una nu mi-a “secatuit cartea”- ba dimpotriva. Doar Parfumul mi s-a parut super reusit si mi-a depasit asteptarile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s