Dulce Companie (Laura Restrepo)

Desi atunci cand ma prinde o carte mi-e greu sa-i dozez capitolele, am invatat in timp sa ma feresc de a devora lecturile in inghitituri mari, pentru ca inevitabil regret ca le termin, iar desprinderea de lumile pe care le-au deschis e prea brutala. Sambata m-am abatut de la aceasta regula, “a mestecatului” pe indelete, si am navalit in cartea Laurei Restrepo, total necunoscuta mie pana sa dau peste oferta de 9,99 lei a celor de la Humanitas, terminand-o rapid in cateva ore.  De bine ce ii dadeam Aranei exemplu o alta carte a ei, “Delir”, laudata si premiata de Jose Saramago, EVIDENT ca NU m-am apucat de aia, ci de un alt roman, “Dulce Companie”. Subiectul mi s-a parut foarte incitant, desi ma puteam astepta in egala masura si la o farsa de doi lei, in genul “Sapte zile pentru o eternitate” de Levy. Unii evita sa recomande Coelho, eu evit sa-l recomand pe Levy.

“Columbia, tara cu cele mai multe minuni pe metru patrat.”

dulce 1


O tanara ziarista de 27 de ani este trimisa pe teren sa faca o ancheta despre aparitia unui inger in oraselul Galileea. Un inger adevarat, spun oamenii, de o frumusete nemaintalnita, a carui prezenta arde si linisteste, alina si ingrozeste in acelasi timp. Ingerul nu are nume, nu vorbeste si pare mereu absent, ca si cand fiintarea pe pamant, in trup omenesc, este un joc al hazardului, o pura intamplare. Mama lui este cea care mediaza legatura dintre el si lume; ea tine jurnale pline cu scrierile pe care fiul i le dicteaza, dar asta fara sa rosteasca un cuvant. In jurul ingerului roiesc oameni dintre cei mai ciudati: calugarita aspra, care se ocupa de dezvoltarea “cultului”, devenita o persoana importanta in micuta comunitate saracacioasa din momentul in care a fost singura supravietuitoare al unui incendiu in care au murit alte 32 de calugarite, Sweet Baby Killer, o fosta luptatoare de categoria grea, care este de o devotiune sfasietoare si o garda de corp de incredere, cele doua clarvazatoare ale comunitatii, care stiu tot si vad tot in ciuda faptului ca stau mereu in casa.

dulce 2

Ziarista intra in contact cu micuta lume pe care ingerul o  are la picioare si indiferent cat era de sceptica, detasata, amuzata de un astfel de subiect ziaristic, intalnirea cu el ii intoarce viata cu susul in jos. Devine ea insasi o persoana centrala in destinul oraselului.

Pe parcursul anchetei, ea trebuie sa aleaga intre patru realitati contradictorii: fiinta divina sau posedat de diavol, barbat atragator, sau un biet adolescent bolnav de epilepsie, nascut din tata violator si mama schizofrenica, prinsa intr-un delir mistic?

***

Romanul este construit pe doua planuri: unul al realitatii imediate, realitatea simturilor, a evenimentelor concrete, povestite si traite prin prisma ziaristei, ca un jurnal, o confesiune pe care tanara o face cititorului, si unul al realitatii suprasensibile, in care se aude vocea ingerului. M-a surprins usurinta cu care Laura Restrepo schimba registrele si isi modifica scriitura din una palpitanta, clara, punctata de dialoguri vii, uneori amuzante, intre personaje care au un “glas propriu”, in una incarcata de metafore si sensuri biblice, bogata in senzatii si trairi halucinante. cu acea cadenta aproape apocaliptica. Discursul ingerului se preschimba in functie de identitatea pe care si-o asuma in momente diferite ale realitatii narative. Prin aceste pasaje avem acces la interioritatea lui, si aflam ca nu este nicidecum nepasator ci ca, mai mult, e intr-o continua metamorfoza. Istoria lui tine pasul cu istoriile care se tes pe parcurs in micul orasel.

Desi e clar ca Restrepo este o scriitoare talentata, cel putin mie mi-e clar, si scrie cu pasiune si vana, romanul are destule fisuri, si toate tin de masura in care scriitoarea chiar s-a luat in serios scriind cartea asta, alegandu-si un asemenea subiect. La un moment dat mi-o si imaginam zicand “bai, eu chiar scriu chestiile astea sau ma prefac?”

Pasajele ingerului sunt atat de intense incat iti taie rasuflarea, insa in firul realitatii uneori personajele nu au consistenta, iar usurinta cu care ziarista intra in delirul colectiv care cuprinsese Galileea, nu este nicaieri justificat de scriitoare si nu este deloc credibil. Sa te lasi pregatita de femeile comunitatii, purtata pe brate si oferita drept ofranda ingerului, intr-un ritual hilar si grotesc aproape, in conditiile in care cu doua zile in urma veneai cu o legitimatie sa scrii un articol pentru un ziar, mi se pare complet neverosimil. Vorbesc de verosimilul fictional- daca exista asa ceva- de motivatia din spatele chiar si a celor mai bizare realitati. Discutia dintre medicul psihiatru superstitios si pasionat de divinatie si ziarista pe tema ingerilor este atat… mondena, incat imi venea sa rup paginile.

Astea-s nemultumiri personale, care tin de felul in care eu am perceput cartea. Cred ca m-am lasat furata de idee mai mult decat insasi scriitoarea, asa ca pretentiile au fost mai mari, dar asta doar pentru ca sunt absolut sigura ca Restrepo putea scoate mai mult decat a scos. Pacat ca de la jumatatea cartii a cam inceput sa hahaiasca. Oricum, este o lectura foarte placuta, care m-a convins sa continui cu “Delir”.

***

Ilustratia de pe coperta mi-a placut foarte mult. Este o pictura de Stefan Câlţia. O alegere potrivita, mult mai potrivita decat…

n242920

Am mai gasit niste picturi frumoase d-ale lui Caltia aici.

StefanCaltia2 StefanCaltia

De asemenea, si titlul editiei romanesti e mult mai inspirat decat banalul “Ingerul din Galileea” , fiind o traducere fidela a titlului original. Nu stiu de ce fac eu comparatiile astea.

In final, Sara McLachlan cu Angel. Uitasem.

4 thoughts on “Dulce Companie (Laura Restrepo)

  1. Este romanul ei de debut, dacă nu mă înşel, sau în tot cazul e unul dintre primele, de aici unele stângăcii.
    De ce se lasă ea implicată în ritualuri? Păi poate pentru că era fascinată de înger, ar fi o explicaţie.
    Am scris şi eu despre roman aici:
    http://bibliotecababel.wordpress.com/2008/10/05/o-carte-pentru-femei/

    “Delir” este cu totul altfel, are mai mult umor (deşi e, pe fond, dramatică)şi se vede fresca socială, de data asta clasele de sus, lumea interlopă şi parvenţii. Merită citită.

  2. feeria says:

    Autoarea imi spune prea putine despre ziarista pentru ca eu sa pot trage concluzia ca un om fara vreun trecut biografic marcat de viata religioasa (altfel decat prin placerea de a asculta cum suna un cuvant sfant sau altul), cu o meserie care prin natura ei te obliga sa fii critic, vadit deranjata de subiectele usurele, si care isi mai si ironizeaza tara, ca-i locul plin de ingeri si sfinti, poate trece asa usor in doua zile sa creada ca ceea ce traieste este mai mult decat o psihoza colectiva. Partea in care zicea ca-i frumos rau am inteles-o.😀

    A propos de scapari, m-a amuzat ca toata cartea ziarista s-a plimbat cu masina vecinului ei…😀 Darnic vecin, ce sa zic.

    Nu stiu daca e debutul dar oricum asta ar fi un argument partial – as miza mai mult pe subiectul ales, care a cam depasit-o pentru ca nu s-a hotarat ce sa faca- o mica satira sau o chestie profunda. Induce in eroare discursul ingerului. O carte desi interesanta, fara “coloana vertebrala”.

    Oricum scriitoarea imi place. Abia astept sa vad cum e “Delir”.

  3. Ei, păi îngerul de aia e înger, pentru ca, prin simpla lui prezenţă, să copleşească pe oricine, nu doar pe cei predispuşi la credinţă, că ăia oricum sunt pe jumătate cuceriţi din oficiu.
    În fine, cartea este inegală, e posibil să nu se fi hotărât ce vrea să-i iasă, cum spui tu.
    Da mie tot mi-a plăcut.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s