Sa nu-ti impaiezi niciodata cainele (si altele)

Desi suna ciudat, ce spune Alan Alda mi s-a parut super important. E, cum am spune noi, sa nu reincalzesti ciorba, desi impaiatul unui caine e o treaba ceva mai serioasa. Cand era Alda mic avea un caine- Rhapsody- pe care il iubea foarte mult si care la un moment dat a murit. Tatal lui Alda, la inceput actor de varieteu iar mai apoi star de cinema- in timpul liber pasionat de chestii moarte si impaiate-, s-a gandit ca munca unui taxidermist ar mai usura suferinta copilului. Mama lui Alda, ale carei stari sufletesti oscilau intre indiferenta candida si puseuri paranoide, n-a avut nimic de obiectat. Au dus cainele la impaiat, doar ca munca asta nu-i asa… simpla (asta daca si-ar imagina cineva ca ar fi simpla). De fapt, e greu sa impaiezi un animal de companie, care capata trasaturi umane ce nu pot fi la fel de usor de reprodus cum e golitul si umplutul unei carcase invelita-n piele, dupa forma unui schelet de metal. Rhapsody cel blegut, jucaus si foarte bland- in timp vietii- capata expresia fioroasa a unui animal salbatic, care nu e nici pe departe “prietenul omului”. Cam socati dar nevrand sa renunte prea curand la Rhapsody, au pus cainele impaiat in camera de zi. L-au tinut ceva timp dupa care si-au dat seama ca e cel putin bizar sa tresari de spaima in propria-ti casa, si sa provoci palipitatii invitatilor cu ceva ce se voia o amintire frumoasa a unui catelus adorabil.

In memoria lui Rhapsody (care-a devenit cu adevarat de neuitat, pentru ca este cheia unui lectii de viata frumoasa), cainele familiei Alda care si-a castigat numele cand tatal lui Alan juca rolul lui Gershwin:

(anul trecut, in decembrie, faceam un tur de forta al desenelor animate muzicale de la Disney- si-am amintit, bineinteles, si de asta)

In jurnalul sau, l-am descoperit pe Alda perfectionist, anxios, aproape obsedat de cautarea spontaneitatii pe scena-, iar daca nu-l stiam in MASH, as fi putut sa jur ca n-a atins-o. Atata framantare pentru ceva ce pur si simplu exista, nu se construieste, care se activeaza, nu se invata,  mi s-ar fi parut in zadar. Lejeritatea si naturaletea cu care a reusit in serial sa treaca de la partituri comice la unele tragice, ramanand autentic in ambele ipostaze, au in spate o munca imensa si o cautare si intelegere de sine permanente. Ma intorc din nou la acea perseverenta a oamenilor care reusesc sa-si implineasca destinul prin ceea ce fac.

Rolul din MASH a fost intr-adevar rolul vietii lui, care i-a oferit ocazia sa exteriorizeze si nevoia reala de a placea, de a binedispune, de a inveseli (nevoie pe care a simtit-o inca de cand era foarte mic) si multele tristeti care i-au picurat prin viata, incepand cu durerea de a avea alaturi un parinte care aluneca pe zi ce trece tot mai mult in delirul schizofrenic din care nu va mai iesi niciodata, si terminand cu asteptarea chinuitoare ca, odata si-odata, cariera de actor sa ia o turnura favorabila si sa devina un vis implinit.

Desi exista un fir cronologic, in fiecare punct Alda se mai intoarce putintel la nu stiu ce amintiri ingropate, si te face sa uiti pentru ce esti acolo si care-i capitolul pe care-l citesti de fapt. E placut, pentru ca nu prea stii la ce sa te astepti in carte, e enervant cand ai anumite asteptari. Despre familia lui- sotia, de care s-a indragostit fulgerator si pe care a cucerit-o in cel mai original mod (daca stau sa ma gandesc, nu stiu care pe care a cucerit, caci amandoi s-au repezit sa manance cu pofta prajitura topita de pe jos)- si despre cele trei fiice nu prea vorbeste. Aminteste fugar de cate-o nastere, insa… cam atat.

Viata lui e fascinanta si cred ca a trebuit sa scrie cartea asta. Intr-un fel, o vad ca pe o exorcizare- sau mai bine zis ca pe un inceput de exorcizare a tuturor temerilor si greutatilor care i-au atarnat de gat si de cateva ori erau sa-l sufoce (ba chiar sa-l omoare- pe scena!). Am regasit umorul acela tandru si intepator in acelasi timp, uneori aspru ca un pulover de lana care, desi te racaie un pic pe piele, iti tine de cald iarna.

Nu stiu daca cineva care n-a gustat din farmecul MASH-ului ar putea gasi interesanta cartea, insa merita doar si pentru a citi despre o viata surprinzatoare care n-a avut nevoie de “fictiune” pentru a merita sa fie scrisa.

***

In timp ce citeam cartea m-am uitat la filmul musical All that Jazz (1979), si s-a potrivit extraordinar de bine cu atmosfera din prima perioada a vietii lui Alan Alda, cand isi petrecea serile in spatele cortinei, studiind vorbele si gesturile tatalui sau, sau in camarutele dansatoarelor, imbatat de mirosul de parfum si pudra.

Filmul mi-a placut foarte mult, chiar daca eu n-am rabdare sa ma uit la musicalluri. Nu-mi prea plac. In topul meu exista doar My fair lady- indiferent de cat de bun a fost Chicago. Un dansator cu anii macinati de bautura si stilul flusturatic de a-si duce viata sentimentala lucreaza la un proiect muzical foarte important care incepe ca ceva foarte distractiv, se continua ca o imagine fidela a vietii lui in cadere libera, si sfarseste prin a-l consuma. Depravare si stralucire… e un film-icon pentru felul in care vietile perfecte ale starurilor de cinema au fost scturuate de stratul de paiete, scotand la suprafata un material ros de molii.

Mi-am adus imediat aminte de un serial misto, dat acum muuulti ani pe tele 7 abc, despre o scoala de arte- muzica si dans, la care erau inscrisi pusti din astia mai din cartier. Era acolo o profesoara de dans super exigenta, fosta balerina, si un elev-problema (un negru care a mai jucat in cateva filme). Ei aveau tot felul de spectacole si dansuri in strada😀 iar finalurile episoadelor erau mereu moralizatoare.

Nu mai stiu cum se numeste, dar era din anii ’80, iar una din melodiile din film era “It’s raining men” (care m-am saturat sa fie asociata cu congelata aia de Geri “to-hell-with-her”).

7 thoughts on “Sa nu-ti impaiezi niciodata cainele (si altele)

  1. interviurile cu el sunt super – a facut mai multe cand isi promova cartea.

    este o piesa de teatru ecranizata cu el si-ti recomand filmul, sunt sigur ca ti-ar place: Same Time, Next Year
    ideea-i foarte faina

    (in alta ordine de idei, vreau sa-ti cer sfatul in legatura cu regulile unei lepse, inainte s-o public; esti pe twitter? daca nu, am pus chestia pe pagina blogului meu de pe fb, e un link in partea de jos a blogului propriu-zis)

  2. feeria says:

    La interviuri cu el nu m-am uitat, dar as mai fi fost curioasa sa vad emisiunea despre stiinta pe care a facut-o dupa MASH.

    Mersi pentru recomandare! Am gasit!!😀

    (nu sunt pe twitter, si nu prea inteleg unde sa ma duc- fb=facebook?- acolo-s, si pe ce link sa apas)

  3. pai pe sunt facebook.com/inbonobo si vezi la pagini.

    sau, mergi pe blogul meu, si in partea din dreapta jos este o casuta facebook cu link-ul paginii blogului de pe facebook. regulile sunt in “discussions”

  4. feeria says:

    Acum citesc. Imi place mult ideea. Sa facem si semne de carte?😀 Hai c-am inceput de mai devreme.

    (ai un stil de-a explica astfel incat sa nu inteleg eu nimic! :))) Nu, nu-i prima data cand ma uit cu ochi de vitel nou-nascut la ce-ai scris acolo; t0 pedepse deadline 50; s-o iau de la capat)

  5. pai de-asta am si cerut feedback, vreau sa fiu sigur ca e clar si simplu si mai ales necesar – vreau sa fie regulile cat mai simple si mai pe-ntelesul oricui. scrie-mi acolo ce crezi ca nu-i bai.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s