Oamenii-melc

(Blogul lui Belle de Jour e o adevarata comoara! De cand l-am descoperit, in fiecare zi imi linistesc ochii cotrobaind prin coltisoarele lui pline de surprize si de frumuseti familiare, pe care le caut si eu dar pe care ea mi le ofera fara sa fac vreun efort)

Ieri am gasit intamplator o postare despre... melci (pe care acum n-o mai gasesc!!), ca mic pretext pentru Edward Steichen– si-i multumesc si pentru el. Mi-am adus aminte de animatia care mi-a placut cel mai mult de la festivalul Anim’est, si despre care nu am mai apucat sa scriu nimic pentru ca finalul festivalului s-a suprapus peste o raceala crunta si o lene paralizanta.

Animatia se numeste  Les escargots de Joseph (Joseph’s Snails)- Sophie Roze, si spune povestea unui baietel foarte retras, care in loc sa se joace cu copiii de varsta lui, prefera sa bantuie prin padure si sa caute melci, care devin incet singurii lui prieteni.

Intr-o zi, profesoara le spune copiilor cate ceva despre corpul omenesc. Atentia lui Joseph este atrasa imediat de misteriosul ombilic, care marcheaza centrul corporal al fiintei si seamana putin cu o cochilie micuta de melc. Imaginatia copilului este absorbita in interiorul propriei lumi… ombilicale, in care oamenii au capetele intoarse catre propriul centru si care nu se pot privi niciodata decat pe sine.

Pozitia asta (a corpului, a sufletului) este anchilozanta, obositoare, bolnavicioasa. Si limitativa. Mi-am amintit de momentele in care mergem cu capul in pamant, neobservand nimic in jur- un om, o cladire, un cer-, cand vorbim fara ne privim partenerul in ochi, ci cu atentia intoarsa doar la argumentele noastre, cand introvertismul, timiditatea, atat de “compatimite ” de societate, sunt culcusul confortabil al unui ego tiranic, care-ti sopteste pervers ca esti singur pentru ca esti special si pentru ca tu ai ales asta. Bineinteles ca uneori cochilia devine prea stramta, si trebuie sa iesi.

Pentru mine a fost cea mai reusita animatie. Mesajul, realizarea, atmosfera, toate au fost excelente. Durata scurt-metrajului si finalul au incheiat perfect povestea. N-a avut nimic spectaculos (nici nu stiu de ce spun asta, dar o spun), insa a vorbit despre un lucru atat de elementar, despre o bucata importanta din noi. Pentru ca nimeni nu mai vorbeste despre lucruri deosebite…

***

Un alt blog foarte fain este al lui Xelomon. Azi, cand m-am pus pe cautat imagini din animatia Sophiei Roze, mi-a venit in minte ceva ce a spus despre cartile lui Philip K. Dick, ceva ce mi-a placut la nebunie!

Afreuda intreba: Ce inseamna o carte-melc?

Xelomon raspundea: Mi-a venit in minte o cochilie, din care scoate capul un melc nitel aiurit. Eh, dupa ce parcurgi o carte, mai bine zis, dupa ce K. Dick te plimba pe cochilie (de la exterior spre centru), si casti ochii si zici “moama, ce-o mai fi prin cartea asta, s-o rezolva misterul?”, eh, dupa ce iti piepteni un pic neuronii, dai de melc (“explicatia” cartii) si se lumineaza, si iesi la lumina ghidat de melc. Deci asta-i o carte melc  incearca Ubik si zi-mi cum ti se pare.

***

Ma gandeam ca melcul isi avea locul lui alaturi de camila, leu (si copil).

4 thoughts on “Oamenii-melc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s