Londra lui Sherlock Holmes jucat de Robert Downey Jr.

Teoretic, ar trebui sa vorbesc despre filmul Sherlock Holmes, practic, imi vine sa vorbesc doar despre atmosfera londoneza absolut incredibila, care culmineaza la final cu un decor apocaliptic in care te pierzi, uitand de lupta apriga dintre Sherlock si Blackwood, si despre Robert Downey Jr., pe care mi-am dorit tare mult sa-l revad in actiune. Pentru mine, rolul vietii lui a fost Chaplin. Gandindu-ma la faptul ca filmul a avut si oaresce scapari umoristice, as putea sune ca e un Downey care-l joaca pe Chaplin jucandu-l pe Sherlock Holmes.

Mai trebuie sa spun ca Downey nu e genul de actor care sa fie retusat digital, si asta sa-l mai si ajute. Farmecul lui sta tocmai in cutele, ridurile si in privirea aia blanda, pierduta si psihotica in acelasi timp,  in barba nerasa si parul negru ravasit in cap. Plastifiatul ar trebui pastrat, eventual, pentru actrite, pentru ca la barbati, zic eu, nu se aplica aceleasi canoane estetice.

Faptul ca n-am simtit nevoia sa ma revolt in fata acestui Sherlock mult prea popular si mult prea departe de imaginea clasica a detectivului sclipitor, scortos si manierist, care desi e infirmat de versiunea originala a lui Conan Doyle, a patruns foarte bine in subconstient, nu m-a surprins, din moment ce eram mult prea ocupata sa-l admir pe Downey dansand in ringul de box (cred c-ar fi fost un bun dansator- expresiv si elegant) si sa ma strecor si eu pe stradutele pietruite, murdare si innorate ale Londrei.

Revenind la Sherlokul lui Doyle, este adevarat ca acest film se apropie mai mult de spiritul liber, aventurier, contradictoriu chiar, al celebrului detectiv.

Povestea care incearca sa justifice cele doua ore de film este simpluta, dichisita cu o conspiratie oculta, cu o idila periculoasa intre Sherlock si-o hoata (singura care-a reusit sa-l pacaleasca vreodata pe Sherlock de doua ori- nu ne miram), interpretata fermecator de Rachel McAdams, si, ca sa mai complice putin lucrurile, exista si o raca intre Sherlock si prietenul lui, Watson (un Jude Law mai arogant nu cred c-am vazut; omul asta nu stie sa imbatraneasca?), care se pregateste sa paraseasca cuibul celibatar si sa intre in randul barbatilor familisti. Desi, nu se prea poate tine departe de aventura. Tensiunea dintre Sherlock si Watson a fost o alegere fericita pentru ca s-a distras atentia de la intriga principala care scartaie si e cam subtirica, desi croita dupa modelul Cainel din Baskerville- supranaturalul demontat de logica, stiinta si deductie detectivistica.

La sfarsit apare si celebrul profesor Moriarty, ceea ce ma face sa cred ca vom mai auzi de Sherlock in aceasta varianta.

Mark Strong a fost foarte bine ales pentru rolul maleficului Blackwood (exista o oarecare asemanare intre el si Sherlock (privirea intensa si obsesia pentru depasirea limitelor), asa ca am sperat intr-o cumplita rasturnare de situatie in genul “Sherlock, I am your brother!”), insa foarte prost imbracat, in opinia mea, si un personaj destul de static. Pe de alta parte, Lordul Intunecimii nu trebuie sa se agite prea mult. Prost imbracat pentru ca mereu parea foarte mic de intaltime, cu umerii incorsetati, si strans in haina aia de piele ca intr-o camasa de forta. A sugera ca Intunecimea Sa ar fi nebun de legat nu da prea bine.

Scenele de actiune sunt bine filmate (ar trebui sa spun postprocesate), iar momentele in care Sherlock isi anticipeaza loviturile, calculand perfect efectul lor, rezultand de-aici doua imagini (una in slow motion si alta in timp real), sunt un deliciu vizual. Sa vezi cum se contorsioneaza muschii, cum se deformeaza sub impactul loviturii… mi-a adus aminte cu nostalgie de emotia cu care am vizionat Fight Club.

Coloana sonora a fost ok, mi-a placut mult tema Irenei Adler, cu acorduri tiganesti (subtil, foarte subtil) insa ce mi-a ramas in minte cel mai puternic a fost sunetul lanturilor din fier care tineau strans o ambarcatiune imensa. Asta face parte din micile detalii dintr-un film care-l fac, intr-o oarecare masura, memorabil.

Desi a avut hibele lui si nu intra in top 10, filmul mi-a placut foarte mult! Mi-a adus aminte de alte productii in aceeasi nota dark, dar cu ceva mai putin sclipici si rasete: Vidoq, Le pacte des loups, Sleepy Hollow. Pentru ca am deschis anul cu acest film, mi-am propus ca in 2010 sa ma deplasez ceva mai des la Cinema. Este un film foarte relaxant, amuzant, cu o imagine impecabila si cu actori care-si joaca rolurile bine. Despre personajele in sine, cum au fost ele modificate, transformate pentru acest tip de scenariu modern si alert, se pot spune multe, cam aceleasi lucruri care se pot spune de fiecare data cand unui lucru vechi- dar bun- i se aplica o haina noua.

Ce m-a bucurat a fost ca l-au lasat pe Sherlock acolo, pe Backer Street 221B, in Londra anilor 1800 -1900. Nu l-au rupt de vraja acelor vremuri, iar asta e un alt motiv pentru care filmul merita vazut. Asta si Robert Downey Jr.

Siteul filmului se incarca greu, dar merita asteptat pentru ca sunt multe fotografii si se poate asculta coloana sonora pe fundal.

One thought on “Londra lui Sherlock Holmes jucat de Robert Downey Jr.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s