Creierul meu si internetul

La varsta mea, teoretic, sunt cu toate panzele sus, dar nu pot sa nu sesizez o schimbare in felul in care inregistrez, inmagazinez si apoi reactualizez informatia. De fapt, ce-am sa scriu e un fel de metaanaliza a efectului utilizarii internetului in scopuri educationale. (Pam-pam!)

Inainte, o scurta nelamurire si-un inceput de nemultumire.

In timp ce “peste hotare” se vorbeste la ordinea zilei despre “psychology of cyberspace”, noi, in 2010- cu doar cateva exceptii- n-am progresat inca de la stadiul de utilizatori la cel de cercetatori. Impactul psihologic al utilizarii internetului, felul in care modifica perceptia de sine posibilitatea infinita pe care ti-o pune la dispozitie virtualul, modificarea calitativa a relatiilor interumane, si altele, par sa faca subiectul discutiilor doar pe forumuri, sau tema unort articolase mai mult sau mai putin documentate, si doar la nivel de opinie, in nici un caz ca incipit de proiect /studiu stiintific. M-a incantat peste masura  aparitia lucrarii (de doctorat a) Luciei Simona Dinescu, “Corpul in imaginarul virtual”. Ca nu se fac studii, la noi, e una- o stare de fapt generata in primul rand de stadiul deplorabil in care se afla domeniul cercetarii,- dar, de publicat, de ce nu se publica?

———————————————————————————————————————————————————–

PS tarziu: am primit via mailul CititorSF o veste despre realizarea unei lucrari de licenta cu tema motivatiei utilizarii blogurilor! Sa-mi zica mie cineva ca asta nu-i sincronicitate!

———————————————————————————————————————————————————

Pasionatii de SF sunt chiar niste norocosi, pentru ca filmele si cartile ofera un punct de plecare la niste realitati tot mai apropiate, invitandu-i in jocul lui “ce-ar fi daca…?” si in plus, e halucinant sa citesti o opera din anii ’60 care traseaza cu atata hotarare si precizie un viitor care ni se intampla chiar acum. Intr-un fel, e interesant cum viitorul indepartat al unora, este prezentul incontestabil al altora. Jocul relativitatii e fascinant.

Deci, analiza.

Ma intrebam cum se face ca, de cativa ani, adica de vreo 4, de c and utilizez mai intens internetul p entru o btinerea de informatii, satisfacandu-mi orice (ORICE) curiozitate sau nevoie (epistemologica, desigur), ceea ce-mi ramane, efectiv, dupa accesare este nici 20% din ce-am accesat. Mai concret, am o curiozitate legata de vikingi si-atunci iau de caut pe internet (in Firefox, pentru ca am renuntat rapid la Google Chrome😀 ) si mi se dau x surse pe care le selectez si apoi le citesc. Cel mai adesea in diagonala, si punand mereu la indoiala veridicitatea informatiilor caci, nu?, darnicia internetului e de multe ori si dubioasa.

Practic, daca ma apuca la ora 3 noaptea sa ma informez despre ceva anume, nu-mi trebuie decat un cablu temeinic infipt in placa de retea, prin care sa circule niste licurici inteligenti, nestaviliti de un ISP iresponsabil.

Dar, cat din ce descopar, in felul asta, imi ramane cu adevarat in minte? Ca aici e baiul. Imi dau seama ca extrem de putin, aproape de neutilizat. E vorba de miza? Adica, din moment ce le caut pentru uzul meu interior si nu pentru a obtine ceva (nota, proiect, debate-uri), miza este mai mica, iar capacitatea memoriei nu trebuie fortata? Sau e vorba de cum caut si cum gasesc aceasta informatie?

Let’s take a quantum leap…

1. Accesul instantaneu la informatie arde etape pregatitoare (inainte obligatorii- inainte in Era Cartilor, a Bibliotecilor, Anticariatelor si Imprumuturilor) in procesul de cautare, care sunt la fel de importante ca si descoperirea in sine, pentru ca atunci, in anticipare, planificare si ordonarea lucrurilor pe care dorim sa le aflam, se ascunde cheia eficientei. exista o prima forma de rafinare a cautarii, care te impiedica sa te afunzi in imensitatea unor informatii haotice, aproape imposibil de gestionat.

(Referitor la etape, ma intreb, ce-ar fi creativitatea fara etapa de gestatie, atunci cand ideile constiente si scanteile inconstiente se combina si rezulta unicul, originalul, splendidul)

2. Cautarea activa– la nivelul ei se realizeaza o alta triere, dar de data aceasta de ordin motivational. A fi activ presupune o constanta ajustare a cerintelor si posibilitatilor, si nu in ultimul rand dozeaza intr-un fel efortul. Nu gasesc la un prieten, mai cauti la un anticariat, nu gasesc la anticariat, mai caut la biblioteca, etc. Tensiunea interioara creste, si se pot intampla doua lucruri: continui, dovada a motivatiei, renunt, si ma cutesc de inregistrarea unor informatii care erau un moft si nu o “nevoie”, si pe care mai mult ca sigur le voi pierde undeva in niste straturi intunecate ale memoriei.

(Referitor la a fi activ, niciodata un film vazut la calculator nu va putea egala magia filmului vazut la cinema)

3. Imi imaginez creierul cu functia sa, memoria, ca un dulap cu rafturi care se intind mult mult in sus, si mult mult in lateral, aproape infinit, pentru ca acest dulap are nebunia de a se reconstrui singur, in functie de cum e utilizat. Aduce unele rafturi mai in fata, daca sunt utilizate mai des, pe altele le ridica, acolo unde punem lucruri importante, pe care sa le scoatem de la naftalina mai tarziu, pe altele le coboara in depozit, iar pa altele le impinge la margini, asteptand sa se dizolve. Practic, e o biblioteca organica, care face tot ce trebuie pentru a ramane functionala si utilizabila, transformandu-se dupa cum ii dictam noi, fara sa stim.

Daca biblioteca mea incepe sa aiba mai putine rafturi pentru lucrurile noi pe care le inregistrez este pentru ca, de fapt, centrul de atentie  s-a mutat de la memoria pe care o simt a fi oricum limitata, pe capacitatea nelimitata a internetului de a contine si de a pune la dispozitie informatia. Adica, la ce bun sa-mi stresez creierul sa retina atat de multe lucruri, cand le pot avea oricand, oricum, doar la un clic distanta? Evident ca asta nu este un gand constient! pentru ca daca ar fi, as sesiza imediat stupizenia din spatele lui- intretine o pozitie dependenta, infantila, as in, copilul care se alimenteaza de la sanul generos, complet dependent.

Intr-un fel, exista o inrobire a mintii, si asta fara a fi o conspiratie universala, ci un dat al fiintei, care in esenta tanjeste dupa a primi, oricand, oricum, fara efort.

4. A fi in contact- senzorial. A da mana este o forma cat se poate de  memorabila… prin care facem cunostinta cu o persoana. Memoria corpului retine tot ce este relevant in acel moment: emotia, incordarea, hotararea, evitarea. Putem scapa din strangere, sau o putem prelungi. A tine in maini, la propriu, suportul material al informatiei face ca acea informatie sa ne apartina mai usor, face ca ceea ce ne desparte de intelegerea si mesajul ei sa fie mai putin tensionant. Necunoscutul devine ceva mai cunoscut pentru simplul fapt ca, mana noastra poate lasa un semn pe teritoriul lui. O subliniere, un simbol, un cuvant.

Transformam suportul informatiei pentru a face informatia mai accesibila si mai usor de inregistrat.

5. Oricat ar fi de enervant, efortul este un criteriu al performantei… pentru ca efortul, inteles ca mobilizare generala, pune in miscare intreg sistemul de rotite si-l directioneaza ferm pe un traseu.

Cam atat cu observatiile mele… voi mai reveni la ele, mai ales ca acum sunt in plin proces de organizare a bibliotecilor mele- a ambelor.

Dreaming Jewel a lansat o tema de gandire foarte faina… legata de scris. Cred c-ar fi dramatic sa renuntam la scris, pentru ca reflecta o legatura stransa intre emotie, gandire si corp. E unul din… gestalturile fiintei noastre. Este cel mai simplu gest, la indemana oricui! – asta-i frumusetea scrisului, in orice forma ar fi- de a actiona asupra realitatii… iei o foaie de hartie, si-i dai o identitate. Si este o actiune directa, nu intermediata de tehnologii- si implica intreaga fiinta- nu degeaga este parte a laturii noastre psiho(cu tot ce presupune psiho)motrice.

5 thoughts on “Creierul meu si internetul

  1. Ca să fiu cinică, şi scrisul de mână implică o tehnologie, ia încearcă să scrii fără pix sau creion să te văd. Sau fără cerneală. Sau fără hârtie. Mmm?
    Şi – ca să nu fie cititorii tăi induşi în eroare – eu n-am pus problema renunţării la scris în sine, ci la eventuala dispariţie a scrisului de mână, în contextul în care ar exista alte mijloace de a consemna ceea ce gândim.

  2. feeria says:

    In cazul scrisului de mana, efectul este constient ca apartinand persoanei- am luat pixul in mana, am trasat o linie, a aparut pe foaie, in cazul tehnologiei computerizate, ca sa fiu mai exacta, este vorba de atat de multe alte lucruri care fac posibila aparitia scrisului pe ecran, ca e un total mister tot procesul.

    Da, disparitia scrisului… de mana, nu a scrisului in general, pe alte suporturi. Pentru mine, scrisul de mana, orice-ar inseamna asta, este o etapa importanta in dezvoltare, este o forma de exprimare a persoanei dincolo de cuvinte, are si valente terapeutice si mai poate fi si un instrument de modelare interioara- daca ma gandesc simplu la teoria emisferelor cerebrale.

    Va disparea in momentul in care omul va gasi alta metoda de a suplini functiile acestui “banal” scris de mana. Iar daca asta se face fortat, dintr-o “inconstienta”, nu se poate numi evolutie.

  3. da.

    cred ca ai un scris frumos, caligrafic. ca ti-l admiri.

    (formidabil ce lezat ma simt de blog-entry-ul asta!

    de unde se vede ca totul e o iluzie.)

  4. feeria says:

    La cat de mult scriu- de mana- s-a dus toata caligrafia, care nu cred c-a fost vreodata.😀 E un scris repezit, destul de normal, cu mici artificii pentru a castiga in rapiditate.

    Ar fi chiar caraghios sa te lezeze o iluzie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s