N-am mai vorbit despre (II)

(3) Puterea prezentului, de Eckhart Tolle

Citind prefata in care editorul lauda pana la cer si inapoi cartea, mustaceam ironic la faptul ca “atatia oameni au simtit ca viata lor se schimba”, chiar in timp ce citeau randurile lui Tolle. Mie nu mi s-a intamplat asta- poate si pentru ca mintea mea nu poate concepe ca realitatea se reconfigureaza atat de rapid, fara o munca sustinuta si constanta – o iluzie pe care o vand cartile de self help care se folosesc de ideea “iluminarii spontane- aici si acum”.

(incerc sa-mi dau seama de ce am simtit nevoia sa incep notitele despre carte cu critica asta, sau cu observatiile astea negative in conditiile in care lectura a fost una chiar… revelatoare-> sa inteleg ca poate, chiar si asa, necrezand, speram si eu la o schimbare? Sau poate aveam nevoie de ea, sau poate pentru ca, la naiba, era doar o carte!)

Reluand, intr-un registru ceva mai sincer.

In adolescenta am citit o carte care semana cu o brosura, cu un titlu bombastic- Puterea Gandului de Swami Shivananda. Cred ca motivul pentru care am citit-o a fost ca era foarte scurta si ca nu mai citisem carti de genul asta pana atunci. Pe fond era perioada agitata, stresanta dar si atat de minunata, incarcata de experiente si de dorinta de transformare, a adolescentei. Cartea m-a impresionat, multe dintre lucrurile citite mi-au transformat felul de a gandi, si au existat si niste schimbari obiectivabile, care m-au determinat sa cred cu adevarat ca multe dintre dimensiunile existentei depindde atitudinea, modul in care ne raportam la ele, de felul in care le interpretam si le dam sens.

“Puterea prezentului” a aparut si ea intr-un moment propice, intr-un moment in care obsesia intelegerii si interpretarii trecutului se diminuase, dar fusese inlocuita cu obsesiea pentru viitor, pentru “cat de bine va fi cand…”, nelasand loc deloc prezentului. Acest “ce bine va fi cand…” este o forma de a-ti pune viata reala in paranteze, dormind pe calea catre acel punct in care totul va fi bine. Evident ca in timpul asta- care timp?- calitatea experimentarii vietii este mai scauza… si asta doar pentru ca prezentul nu este la fel de interesant, nu este la fel de bogat ca acel viitor pe care-l astepti.  E bolnavicios si incepem sa fim prinsi intr-un joc toxic, in genul celui triunghiular in care exista o victima- victima prezentului (agresorul), ce-asteapta sa apara salvatorul (viitorul).

Cartea in trei idei:

  • fuga de prezent => refugiul in trecut -> prezentul e parazitat de scenarii repetitive, blocheaza maniere creative de a face fata situatiilor si limiteaza deschiderea persoanei catre a invata lucruri si comportamente noi; sau => evadarea in viitor -> prezentul este inodor, incolor, prafuit -> e ceva de care trebuie “sa scapi”, repezindu-te “inainte” si scapand mici momente de placere si fericire doar pentru ca inca nu sunt parte din viitorul imaginat;
  • intr-o situatie frustranta, neplacuta, care nu poat fi schimbata => gaseste placere in ceea ce faci… sau asociaza ceva placut cu situatia. La munca, daca nu faci ceea ce-ti doresti, introdu mici elemente care sa te motiveze, care sa se situeze intre lucrurile pe care vrei sa le dezvolti (in viitor) si care sa te apropie in mod activ, constient (de viitor);
  • trupul este cheia pentru a incepe sa fim mai constienti de prezent; el este  unitatea de timp a prezentului- emotia, simtirea, senzatia. Mintea mereu fuge, se plimba nestingherita pe axa timpului, gandurile pot parea haotice sau infiorator de fixiste, insa corpul (vibratia lui) dicteaza ritmul in care viata pulseaza in noi- “aici si acum”. Nici nu mai exista o dilema intre ratiune si inima.

Un castig secundar

In timp ce citeam, ma tot intrebam cum sa fac sa surprind prezentul, sa-l apropii mai mult de mine, altfel decat gandindu-ma si reflectand- cu mintea- la el. Scrisesem mai de mult despre frumusetea scrisului dincolo de ideea ca prin scris ne exprimam personalitatea- scrisul este o forma de a uni mentalul, corpul si spiritul, prin gestul grafic. Este o concentrare a prezentului, momentul in care spiritul se cuibareste intr-un gand care e materializat printr-o miscare a mainii.

Am inceput sa pictez- la nimereala- lasand pensula sa se duca unde vrea ea. Si-mi ieseau tot felul de fasii imbarligate, unduioase, colorate, groase sau subtiri. Initial am avut tendinta ca dupa aceea sa retusez, sau se modific, sau sa transform in ceva inteligibil, cu sens vizual. Dar mi-am dat seama ca tocmai asta e! Asta e prezentul. Clipa care “se intampla” si pe care daca incerci sa o modifici, intr-o directie sau alta, devine trecut ori viitor.

Din pacate efectul cartii s-a diminuat, si doar cand si cand imi mai aduc aminte… pentru ca altfel decat prin constanta si munca sustinuta nu se poate face o schimbare. Nu cand mecanismele de evitare a prezentului sunt atat de rafinate si atat de exersate. Cu toate astea, saptamana in care am citit cartea a fost una foarte linistita; m-am simtit treaza si calma. Mai putin agitata. Mai putin grabita.

Fara a discuta despre Tolle, felul in care e scrisa cartea, informatiile oferite si modul in care se sustin ideile, lectura merita si deschide alte cai de urmat.

4 thoughts on “N-am mai vorbit despre (II)

  1. pare o solutie simpla: e de ajuns sa exersezi ca sa traiesti din ce in ce mai mult in prezent si sa fii fericit. in realitate e mai greu, trebuie sa iti amintesti constant de chestia asta…
    oana pellea, in jurnalul ei, are aceeasi “tehnica”. e frumos ca idee…

  2. Irina says:

    Depinde de pe ce pozitii citesti astfel de carti; pot parea gargara, aservite ideii ca transformarea se poate obtine prin mijloace usoare- si ca este accesibila (este, dar nu oricum si nu oricui-oricand), revelatoare sau “carje temporare”. Mai depinde si cine le scrie si cum, si, evident, de pe ce pozitii.😀 Mentalul complica prea mult lucrurile. De-asta am evitat sa intru in chestii legate de autor si de felul in care si-a prezenta viziunea. Important pentru mine a fost ca am gasit cateva puncte de intersectie intre filosofia lui si modul in care privesc lucrurile.

    (asta cred ca-i a treia carte de self hep- domeniul e mult prea vast si mult prea deschis pentru a-mi fi format o parere clara)

  3. Irina says:

    Coreamor, da, trebuie sa exersezi. Ramane (doar) o idee frumoasa cata vreme nu o punem in practica sau nu incercam macar o data, ca sa ne convingem ca e ceva ce putem face, concret, eliberandu-ne de prea mult indoieli, tehnici, metode complicate. E atat de simplu, pana la urma… Oricum, e o varianta. Pentru mine, in saptamana aceea, cel putin, a functionat. Si functioneaza cand, cum bine-ai spus, “imi aduc aminte”.😀😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s