Naluci (John Banville)

Am revenit la o lectura intrerupta in iarna. Culmea este ca punctul in care lasasem cartea a fost si cel mai intens si cred c-ar fi fost perfect daca ramaneam cu satisfactia acelor 150 de pagini, suportand rusinea renuntarii de dupa- care oricum trece. Banville imi place in continuare la fel de mult, nu ma dezic de el, dar nu poate sa nu-mi para rau de misterul spulberat, de posibilele povesti la care-a renuntat pentru a dezvolta povestea dintr-un unghi prea introspectiv si intr-un fel prea dezlanat.

Naluci e volumul II dintr-o serie de trei, care urmareste povestea unui criminal pasionat de arta, ce savarseste un omor pornind de la obsesia pentru un tablou. In primul volum, Onorata Instanta, el marturiseste intamplarile, Banville stiind atat de bine sa mentina interesul aprins si atentia vie, iar volumul II relateaza o ciudata intamplare, petrecuta dupa eliberarea sa, la 10 ani, cand un grup de turisti naufragiaza pe insula unde isi gasise el culcusul. Si-aici se complica lucrurile; exista trei personaje care par sa fie instante diferite ale eului, surprinse in stadii diferite de evolutie…. profesorul Kreutzner, omniprezent, un papusar care trage sforile pe tacute, adancit in studiul unui singur pictor, dar pastrand vigilenta aprinsa, Licht- sluga garbovita, Nosferatu care-si frange mainile doar la gandul unei noi alunecari in pacat, tremurand in preajma viciului, si Felix… misteriosul strain care-i acompaniaza, ii aduce, practic, pe naufragiati in casa in care locuiesc profesorul si Licht, cu care pare sa se cunoasca de mai mult timp. Personajele sunt fascinante, dar limita dintre ele este extrem de neclara, iar eu nici la sfarsit nu mi-am dat seama unde se termina unul si incepe celalalt. Perspectiva narativa se schimba si ea destul de des… insa la un moment dat invalmaseala si confuzia nu ma mai deranjau, pentru ca stilul lui Banville imi place prea mult, si-a fost ca si cand l-as fi ascultat, indiferent de ce spunea. Pentru ca o facea cu stil si pe gustul meu.

Cel mai mult mi-a placut senzatia de… destin care pandeste dupa colt, din primele secvente din carte, cand venirea acelor oameni era parca regizata providential, si anticipa lucruri de temut, groaznice, o schimbare, o reorganizare in buna oranduire a lucrurilor. De fapt, atmosfera romanului este una deosebita- mereu tensionata, incarcata, ca in descrierea tabloului care pare sa ocupe mai mult spatiu in roman decat personajele- inainte de o furtuna.

Ultimul volum se numeste Atena. Ii va veni si lui randul, dar dupa ce termin Eleganta Ariciului, care m-a cucerit imediat… Dupa cat am citit din ea, isi merita sirul lung de premii, tiparite tantos pe prima coperta.

4 thoughts on “Naluci (John Banville)

  1. Costi says:

    “Eleganta ariciului” e o carte cu adevarat speciala. Si eu m-am indragostit de ea. A fost o surpriza foarte placuta.

  2. Irina says:

    E o desfatare citirea ei… oriunde. Am avut cea mai placuta intoarcere de la munca azi. M-am oprit putin in statie, pe un scaun, ca sa termin capitolul pe care-l incepusem. Imi place mult.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s