Smulgatorul de inimi (Boris Vian)

Jacquemort– un doctor psihiatru – psihanalist intr-un profund impas existential, cauta sa se regaseasca si sa-si reumple golul sufletesc cu vietile celor pe care incearca sa-i psihanalizeze. Ajunge intr-un sat, la prietenul sau, tocmai la timp pentru a-i ajuta sotia sa nasca… Ramane in locul acela ciudat,  in care batranii sunt scosi la licitatie, in targul de batrani, pentru favoruri sexuale, armasarii sunt crucificati pentru pacate, copiii dezvolta capacitati supranaturale ca urmare a hiperprotectiei materne, iar un om are cea mai tulburatoare meserie din lume… in fiecare zi, navigheaza raul rosu de la un capat la altul, si strange toate rusinile, regretele si  relele pe care satenii le arunca, pentru a-si elibera constiinta, lasandu-i la fel de inocenti ca niste copii care au tot timpul din lume sa-si traiasca cruzimea. E platit in aur, dar nu-l poate da la schimb si nu poate face nimic cu el. E un om imbogatit de toata mizeria lumeasca.

(Pentru mine, Colectia Cotidianul ramane za oana colectiilor de ziare… 1) datorita ei am invatat sa experimentez cu autori complet necunoscuti mie; 2) absolut tot ce-am citit mi-a placut; 3) cum e posibil sa citesti o capodopera la pretul de 2 lei?! 4) reintalniri cu clasici and all time favorites)

Scena crucificarii calului este, cred, cea mai grotesc-intensa chestie pe care am citit-o, iar imaginea lui Gorik inotand in raul rosiatic, si strangand cu dintii resturile – un cadavru, o manuta de copil taiata pentru ca furase – ramane bine incinsa in minte si intr-un fel mi-am adus aminte de modul in care noi insine incercam sa scapam de deseurile sufletesti, gasind cautand mereu un tap ispasitor… o persoana, o situatie.

De fapt, intreaga carte pare sa fie scena unui inconstient incarcat, acolo unde se impletesc realitatiile si fanteziile bizare, dorintele si iluziile, imagini ale masculintatii si feminitatii, ale maternitatii, asa cum se intiparesc ele intr-un psihic fragil si tanar, inca nedeprins cu mecanismele de aparare. Clementine este femeia careia barbatul i-a rapit frumusetea corpului si usurinta de a trece prin viata fara prea multe griji. Devine mama, si pentru a fi mama, se revolta impotriva femeii din ea, si a celui fata de care este femeie. Isi alunga sotul pentru a se dedica intrutotul copiilor. Devine sclava copiilor iar copiii prizonierii ei de lux. Iubirea ei le impune copiilor limite in spatiul fizic, pentru a-i proteja de orice le-ar putea face rau, insa ii provoaca sa exploreze dincolo de ele…

Pasajele in care sunt descrise experientele supranaturale ale copiilor, care desi trebuie sa se joace pe un petic de pamant, ajung sa zboare, mi-a amintit de Beyond, un episod din Animatrix, in care o gasca de pusti descopera un loc magic, intre ruinele unor vechi blocuri darapanate, unde legile fizice pot fi… ocolite.

Ziceam la inceput ca in centrul cartii se afla dorinta psihanalistului de a-si gasi cazuri interesante care sa-i dea lui un sens in viata lui. Spre sfarsit, totul se concentreaza pe relatia toxica dintre mama si copii, iar psihanalistul nostru ajunge sa fie asimilat de lumea aceea ciudata, in final fiind chiar cel care-i va lua locul lui Gorik.

Satul asta imi face din ce in ce mai multa sila, isi zise Jacquemort uitandu-se in oglinda.

Tocmai isi taiase barba.

Exista muuulta substanta in povestea asta, multe lucruri pot fi desprinse de-aici… dar desi totul pare apasator si complet neverosimil, ici-colo sunt mici impunsaturi de umor inteligent, care te mentine la distanta de a lua prea mult in serios povestea.

Cam atat, cu intarziere. Ah, si sa nu uit: Vian e genial.

(acum citesc Spuma Zilelor– impactul n-a fost acelasi, dar o las sa se dezvolte, sunt tare curioasa in ce directii ma duce. Oricum am incredere in Vian)

4 thoughts on “Smulgatorul de inimi (Boris Vian)

  1. Irina says:

    Pe mine “it had me at Hello”.😀
    Asa-i acum cu Spuma zilelor… inceputul cam boring, dar deja nu ma mai pot dezlipi de ea.

  2. carligul lui vian m-a prins si pe mine, mi-a intrat pana la os;)) mi-a placut foarte mult mama paranoida…intr-adevar romanul pare un psihic neputincios pe masa de disectie a unui Vian grotesc de genial ;))

  3. Irina says:

    Misto imagine, imi place! :)))
    Am vazut ca ai citit si tu cartea! Mi-a mai placut “Blues pentru o pisica neagra”.. colectie de povestiri. Cateva sunt geniale. Parca am mai zis-o p-asta cu geniul. :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s