Dilema

De mult timp citesc ocazional articole dintr-un blog pe care l-am auzit laudat prima data la TV. E blogul misteriosului calator Paul Radu Mircescu. Parcurgand relatarile din diferite calatorii, sau scurtele secvente de amintiri, care se transformau atat de usor in povesti atat de bine incepute, si atat de natural incheiate, mi-a lasat impresia unei persoane in primul rand inteligente, echilibrate si sensibile, cu un strop de talent care s-o ajute sa-si comunice cu lejeritate si intr-un mod cursiv gandurile. Nu l-am citit des, ba chiar intr-o perioada uitasem de el, pana acum…

Am nimerit acolo, nu stiu cum, si m-au atras niste articolase fotografice scurte, facute de Mircea Radu. Si… da, Paul Radu Mircescu, pasionat de fotografie, calatorii si cunoscator de internet, este nimeni altul decat Mircea Radu. Poate ne-am fi prins mai devreme, daca si urmaream blogul ala.

(1) Prima mea reactie a fost: Wow, ce misto!😀 Un tip antipatic, care mi se parea la fel de subtil ca o coada de matura, si la fel de sensibil ca o baclava turceasca gretos de insiropata, e capabil de asemenea trairi- si mai mult, e capabil sa si le exprime in felul asta. Eu am privit din unghiul “cautatorului de comori”, care uneori trebuie sa treaca de alge in putrefactie si pesti rapitori si mal scarbos pentru a ajunge la ceva valoros, gandindu-ma ca a cunoaste mai bine un om nu e sinonim cu a-i descoperi defectele si fisurile, umbrele, dracii; de fapt, de multe ori ascundem si o sumedenie de calitati, de talente, pe care nu am fost incurajati sa le exprimam.. iar la categoria asta sunt sigura ca se incadreaza atat de multi oameni.

Asa, pe de alta parte, un prieten care admira si el articolele de pe blogul respectiv, a avut o cu totul alta reactie. Care m-a surprins nu atat prin pozitia pe care o lua ci prin afectul puternic. Descoperirea a fost sinonima cu descoperirea unei tradari, a unui.. fals.

Si-atunci am intrebat:

Irina: Care e partea falsa, atunci?
(2) m: asta. in scris poti acoperi, te poti ascunde, dar cind ii vezi fata si ochii unui om, nu mai are scapare. acum, de exemplu, cind vad folosite cuvinte de tipul: ludic, miraculos, etc, stiu ca sunt labe caznite, stiind cine le-a scris. inainte, cind credeam ca e vorba de un intelectual anonim, nonconformist, boem, i se potriveau cuvintele, nu pareau contrafacute. de la el, nu le mai cred.
m: acum, chestiile astea sunt eseuri pretioase, inainte, erau ginduri. adevarate si ultradestepte. am si incheiat subiectul, ma plictiseste.

Desi pot intelege punctul asta de vedere, eu tot nu ma simt in siguranta intr-o asemenea certitudine. E ca si cand am judeca doua comportamente diferite, in contexte diferite, ale aceluiasi om, si ii reprosam lipsa de congruenta, cand repertoriul uman e atat de variat- si e necesar variat pentru a asigura adaptarea.

Pe de alta parte, ma intreb, ce e mai usor de “falsificat”, superficialitatea sau profunzimea?

Ma intreb, de asemenea, daca nu cumva situatia asta – daca ne referim la datele ei obiective- e fix genul ala de situatie ambigua si relativa, in care orice raspuns e cel corect iar interpretarea si tonalitatea lui e conferita exclusiv de firea celui care-l da. Eu am fost tentata sa vad lucrurile pozitiv, ca o descoperire a unei valori dincolo de masca, iar prietenul meu s-a indreptat catre ideea minciunii si a mimarii valorii, ca urmare a cunoasterii mastii.

12 thoughts on “Dilema

  1. Chiar și cel mai dezagreabil, rău sau nenorocit om poate avea pe undeva o latură frumoasă. Cum și cei mai buni ascund una rea.
    Asta e frumusețea oamenilor, și o parte din minunea cunoașterii unui om.

    Poate în ambeșle cazuri ai avut dreptate asupra lui… sau poate te înșeli în ambele.
    Până la urmă chestii de genul nu se văd cu adevărat la TV sau pe log… ci în realitate.

  2. Irina says:

    Si Tvul si blogul sunt parti ale realitatii. Sunt sigura ca in personal, se dezvaluie alte laturi- asta si odata cu simplul chimism dintre doi oameni care impart acelasi spatiu- real.
    Dar sunt lucruri pe care le descoperi si poti sa zici “parc-as cunoaste acum alt om”, sau “iata, cunoscut acum mai bine acest om”.

  3. Am lucrat 8 ani în TV; sunt prieten cu Mircea (dar asta nu înseamnă nimic în povestea de faţă)… Ce vreau să spun este că majoritatea parsonajelor (vedetelor) antipatice de pe micul ecran sunt oameni foarte mişto (aşa e şi Mircea). Am avut mari surprize şi de-atunci iau “produsele” TV ca pe nişte… produse TV. Mai mult sau mai puţin reuşite. Oamenii din spate au de fapt altă viaţă. Părerea mea.

  4. Irina says:

    Eu nu am cunoscut pe nimeni dincolo de TV. Totusi, din ce spui mi se pare chiar nasol sa ai o munca – pe care sa zici ca o si faci din pasiune- care sa arunce o lumina atat de distorsionat-negativa asupra ta. Sunt multe persoane de la TV carora le poti intui anumite laturi si dincolo de micul ecran, sau nu te sochezi cand afli ca au cutare sau cutare pasiune; si sunt altii care te dau pe spate.😀 Cum a fost Mircea. Eu raman la impresia mea pozitiva fata de descoperire.

  5. oamenii nu sint, nu pot fi context-free. interpretam si rationalizam totul in functie de context. asa e normal; asa trebuie sa fie. sintem conditionati biologic si social sa reactionam asa.

    o rasturnare radicala a contextului reclama o modificare a perceptiei. rareori favorabila. de-aceea inclinatia ta de-a interpreta pozitiv ‘demascarea’ blogger-ului mi se pare… bizara. ~grin~

    pe m. il inteleg perfect (desi n-are dreptate cind spune ‘in scris poti acoperi, te poti ascunde, dar cind ii vezi fata si ochii unui om, nu mai are scapare’); nu-l cunosc pe mircea radu, insa povestea ta, si reactia amicului tau m., imi sugereaza un atribut al personajului: duplicitate.

  6. Irina says:

    N-am inteles prea bine de ce e bizara reactia mea.
    Duplicitari sunt multi oameni care lucreaza pe scena- teatru, film, TV, si e normal sa fie asa, dar revin la ce ziceam mai sus: poti afla lucruri interesante despre un om, si acele lucruri sa-i intregeasca, intr-un mod armonios, sa zicem, imaginea, sau te pot determina sa crezi ca-i vorba despre o cu totul alta persoana, cu alt set de valori, alt nivel cultural, si alte sensibilitati.

  7. ipo says:

    Cu totii suntem mai mult sau mai putin duplicitari, nu neaparat din rea vointa sau cu intentie, dar ne mainifestam in mod diferit in situatii si medii diferite. Exista presiuni sociale, psihologice, iar televiziunea e un mediu foarte restrictiv. Trebuie sa fii la Tv ceea ce targetul emisiunii vrea sa vada in tine. Prin opozitie, internetul, protejat de valul anonimitatii, sau al alias-ului, e mai liber. De aceea cred ca Paul; Radu Mircescu e mai autentic decat Mircea Radu cel de la televiziune.

  8. Irina says:

    Ipo, sunt de acord cu tine, dar totusi, exista o limita de la care simpla adaptare sanatoasa la un context, chestie care ne face sa ne comportam diferit, sa avem atitudini diferite-, se transforma in duplicitate. Care-i limita aia nu stiu- nu cred ca e obiectiva, depinde de cel i cauza si de cel care-l percepe…

    Acuma daca stau sa ma gandesc mie-mi miroase a treaba premeditata.😀

  9. da. scuze pentru ambiguitate. incercam sa inteleg reactiile voastre – a ta, irina, si a amicului m. – cei care cunosteati doua personaje complet diferite, insa fiecare intr-un alt context. in momentul realizarii ca e unul si acelasi personaj, cele doua contexte s-au suprapus, si perceptia voastra a suferit un soc.

    hihihi, ce aiureli spun!

    in fine, m-am pus in locul vostru si mi-am dat seama… ca eu personal sint lipsit de spirit crestinesc. caci pentru mine perceptia negativa a personajului primeaza, o darima pe cea pozitiva, destrama credibilitatea alter-ego-ului pozitiv.

    daca esti in stare sa actionezi ca un nemernic / mitocan / lichea / badaran, si actionezi asa, ceva nu e in regula – asa cred eu.

    …problema e ca astfel de personaje pun umarul serios la intretinerea stratului de alge in putrefactie, de mil duhnind, de care ziceai tu, irina.

    nu au nici o scuza.

    da’ pe urma… eu de fapt nu stiu nimic.

  10. Irina says:

    Noi il cunoastem in ambele contexte. Tipul e in TV.
    Si ne-au coincis perfect parerile despre el, in ambele ipostaze in care l-am surprins, pana in momentul in care i-am afla identitatea online.😀 Cand ne-am separat asa ca apa de ulei.
    (Dar ce, eu stiu ceva?😀 )

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s