Mmmmm… scortisoara

Dupa titlu, cu siguranta nimeni n-ar putea ghici la ce ma refer. E o legatura copilareasca intre orezul cu scortisoara, pe care as fi in stare s-o prizez la cat de mult imi place, si mirodenia de pe Arrakis.

Da… Citesc Dune. Seria Dune.

Am terminat primul volum- acel prim volum mare si intimidant.De mult timp voiam sa citesc seria, si asta din trei motive: 1) pentru ca mi-a placut foarte mult filmul lui Lynch, vazut cand eram prin generala, pe caseta video inchiriata; 2) pentru ca ulterior am aflat ca foarte mare parte din fanii cititori ai cartii urasc filmul lui Lynch; 3) pentru ca si pasionatii si nepasionatii de sf recunosc in carte ceva pretios, de calitate, incontestabil, complexitatea cartii reusind sa dea de gandit oricarui cititor, indiferent daca e pasionat de uneltiri, mituri si religie, social sau doar de povesti cu personaje bine construite. Intr-un fel, aceleasi trei motive m-au si tinut departe de carte atata vreme.

Citirea cartii a fost si mai placuta cu cat am discutat despre ea cu doi prieteni, pe unul dintre ei banuindu-l de ceva puteri de mentat la ce memorie infricosatoare are. Intr-un fel am retrait perioada din clasa a IV-a cand in gasca de prieteni citeam toti seria lui Dumas, fiecare alte volume, si apoi ne jucam inflacarati de-a muschetarii. Ar fi interesant de imaginat joaca unor copii de-a fremenii si atreizii, de-a atreizii si harkonnenii, de-a preotesele si de-a complotistii ghildari. De fapt jocurile astea chiar se intampla la nivel mondial, si sunt niste adulti cei care le joaca.

Si ca veni vorba de preotese, sunt incantata de intuitia scriitorului asupra rolurilor feminine. In “teorie” stim toti cam cat de importante au fost femeile in cursul evenimentelor, in practica, putini au reusit sa combine in personajele lor acele calitati feminine care le-au facut sa aiba atata putere, fara sa vrea sa o arate. Devotiune, iubire.. iubire “domestica”, capacitatea de a amana pana la atingerea scopului implinirea unei datorii, si abandonul fata de aceasta datorie.

Iar ma surprind vorbind despre experienta lecturii si nu despre carte. M-au fascinat foarte multe lucruri la cartea asta, inclusiv usurinta cu care navighezi prin ea, chiar daca intriga este foarte complexa si impanzeste toate nivelurile existentei. Desi nu putem vorbi despre o adevarata reinventare a unei lumi, faptul ca Universul din Dune este o oglinda a Universului-Nostru-Cunoscut, cu toate planurile si problemele sale m-a facut sa citesc volumul cu si mai multa pasiune.

Mi-a ramas in minte felul in care se poate construit si pregati un mit al salvatorului, care sa acapareze si sa subjuge destinele individuale si colective, si inscusinta cu care Herbert a pastrat proportia intre a dezvalui framantarile celui care devine constient ca e purtatorul acestui mit si schimbarile profunde pe care intemeierea unei religii in jurul sau le produce la nivelul maselor. Interesant si cum acelasi personaj poarta mai multe nume, care reflecta multiplele lui identitat.. Paul, Muad’ Dib, Usul, Lisan Al-Gaib, Mahdi. Sounds familiar to you, hm?

Cartea reuseste sa se plaseze foarte sus din punct de vedere intelectual, dar fara sa piarda legatura cu latura afectiva, profund umana. In sfarsit, mi-am zis in timp ce citeam, personaje… inteligente, indiferent ca sunt marionete sau au un grad mai mare al libertatii. Personaje multidimensionale, cu un chip, cu un destin pe care ti-l doresti sa-l urmaresti. Mi-am amintit de ce-mi spunea un prieten despre G.R.R. Martin. Despre frustrarea de-ai citi cartile pentru ca are talentul asta de-a construi multe personaje pe care ajungi sa le indragesti, si pe care ulterior ti le ucide. Eu apreciez consecventa lui Herbert. Si abia astept sa vad care-i planul (in plan) cu “reinvierea” lui Duncan Idaho in volumul II.

Un alt aspect interesant in carte este si dezbaterea cu privire la axa timpului, la trecut-prezent-viitor, si la modul in care atitudinea celui care “vede” mai departe de prezent poate modifica multiplele fatete ale viitorului.

Tulbura apele Timpului.

Si cum cei neinitiati, in “simplitatea” lor de a percepe timpul liniar si determinist, ca o inlatuire de cauze si efecte ce pot fi calculate, nu pot intelege variatiile si inselatoriile din interiorul viitorurilor multiple.

Mai amintesc ceva, pentru ca oricum lista de ganduri despre carte este foarte (foarte) lunga. A fost o placere sa citesc intr-un sf o descriere atat de buna a teoriei analizei transgenerationale si a ideii lui S.Grof despre modul in care, odata nascuti, dam viata tuturor stramosilor nostri (constiinta prenatala). Ma refer la unul din personajele cartii, care se naste cu constient de experienta si intelepciunea celorlalte generatii, dinaintea sa.

Greatness is a transitory experience. It is never consistent. It depends in part upon the myth-making imagination of humankind. The person who experiences greatness must have a feeling for the myth he is in. He must reflect what is projected upon him. And he must have a strong sense of the sardonic. This is what uncouples him from belief in his own pretensions. The sardonic is all that permits him to move within himself. Without this quality, even occasional greatness will destroy a man.

Ah, si personajele sunt foarte tari!😀😀

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s