The only long term commitment that counted this summer (5/6)

Daca m-ar intreba cineva cum mi-am petrecut vara si unde, as spune ca pe Dune.

Abia la volumul 5/6, cu un ritm de lectura mai scazut, si cu imposibilitatea de a schimba povestile, in sensul de-a intercala si alte lecturi, o intrebare ramane: cum naiba sa-ti placa atat de mult un personaj pe care-l creezi astfel incat sa-l replici in poveste pe parcursul a milenii, si sa-l “torturezi” oblingandu-l sa-si aminteasca toate celelalte existente, intrebandu-se “de ce de ce de ce”. Ma refer la prototipul masculin, Duncan Idaho, care, fie-mi iertata blasfemia, nu mi se pare chiar atat de interesant (in comparatie cu alte personaje). In volumul IV, Imparatul Zeu al Dunei, am priceput sensul- pastrarea unei legaturi cu un timp in care zeul era uman, o legatura cu familia din care facea parte, pe langa necesitatea ducerii la bun sfarsit al planului genetic. Dar… chiar si in V?

Chiar si asa, ma incanta peste masura acasta serie. Este a doua serie de cursa- foarte-lunga, pe care doresc sa o finalizez. Prima fiind Cei trei muschetari. Opriti rasetele din off.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s