Negura, spectral, ca un sac de cartofi

Mai bine scrisa decat Luminile din septembrie, Printul din negura (prima carte publicata de Zafon, la 26-27 de ani) a reusit chiar sa ma captiveze- cam 3 ore. Cu siguranta daca as fi citit-o pe la 12-14 ani, ar fi fost una dintr-o lunga serie de aventuri misterioase care m-ar fi incantat, asta daca nu l-as fi descoperit pe Conan Doyle mai devreme.

Carlos-Ruiz-Zafon-Printul-din-negura

Orisicum, mi-am ridicat niste semne de intrebare citind una dupa alta cartile lui, si rememorand alte doua experiente cu Zafon. M-am ciufutit? Mi-am pierdut rabdarea? Am devenit mai atenta la cuvinte, si mai putin la stari? Dar s-au risipit rapid, in lumina palida a lunii care transforma marea de intrebari intr-un lac incandescent, iar din negura amintirilor, un gand spectral s-a ridicat, si-apoi mi-a cazut in moalele capului, ca un sac de cartofi:  o vara intreaga am citit Dune una dupa alta, cu doi ani in urma devoram orice imi pica in mana de Philip K Dick sau Bradbury, Banville mi s-a parut la fel de fermecator si la prima si la a patra carte,  Calvino si Vian imi rezerva surprize chiar si acum, iar in ceea ce priveste povestile, basmele, fantasmagoriile, cineva, nu spui cine, se pregateste sa recitasca Poveste fara Sfarsit.

Nu-s eu, e scriitorul sau poate traducatorul, habar n-am. Punct.

 

 

2 thoughts on “Negura, spectral, ca un sac de cartofi

  1. feeria says:

    Am devenit mai hotarata in a citi carti cumparate si nedeschise pana acum…😀

    La multi-multi ani si tie! Sunt bune intarzierile- urarile de bine se esaloneaza in timp. Cine stie in ce zi ai nevoie de ele. :)))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s