See you in 25 years

Cam de jumatate de an mi-a atras atentia zvonul ca David Lynch s-ar intoarce la serialul care-a ros multe minti cu intrebarea: Who killed Laura Palmer?

Cineva foarte apropiat, care-mi stie firea entuziast-bipolara (Uraaa! Ce lucru misto!! Bleah, nu-mi mai place!) m-a avertizat sa ma temperez in privinta asteptarilor.

Imi place sa cred ca 20 de ani n-au trecut degeaba si ca un dram de maturitate s-a prins de mine un pic mai mult decat apa de penele gastelor. Incerc sa intampin acest viitor serial in primul rand cu curiozitate pentru ca ea face loc noutatii si mai putin propriilor scenarii (serialul are deja un scenarist si un regizor, as fi redundanta).

Insa, exista un lucru pe care mi-l doresc teribil de la acest serial: misterul, in cat mai multe forme ale sale. Pentru ca avem nevoie de mister pentru a supravietui intr-o lume atat de… transparenta, atat de dezinvolta cu propria intimitate. Vreau mister pentru ca invita la descoperire, la cautare, la efort. Pentru ca e atat de emotionant cand incepi sa simti ca te aproprii de identitatea lucrurilor.

E posibil ca argumentul pentru care ramane si acum serialul/filmul meu preferat sa fie in primul rand faptul ca am vazut un film cu un impact vizual si psihologic atat de puternic la o varsta destul de mica (difuzat imediat dupa ’90): personaje interesante (si incantatoare ochiului!), intrigi complexe, foarte mult mister, lucruri greu de exemplicat, o doza mare de irational, fantezie si un final teribil. Asta si, bineinteles, coloana sonora.

Se pare ca pentru acest comeback, Lynch a reusit sa stranga vechea echipa, inclusiv pe Angelo Badalamenti, care mi se pare un compozitor extraordinar si ii multumesc lui Lynch care face cate o pasiune pe tot felul de colaboratori si ii distribuie in mai multe din creatiile lui. Ca de exemplu Kyle MacLachlan, distribuit in Twin Peaks, Dune si Blue Velvet.

Se pare ca Lynch a vazut in actor un arhetip al bunatatii neinduplecate de marsaviile societatii (luata si in sensul valorilor morale si spirituale) in care traieste, iar asta l-a determinat sa joace mereu “the absolute good guy”. In rest, actorul nu s-a remarcat in alte filme. Nici nu trebuia, pentru mine e de ajuns ca este “Agentul Cooper”. Ma intristeaza ca Frank Silva, chipul monstruos al lui BOB, cealalta fateta arhetipala a lumii, a murit intre timp. Asta in pofida multor frici pe care mi le-a alimentat pe vremea cand ma uitam la serial.

Filmele lui Lynch au o componenta psihologica, si chiar psihanalitica daca intram in hatisul arhetipurilor, a complexelor, a tensiunilor interioare, foarte puternica, iar prin faptul ca Twin Peaks a fost serial si nu doar un lungmetraj, publicul s-a familiarizat mai bine cu strategiile vizuale ale regizorului. E ca si cand filmul ar fi compus din mai multe scene din vise, care, nu-i asa? mereu au un sens… Un sens care deseori ne scapa si intotdeauna e supus interpretarii.

Lynch a refuzat mereu sa ofere chei de intelegere a filmelor sale. Si bine a facut. Tin minte ce dezbateri intense a iscat Mulholland Drive in cercul meu de prieteni. Genul de discutii mai greu de trezit de catre filmele din prezent. Nu e o critica, e o constatare. “Tu ce-ai inteles?”, “Bai, zi tu primul”, “Ce sa zic… cred ca…”.

Indoiala! Intr-o lume in cautare de certitudini, artistii care seamana indoiala pot fi salvatorii ratiunii.

tumblr_md13pwDzy81qdej6vo1_1280

Things are not what they seem. 

Pasiunea mea pentru Twin Peaks a trebuit sa fie pusa intre paranteze pana in jurul lui 2000, cand conexiunea la internet nu a mai depins de caraitul lenes al dial-upului ci de abilitatea unor pusti de-a trage cabluri de pe casa scarii si pana in apartament. E demn de mentionat faptul ca prima mea caseta originala cumparata din bani proprii de la Media Galaxy cu pret mare a fost “Twin Peaks: The Original soundtrack, o colectie extraordinara de piese de atmosfera, cunoscand-o, astfel, pe Julie Cruise- vocea diafana.

Soundtrack_From_Twin_PeaksPe de alta parte, am mai avut acces la:

  • cartile inspirate de serial: Jurnalului lui Dale Cooper si Jurnalul Laurei Palmer;
  • un site cu comicuri si glume inspirate de serial- sursa buna de umor (chiar asa se numea, Twin Peaks Humor, care-a disparut intre timp);
  • scriptul integral cu citatele halucinante ale unui personaj foarte interesant si simpatic: The Log Lady;
  • Filmul de lungmetraj, menit sa elucideze misterul serialului (sau sa-l adanceasca intr-un mod subtil?): Fire: Walk with me.

FWWM_US_poster Jurnalul-secret-al-Laurei-Palmer--Twin-Peaks--f2bb71 untitled2

(cautand o poza cu cartea scrisa din perspectiva agentului Dale Cooper, constat ca google ma da prima ca sursa cu articolul: Jurnale din Twin Peaks. Cu siguranta de-a lungul anilor am mai scris una-alta despre universul lui Lynch si nu insist cu comentarii cu privire la jurnale- mi-ar fi greu si pentru ca nu mai tin minte prea multe din ele)

E tarziu si mi s-a facut pofta de o ceasca de cafea.

Black as midnight on a moonless night.

and I‘ll see you under the sycamoree trees.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s